fbpx

Ce găsești nu-ți aparține

Am crescut cu toții într-o societate care ne-a transmis prin exemplu, nu prin cuvinte, că e cel mai natural lucru din lume să te bucuri de un lucru pe care-l găsești întâmplător.

Dar să te gândești măcar pentru câteva clipe la omul care a pierdut acel lucru nu ne-a învățat nimeni. Lumea ar fi, așadar, un loc al nimănui, guvernat de lipsa de empatie.

În Elveția, în aproape fiecare localitate, există un loc destinat lucrurilor găsite. Acolo, oricine a găsit ceva – un cercel, cheile unei mașini sau ale unei case etc. – merge și lasă acel ceva. Bine, nu chiar oricine, unii oameni preferă să nu se atingă de lucrurile găsite, pentru ca pierzătorul, rememorând locurile unde ar fi pierdut lucrul său, să aibă șansa de a-și găsi obiectul, de exemplu, pe banca din parc pe care a stat cu două ore în urmă. Esențial este că nimeni nu-și însușește un lucru găsit.  Pentru că nimeni nu se gândește că acela este un lucru găsit, ci un lucru pierdut de cineva. Cineva care, poate, e speriat că nu mai are cheile de la casă sau de la mașină sau e trist fiindcă a pierdut ceva care are, pentru el, valoare sufletească. Sau, de ce nu?, valoare materială. În fond, sunt banii omului, a plătit pentru acel obiect, îi aparține.

Să amenajăm noi spații speciale pentru lucruri găsite e un vis în acest moment. Am putea începe însă prin a nu considera că stiloul sau penarul găsite în sala de clasă ne aparțin doar pentru că le-am găsit. Sau, cum ne place să spunem, „cineva n-a avut grijă de ele și le-a pierdut“. Dar pentru ca asta să se întâmple e necesar ca de acasă, din familie, să pornească acest tip de educație al neînsușirii lucrului pe care l-ai găsit. Și o formă a acestui fel de educație ar putea fi să îi sugerăm copilului să își imagineze că este el acela care și-a pierdut, de exemplu, cea mai iubită jucărie. Cum s-ar simți el atunci? Ar vrea el s-o găsească în locul în care a pierdut-o? Ce-ar simți când ar recupera-o? Da, empatia se învață. Și se învață mult mai bine atunci când ești copil. Iar într-o zi, ce-i drept nu prea apropiată, dar o zi foarte bună, vom avea și noi locuri dedicate lucrurilor găsite. Și ni se va părea ceva firesc să facem drumul până la ele, să lăsăm ceva-ul pe care l-am găsit, dar care nu ne aparține.