Închide
de Marcel Bartic, profesor de istorie Ce se întâmplă acum în educație nu înseammă reformă. E haos
Că e nevoie de reforme în educație, cu asta suntem cu toții de acord. Că e nevoie de eficientizarea cheltuielilor, sigur că da, și cu asta sunt de acord.
Ce se întâmplă acum prin școli însă nu înseamnă reformă. E haos. Unul care ne va costa pe termen lung mai mult decât economiile pe care le facem în prezent.
Reiau un exemplu, despre care am scris încă de pe 11 iulie. Cel referitor la cele două ore în plus.
Normele, contrar a ceea ce afirmă domnul Bolojan, nu au scăzut niciodată până acum. A existat o excepție, alocată profesorilor care au douăzeci și cinci de ani la catedră, constând în două ore mai puțin, dar atât.
Să zicem că adăugăm cele două ore în plus. În regulă, e o măsură care pe unii i-ar fi nemulțumit, pe alții probabil nu i-ar fi afectat cu nimic pentru că stăteau oricum mai mult în școală.
De unde iei orele astea?
Dacă ar fi fost gândit un program serios, realist, cum este Școala de după Școală, în care profesorii ar fi putut face ore de educație remedială, de performanță, cluburi, opționale sau tot felul de activități cu copiii, ar fi fost cu siguranță mai eficient. Dacă mai punem la socoteală și o masă caldă, beneficiile ar fi fost, pentru copii, pentru cei din mediile defavorizate în mod special, absolut spectaculoase.
Cum a fost implementată măsura? Deși ministrul Daniel David a afirmat că profesorii nu-și vor pierde posturile, în fapt, exact asta s-a întâmplat. În primul rând, suplinitorii. Spre exemplu, dacă într-o școală ai două norme la matematică, date unor titulari, și câteva ore în plus, alocate unui suplinitor, cele câteva ore vor fi împărțite între cei doi titulari, iar suplinitorul rămâne fără post. Nu, suplinitor nu înseamnă din oficiu că ești slab pregătit sau nu ești dedicat meseriei, ăsta este un mit propagat de ani buni în media fără să se străduiască cineva să-l explice. Sunt suplinitori care au luat note de nouă sau zece la concursul de ocupare a posturilor în învățământ, dar nu au găsit nimic titularizabil.
Sunt afectați inclusiv titularii. Dacă într-o școală sunt doi titulari, cel care probabil va puncta mai mult la vechime, grade sau mai știu eu ce, va lua două ore în unitatea de învățământ, iar celălalt va fi nevoit să și le caute pe-ale lui în altă parte. Ce șanse sunt să găsească orele alea într-o școală din apropiere? Foarte mici. Mai e dispus omul ăla, mai ales dacă e unul bun, să rămână la catedră? Nu. Criteriile în baza cărora au fost alocate cele două deja faimoase ore sunt complet arbitrare, nu țin seama de calitatea actului educațional și lasă loc abuzurilor sau deciziilor incompetente luate de unii directori sau inspectorate.
Totul, într-un timp foarte scurt.
În sistemul de învățământ, spune domnul Bolojan, nu s-a văzut o îmbunătățire a actului educațional. În regulă, pot să înțeleg asta, ce nu înțeleg e de ce îi bagi pe toți la grămadă, în loc să faci o evaluare corectă și să acționezi acolo unde este nevoie. Ai un director care și-a luat în plus la plata cu ora? Bravo, ia-l pe ăla la rost. Fără să ții cont că e membru de partid și a venit la toate evenimentele tale electorale. Ai situații de profesori abuzivi sau care nu își fac treaba? Excelent, lasă naibii consiliul de administrație din școală să aibă mai multă putere de decizie și autonomie în gestionarea resursei umane.
Ce se întâmplă acum, e un soi de sentință pusă de-a otova tuturor profesorilor, sentință urmată de executare.
„Peste patruzeci la sută analfabetism funcțional!” Corect, este o realitate la care suntem obligați să reflectăm. Ce se întâmplă acum însă e altceva. I-am aruncat peste bord și pe ceilalți aproape șaizeci la sută. În plus, tocmai i-ați convins pe absolvenții de licee pedagogice sau viitorii profesori să-și caute altă carieră.
Când ați întrebat ultima oară, spre exemplu, câți profesori de fizică mai sunt în România? Ați fi surprinși să știți ce criză de resursă umană e pe unele discipline.
În plus, este imposibil să explici cum tot haosul ăsta a făcut economii de șaptezeci și cinci de milioane la buget (fără bursele alocate elevilor), dar țeapa cu microbuzele școlare a băgat în buzunarele de partid o sută treizeci și cinci de milioane de euro.
Ca părinte al unui copil care învață într-o școală de stat, n-am nici cea mai vagă idee ce ne așteaptă din toamnă.