Închide
Eram de serviciu pe școală într-o zi și patrulam hotărât pe holurile unde fusesem repartizat. O școală gimnaziala, de cartier, cum știți că sunt multe prin București. Copii mulți, energici, predispuși la năzbâtii de zece ori pe zi și, uite de-aia, stăm cu ochii pe ei ca pe butelie. domnule
Domne, multe vezi și auzi când ești de serviciu. Ești printre copii, îi vezi în starea lor naturală, veseli, supărați, curioși, mă rog, toate ipostazele posibile pentru un copil. Pentru că, trebuie să știți, când încep orele, se schimbă cu totul. În clasă trebuie sa fie serioși, respectuoși, să râdă la comandă sau să plângă numai când li se da voie. În fine, poate că exagerez eu puțin dar m-am întrebat de multe ori de unde atâta seriozitate la oră? Valabil și pentru profesori. Băi, unii parcă au un băț înfipt în ce era să zic acuma, doamne iartă-mă, că se uită lumea la ce scriu eu aicea și mă ocărăște că nu vorbesc cuviincios. domnule
Fiți, fraților, și voi mai naturali, mai zâmbiți din când în când, că nu sunteți pe front. V-așteaptă niște copii nu inamicii care vor să vă invadeze!
În fine, m-am luat cu vorba și am uitat ce voiam să vă spun. Numa’ un pic, că mă sună doamna director. Două secunde. Alo! Da? Dacă am făcut procesul verbal la… Aoleu. Îl fac. Jur. Până la ora 14:00 e gata. Așa am zis și ieri? Vai de mine, așa e. Jur pe prima mea de instalare că-l fac, promit. Săru’mana!
Da. Mă scuzați. Necazuri de-ale mele.
Dar să revenim, vă povesteam despre, despre, era ceva cu, ce Dumnezeu Sfântul, a, gata, mi-am amintit. Voiam să vă povestesc ce mai aud eu la copii când sunt de serviciu pe hol. Vai de sufletul meu. Dacă vreți să aflați ce spun copiii despre profesori, faceți o zi de serviciu pe hol. Nu vă mai trebuie oglindă, cursuri de perfecționare, horoscop, nimic, vă garantez.
Dragomire!
Se aude o voce stridentă de la clasa a VII-a. Ia zi, ai vazut-o pe profa de geografie azi? Ne dă test? Păi a zis că-l dă săptămâna viitoare. Da, știu că se răzgândește de zece ori pe zi. Să vezi cum intră, îngerașilor, ia scoateți voi o foaie de hârtie și să dăm un testuleț acușica. Cum să spui testuleț, frate? Lasă, fată, că ea crede că e drăguță cu noi! Ce drăguță, tu, că mor cu nervii. Ne vorbește parcă suntem copii de grădiniță. Și sper că și-a reparat centrala. De două săptămâni ni se tot plânge la oră că i s-a stricat parcă am fi noi de vină, pe bune.
Un grup de la clasa a V-a trece pe lângă mine. Copiii erau atât de prinși în discuția lor încât nu m-au observat. Băi, e nasol, luați-vă tema că e nervos rău profu’ de mate astăzi. Da, el e nervos de obicei dar azi a țipat la noi și ne-a zis ca suntem praf și că nu o să facem nimic în viață. Lui Virgil i-a pus patru! A zis că și așa pentru salariul pe care-l primește nu merită efortul și își distruge sănătatea. Serios, mă? I-a pus patru lui Virgil? Îl omoară maică-sa dacă aude! Băi, eu n-am făcut două exerciții, mi-e frică rău, i-as zice dirigintei să mă învoiască. Băi, nu-i zi, nu știi că ultima oară ne-a certat pe toți din cauza ta? A zis că ce e ea, e secretara?
Băăă! Vine doamna de educație tehnologică! Intrați în clasă! Tropăit de picioare grăbite, bănci izbite și o bufnitură surdă de ghiozdan scăpat pe jos. Auziți, băi? Și-a vopsit iar părul! Acu’ e mov!
Râsete, chiuiala, m-am și speriat, am intrat la ei, fraților, ia, gata, s-a sunat, toată lumea în bancă! Și mai lăsați părul oamenilor în pace! Da, domnu’, am înțeles!
Domne, multe auzi dacă stai printre ei. Vrute și nevrute. Dar, dacă am învățat ceva din experiențele astea, e că elevii noștri sunt foarte fini observatori. Nimic nu le scapă. Orice gest, orice cuvânt îți iese pe gură, orice tic verbal este, pentru ei, un mijloc de a-ți traduce personalitatea. Și, credeți-mă, ei între ei n-au nici o reținere în a da verdicte cât se poate de sincere. Ei, acuma nu vă scandalizați și dumneavoastră, că văd că v-ați cam încruntat. Păi nu așa făceam și noi?
Ei, nu făceam. Ba da, vă zic eu. Mai țineți minte cum îi porecleam și ce caracterizări le făceam? Eu când o aud pe asta că „pe vremea mea făceam și dregeam, știam de respect…” îmi ies fire de păr alb în cap. Chiar așa de ușor să fi uitat cum e când ești copil?
Făceam și noi dar ne-am transformat în niște ipocriți și cu un băț înfipt în, doamne iartă-mă, c-am zis că mă controlez.
Numa’ un pic, că văd un bezmetic de la a șasea. Vasiliule, de ce nu ești, bre, în clasă? Ai fost la baie? Aha. Și ce alergi așa, stai blând că nu vine sfârșitul lumii.
Da, domnu’ dar nu vreau să pierd povestea. Ce poveste?
Ne zice doamna în fiecare o oră câte o poveste din cartea pe care o studiem. Și ne zice așa de frumos că nimeni nu scoate un cuvânt! Gata, domnu’ fug, să nu pierd povestea!
Fugi, Vasiliule.
Du-te să prinzi povestea.
Acu, dacă stau să mă gândesc, zău că m-aș face așa, cât o muscă, să văd și eu cum vă povestește doamna. Care e secretul cu care vă face să rămâneți cu gura căscată? Nu știu de ce dar am impresia că așa vorbesc copiii despre ea și când nu suntem noi, adulții, de față.
Ce-o face, domnule, de țin copiii așa la ea?
Că de țipat nu țipă. De enervat nu se enervează. De centrală nu a zis niciodată nimic…
POVESTIRI DIN CANCELARIE cu Marcel BARTIC
Rubrică susținută de Fiterman Pharma
Citește și:
