Închide
Ce ar trebui să definească un sistem educațional normal
de Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău
Ce ar trrebui să definească, până la urmă, un sistem educațional normal? Calitatea, reforma, performanța, profesori bine pregătiți, elevi care să primească o educație modernă. Construim strategii, modificăm planuri-cadru, schimbăm metodologii și inventăm criterii. Dar nu vorbim despre o problemă esențială: cine îi formează pe cei care vor deveni profesori?
Zilele trecute am stat de vorbă cu o studentă în anul I la Științele Educației, într-un oraș mare, o fată tânără, serioasă, muncitoare, un copil care a rămas fără părinți, fără bunici, fără sprijin real. Se întreține singură, muncește. Este absolventă de Pedagogic, a susținut titularizarea și a obținut post. Cu alte cuvinte, nu fuge de responsabilitate, nu caută scurtături și nu cere privilegii, își dorește doar să poată continua studiile.
Ce facem noi, ca sistem, cu astfel de oameni?
La facultate exista obligativitatea unei prezențe de 80% la cursuri. O regulă care, teoretic, urmărește seriozitatea. Numai că seriozitatea nu se măsoară întotdeauna în numărul de ore petrecute într-o sală. Uneori, ea se vede în efortul uriaș al unui om de a rezista, de a merge mai departe, de a munci ziua și de a învăța noaptea.
Studenta aceasta a făcut ceea ce ar face orice tânăr responsabil: a mers la profesoară și i-a explicat situația. Nu a cerut să fie scutită, nu a cerut note nemeritate, a rugat doar să fie înțeleasă, să i se permită să recupereze prin proiecte, referate, muncă suplimentară. Să compenseze absențele inevitabile prin efort.
Răspunsul primit a fost sec și rece:
„Ce mă interesează pe mine că lucrezi?”
Și aici apare adevărata problemă.
Pentru că acolo, în acele facultăți, se formează viitorii dascăli, oameni care, peste câțiva ani, vor intra în clase și vor modela copii. Iar dacă viitorii profesori sunt formați într-un climat lipsit de empatie, rigid și indiferent la realitățile umane, atunci ce fel de educație vom construi mai departe?
Educația nu poate exista fără exigență. Dar exigența fără umanitate devine doar o formă rece de autoritate.
Un profesor adevărat nu este definit doar de materia pe care o predă, ci și de capacitatea de a înțelege omul din fața sa. Uneori, un student care ajunge obosit la curs după o zi de muncă dovedește mai mult caracter și mai multă voință decât mulți dintre cei care bifează simpla prezență.
Înainte să vorbim despre performanță în educație ar trebui să vorbim mai mult despre empatie, despre decență, despre puterea unui profesor de a ridica un om, nu de a-i închide ușa în față.
Sistemele educaționale nu sunt construite doar din regulamente, din proceduri, din metodologii.Sunt construite, înainte de toate, din oameni.