Ce a făcut (sau nu) ministrul Daniel David pentru cercetarea din România – analiză de Radu Silaghi-Dumitrescu

ID 20415097 © Olivier Le Queinec | Dreamstime.com

Radu Silaghi-Dumitrescu, fost consilier pe cercetare al ministrului Daniel David, a transmis către redacția Educație Privată o analiză a mandatului său în acest domeniu. 

Publicăm articolul, integral:

Ce a făcut (sau nu) ministrul Daniel David pentru cercetarea din România

Pentru cei care mă citesc prima dată: scriu de multă vreme neplăcut despre ce și cum se întâmplă cu cercetarea din România. Am scris de laserul ELI. Despre politrucismele superficiale cu „alimente minune” care inundă complet nu doar spațiul public ci și o bună parte a comunității care ar trebui să fie științifice. Despre așa-zisa „revoluție Open Access” care sub masca egalității de șanse riscă să submineze și mai rău locul științei în societate. Despre mușamalizarea plagiatelor de interes public. Despre tăcerea universităților și societăților științifice mai ales în pandemie, aici și aici – și despre falia dintre știință și stat aici și aici. Reiau ce am spus cu una dintre ocazii: „Investiții mai mari, eforturi mai complexe […]? […] Campanie pro-știință? Cu cine, cu ce? Cine să se priceapă la toate astea în instituțiile statului? Enumerați ce [instituții] vreți […] – sunt parazitate de sus până jos de impostori. Inclusiv de plagiatori care nici măcar nu înțeleg că au furat și nici ce au furat. Vă așteptați ca ei să înțeleagă ceva din sau despre știință? Să înțeleagă ce e aceea o pandemie? Să fie schimbați? Cu cine? […]. La cât de profund afectate de analfabetism funcțional sunt instituțiile statului, nu cred că aveam șanse să facem mai bine. Cei cu care s-ar fi putut… sunt foarte puțini și lipsiți de încredere publică, așa că n-are cine să-i pună la lucru cum trebuie.” Da, mulți dintre noi se uită la cum suntem organizați și conduși… și înjură cu năduf pentru că la vârf nu-s oamenii potriviți, pentru că „ei” nu înțeleg ce vrem noi cei de jos, pentru că „cine i-a pus acolo?”, sau pentru că „oamenii nu votează decât prostii”. 

Dacă am avut dreptate scriind cele de mai sus, atunci e un peisaj teribil de trist. Iar în acest peisaj numirea lui Daniel David la Ministerul Educației și Cercetării a venit ca o anomalie. La UBB era cel mai citat cercetător dintre angajații activi – și a fost ales rector; deja o anomalie. Și nu era simplu cel mai citat dintr-un sistem cu reguli contorsioniste care enumeră citările una câte una de puține ce sunt– ci un cercetător care azi are peste 20 000 de citări, adică ieșind bine peste media de la nivelul internațional, nu doar peste cea de la noi. Mă lăudam fără rezerve colegilor din mediul academic din străinătate cu alegerea pe care a făcut-o UBB-ul. Din decembrie 2024 mă lăudam și mai mult, fiindcă în plus le spun că rectorul celei (mă rog, uneia dintre cele) mai bune universități din România nu numai că e cel mai citat angajat al universității dar a și fost pus ministru de profil. La câte vorbe urâte, cu și fără motiv, umblă despre România, efectul acelei alegeri asupra imaginii noastre e absolut remarcabil. Și ca o încheiere simbolică, un an mai târziu, decembrie 2025, în timp ce părăsea ministerul, Daniel David publica o lucrare în revista Science Robotics. În revistele din seria Nature/Science/Lancet – cele mai selective din lume – publică foarte puțini din România. Și nu prea publică miniștri ai cercetării.

