fbpx

Ce scenarii pentru deschiderea anului școlar propune Asociația Școlilor Particulare

Asociația Școlilor Particulare a transmis, în cadrul grupului de lucru de la Ministerul Educației, mai multe scenarii de variante pentru deschiderea anului școlar. Educație Privată a obținut acest document și îl prezintă integral.

REÎNTOARCEREA ÎN ȘCOLI MAI BUNE
1. Copiii din grădinițe și din școlile primare trebuie să se întoarcă TOȚI în sala de clasă.
2. Începând cu nivelul gimnazial putem să luăm în calcul diverse scenarii care să presupună
reducerea numărului de elevi la clasă, alternarea metodelor de predare clasice cu cele
digitale etc. Toate scenariile trebuie să aibă la bază un singur obiectiv: CÂT MAI MULȚI
ELEVI ÎN SĂLILE DE CLASĂ.
3. Pentru elevii din grupurile vulnerabile și pentru elevii care au diverse carențe este necesar
să găsim soluții care să răspundă nevoilor lor.

Întoarcerea la școală a tuturor elevilor fără restricții.
Întoarcerea la școală a tuturor elevilor, introducerea unor norme specifice de prevenire a răspândirii virusului.
Elevii participă la activități educaționale atât în format față în față cât și în format online.
Procesul educațional se desfășoară în totalitate în format online.

1. Întoarcerea la școală a tuturor elevilor, introducerea unor norme specifice de
prevenire a răspândirii virusului.
În cadrul primului scenariu toți elevii se întorc la școală. Sunt implementate măsuri
specifice pentru asigurarea sănătății și securității copiilor.
RECOMANDĂRI:
– Utilizarea tuturor spațiilor școlare: biblioteci, săli de mese, săli festive, săli de
sport, curtea școlii etc.
– Identificarea și utilizarea spațiilor puse la dispoziție de comunitate: centre
culturale, biblioteci, baze sportive, spații de birouri etc.
– Identificarea resursei umane care poate fi utilizată în procesul educațional ca
urmare a măsurii de reducere a numărului de elevi la clasă: cooptarea
persoanelor care au abilități de predare și calificări specifice prin programe de
voluntariat: părinți, cercetători, bibliotecari etc.
– Reducerea interacțiunii între grupurile de elevi.

2. Elevii participă la activități educaționale atât în format față în față cât și în format
online.
În cadrul celui de al doilea scenariu elevii sunt grupați în două sau mai multe grupuri,
aceștia participând la ore în format față în față în săptămâni diferite, în zile diferite sau în
jumătăți de zi diferite.
RECOMANDĂRI:
– Pregătirea tuturor sălilor de clasă în vederea transmiterii LIVE a orelor de curs.
– Se creează programe specifice de predare față în față pentru copiii din grupurile
vulnerabile.
– Copiii care nu au acces la internet sau la calculator pot să vină la școala sau să se
deplaseze la alți membrii ai comunității pentru a realiza sarcinile online sub
supraveghere corespunzătoare.

3. Procesul educațional se desfășoară în totalitate în format online.
RECOMANDĂRI:
– Se stabilește platforma care urmează a fi utilizată în procesul de predare online.
– Cadrele didactice, elevii și părinții primesc suport pentru familiarizarea cu platforma ce
urmează a fi utilizată.
– Cadrele didactice pe baza unui orar specific pregătesc planificarea și materialele necesare
desfășurării în condiții cât mai normale a procesului de predare online.
Fiecare inspectorat școlar și fiecare unitate de învățământ va realiza un plan care
să cuprindă cele trei scenarii.

ACȚIUNI RECOMANDATE ÎNAINTE DE REALIZAREA PLANULUI
1. Constituirea unui grup de lucru la nivelul inspectoratelor școlare și la nivelul
fiecărei unități de învățământ. Desemnarea unui responsabil de proiect.
RECOMANDĂRI:
– Desemnarea unei persoane care va coordona realizarea și implementarea măsurilor
necesare deschiderii în bune condiții a școlilor în luna septembrie.
– Constituirea unui grup de lucru la nivelul fiecărei comunități locale din care să facă parte:
inspectori școlari, directori, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai autorităților locale,
cadre medicale și alți membrii ai comunității. Grupul de lucru va găsi și implementa
soluții simple și rapide pentru următoarele domenii:
a) Educațional: planificarea procesului de predare-învățare pentru cele trei scenarii;
b) Sprijinirea elevilor vulnerabili;
c) Infrastructura. Echipamente medicale. Produse de igienă specifice. Capacitatea
de școlarizare în condițiile stabilite de instituțiile abilitate;
d) Resurse umane;
e) Transport.

2. Realizarea unui plan de comunicare a acțiunilor întreprinse și a măsurilor propuse.
RECOMANDĂRI:
– Realizarea unui plan de comunicare cu părinții, elevii, cadrele didactice și cu
reprezentanții comunității.
– Stabilirea relațiilor cu reprezentanții Comitetelor pentru situații de urgență locale.

3. Realizarea unor chestionare și aplicarea acestora familiilor care au nevoie de sprijin
suplimentar.
În realizarea chestionarului vor fi urmărite următoarele aspecte:
– Elevii care revin la școală în toamnă;
– Elevii care vor continua actul educațional online și motivele pentru care doresc această
modalitate de școlarizare;
– Elevii care nu au acces la internet și calculator;
– Elevii care au nevoie de transport;
– Familiile care vor utiliza alte mijloace de transport pentru copiii: mașină proprie,
bicicletă, etc.
– Elevi cu cerințe speciale;
– Elevi din categoria grupurilor defavorizate.

4. Planificarea și realizarea sesiunilor de training pentru cadrele didactice, părinți și
elevi.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.