fbpx

Ce înveți o să te facă liberă. Cine te iubeşte iţi spune adevărul

mama

vorba mamei

Oana Dimofte, fondatoare educatieprivata.ro 

Pe mama o chema Elena. Toată lumea îi spunea Nuțica. Era înaltă și superbă. Cu adevărat superbă. Era inteligentă, îndrăgostită de cărți, de muzica Tinei Turner, de știri și de tata.

Fă ce iţi place. Dacă e să fii o casnică, atunci să fii o casnică bună. Dacă e să iţi placă altceva, atunci aia să faci. Eu nu te forţez să înveţi ce nu iţi place, dacă e să fie nevoie să faci o ciorbă, sigur o să te descurci”.

Avea 28 de ani când m-a născut și, atunci când am învățat să citesc, prima carte pe care am găsit-o prin casă era un Atlas de anatomia și fiziologia omului. Îl păstrase de când avea 17 ani și îl purtase în bagaje în toate locurile prin care se mutase de când plecase din Huși. În adolescență, sperase că o să facă Facultatea de medicină și învățase din atlasul acela. Nu a reușit nici măcar să dea examen, pentru că nu avea bani. Și așa a decis că eu o să am absolut tot ceea ce o să-mi trebuiască pentru a ajunge exact ce îmi doresc în viață. Exact asta a făcut. În cei 18 ani cât am stat acasă, nici măcar o singură dată nu m-a obligat să fac ceva în gospodărie. În schimb, se asigura mereu că e liniște perfectă, dacă aveam de învățat sau de citit.

„Nu eu iţi trăiesc viaţa, nu eu ştiu dacă îţi e bine când adormi”.

Era in stare sa mă cicălească trei ore că nu mi-am luat haina potrivită, dar niciodată nu mi-a judecat alegerile importante. Nu mi-a spus nici măcar o singură dată o vorbă rea despre vreun băiat cu care am ieșit în oraș, despre decizia de a mă căsători, despre ideea de a divorța sau despre faptul că m-am recăsătorit. Nu mi-a cerut să îi fac nepoți, n-a avut nimic de obiectat atunci când credeam că o să rămân singură pentru că nu îmi mai doream vreo relație. Nici măcar un cuvânt. Întotdeauna, însă, avea o cafea pusă pe foc și un loc unde să putem tăcea împreună.

„Oriunde o să fii, pe mine mă găseşti mereu”

Ne certam. Mult și des. Însă, la un minut după ce ne despărțeam furioase, dacă o sunam, tot ce auzeam era: Ai pățit ceva?

„Ai grijă de tine. Cochetăria nu e o ruşine. Nici fusta scurtă. Important e ce ai în cap”.

S-a îmbrăcat în blugi până la 61 de ani, câți a trăit. Se farda și se coafa mereu discret, însă vizibil. Fustele mele aveau mereu lungimea pe care mi-o doream. Vorba cu ”fusta prea scurtă” n-am auzit-o nici măcar o singură dată în casă. Mi-a vorbit despre viol, despre agresiuni sexuale și mi-a spus să nu dau niciodată vina pe victimă.

„Casa se ţine în doi. Copilul se creşte în doi. Fiecare face cât şi ce poate”.

Tata și cu ea nu au avut o relație de almanah. Dimpotrivă, au fost și momente cu turbulențe. Însă, orice s-ar fi întâmplat între ei, au făcut totul împreună. Când eram bebeluș, se trezeau pe rând. Când am crescut, am văzut cum curățenia, cumpărăturile, gătitul se împărțeau la doi. ”E treabă de femeie” e o expresie pe care nu am auzit-o vreodată la noi acasă.

„Mergi şi vezi lumea. Nimic n-o să te deştepte mai mult”.

Am mers. În unele locuri a aflat că am ajuns abia după ce eram deja acolo. Nu de teamă că m-ar fi oprit, ci pentru că m-am gândit, habar n-am de ce, că o să-i fie mai ușor așa. Nu cred că i-a fost, dar nici nu mi-a reproșat vreodată., Și da, a avut dreptate. Niciuna dintre cărțile pe care le-am citit nu m-a ”deșteptat” mai mult decât ceea ce am văzut cu ochii mei. Nicio carte nu m-a ajutat să înțeleg mai bine libertatea și cum vreau să îmi educ copilul decât locurile în care libertatea femeilor nu există.

„Oricât ai greşi, eu o să te iubesc întotdeauna. Te cert pentru că te iubesc. Cine te iubeşte iţi spune adevărul”.

Din tot ce mi-a spus, ăsta a fost primul lucru pe care i l-am transmis mai departe fiicei mele. Oamenii care se iubesc nu se mint. Așa am învățat eu de la mama.

Citatele de mai sus le-am transcris a doua zi după ce mama a murit. Mi-era teamă să nu le uit. N-am făcut rău că le-am păstrat și într-o formă scrisă, dar nici nu am avut nevoie să le citesc pentru a le ține minte. Vorba mamei e pentru totdeauna. La fel cum mamele însele sunt pentru totdeauna.

campanie Vorba Mamei

Despre campania ”Vorba Mamei”

Mama este primul reper în viața unui copil. De la ea vin, de cele mai multe ori, primele lecții: de viață, de comportament și chiar și de estetică.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, multe se schimbă. Însă, oricât de independenți am deveni și oricâtă informație am acumulat, fiecare dintre noi reținem, și la maturitate, ce ne spunea mama despre viață, frumusețe sau orice alt subiect. Vorba Mamei rămâne nu doar în memoria noastră ci are efecte și în comportamentul nostru, chiar dacă nu mai suntem copii demiut. Nu de puține ori, ajungem și noi să o transmitem către copiii noștri.
Vorba Mamei este o campanie în care oameni cunoscuți, dar și persoane care  nu sunt figuri publice ne povestesc care au fost cele mai importante lecții pe care le-au primit de la mamele lor. 

dr fiterman

Produsele dezvoltate de specialiștii noștri se bucură de experiența farmaceutică acumulată în 25 de ani. Formulele produselor noastre se bazează pe ingrediente atent studiate pentru a răspunde nevoilor pielii indiferent de vârstă.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.