Da, și ce-i cu asta? La urma urmei cât de bun o fi fost el „la el pe cercetare”, nu poți scrie de Daniel David fără să scrii de tăierile din educație. Mă rog, și de reformele din educație dar îi las pe alții să vorbească de ele pentru că eu am fost doar consilierul său pe probleme de cercetare. Așadar: Ministerul Educației și Cercetării e singurul minister care a aplicat tăieri majore de buget până acum. Insist să spun la fel de dur și de simplu cum am spus despre alte lucruri: le-a aplicat mult mai puțin toxic decât puteau fi aplicate de alții, dar le-a aplicat și au durut. Ele au avut un rol esențial în scoaterea României de sub spectrul incapacității de plată. Ele au permis să mai existe salarii nu doar în educație ci și în tot restul bugetului. La adăpostul lor toate celelalte ministere au avut timp să respire, să se gândească ce au de făcut – fiindcă mai devreme sau mai târziu tot trebuie să taie și ele. Și a făcut asta fără certuri sau reproșuri publice de genul care se poartă între oamenii publici în general – eu etc și tu nu, e vina etc, ba a etc. Mă rog, cel puțin nu din partea lui. Că altfel, reproșuri oneste și justificate au fost destule din partea oamenilor din sistemul de educație, dar și campanii de denigrare au existat – atât din partea unora care… mă rog, ar trebui să tacă dacă ar avea vreo urmă de decență, cât și din partea multor colegi din sistem pentru care binele făcut de oricine altcineva decât ei înșiși… e prin definiție rău. Pe ultimii i-am văzut zilele trecute oferind un spectacol trist pe marginea tăierilor de spor de doctorat: aproape nimeni n-a fost de acord cu tăierea, dar mulți dintre cei mai vocali au fost mai preocupați să își ia peste picior adversarii academici despre cum au spus ce au spus, decât să facă front comun în mediul academic pentru vreo soluție fezabilă.

Revenind: ce a făcut ministrul Daniel David pentru cercetarea din România? În opinia mea au fost câteva lucruri majore care pot avea impact bun multă vreme – și dau o listă mai jos. Au fost multe altele mai mici pe care nu le înșir aici. Dar toate au trecut poate prea puțin observate în furtuna continuă din societate și din sistemul de cercetare. Activitatea unui conducător de instituție sau minister în România și în multe alte părți e aproape exclusiv blocată de crize cronice și incendii neașteptate pe care trebuie să le ții sub control. Oamenii din sistem au auzit poate mult mai des de spectrul tăierii de x, spectrul întârzierii de y, sau incapacitatea de a schimba z prevedere legislativă profund toxică. Sunt lucruri rele și inacceptabile care se întâmplau în fiecare an și s-au întâmplat și anul trecut. Cei din sistem le știu bine și știu bine cât au durut ele. Aș spune că s-au întâmplat ceva mai puțin și aș spune că au primit șanse să se întâmple și mai puțin pe viitor. Dar sigur că „se întâmplă în fiecare an” nu e niciodată o scuză suficientă pentru un ministru. S-au întâmplat totuși în mandatul tău, cu semnătura ta sau a subalternilor tăi.

Așadar, ce a făcut ca ministru pentru cercetare?

1. Pus pe hârtie public unde suntem și ce e de făcut – în Raportul QX. Mulți știau, mulți spuseseră astfel de lucruri în diverse foruri – dar în general cu tonul „să se ia măsuri”. De acum sunt asumate prin vocea unui ministru. Cu tonul „da, știm și luăm măsuri”.
2. Spiritul profesionalismului decent ca politică de minister. Standarde mai serioase când vine vorba de oamenii promovați în funcții, standarde mai serioase în fundamentarea deciziilor. Dar, foarte important, orice schimbări s-au făcut, a fost cu respect și fără spectacol public de denigrare a celorlalți candidați sau a celor înlocuiți. Cu valorizarea cât mai bună a ceea ce avem și putem face, nu cu circ. Cel puțin nu cu circ din partea sa. Și da, asta include și acea controversă cu „peer-review”-ul pe marginea raportului IȘE.
3. Asumarea de către minister a principiilor CoARA în evaluare. O dată ca principiu, dar mai ales implementate în cea mai notabilă procedură de evaluare a instituțiilor de cercetare din România ultimilor ani. O evaluare în care după multă vreme nu mai ia toată lumea nota zece. Principiile CoARA sunt despre a face evaluarea după standarde calitative similare celor din lumea largă. Cu accent pe calitate și reducând (da, cât se poate vorbind realist) tendința inerentă sistemelor de cercetare din țările mai puțin dezvoltate de a ocoli criteriile și de a declama excelențe pe care numai noi și prietenii noștri le vedem. Principiile CoARA înseamnă că nu ne (mai) uităm atât la numărul de kilograme de cărți tipărite și de diplome acordate, ci simplu și responsabil la ce au însemnat în realitate ele pentru oricine oriunde. Înseamnă mai mult loc pentru a recunoaște munca făcută cu sens, și mai puțin loc pentru risipă sau pentru impostură.
4. Transparență. Niciun ministru al educației/cercetării (și puțini de alte feluri) nu a avut atâtea întâlniri publice, dezbateri, răspunsuri publice date la întrebările oamenilor din sistem.
5. Bugetul cercetării neatins de tăieri în 2025. Trist, dar asta în contextul crizei fiscal-bugetare e o realizare care a cerut mult efort.
6. Plus de predictibilitate pentru finanțarea cercetării. Aproape ca niciodată, avem un calendar pe câțiva ani înainte despre ce competiții de finanțare se vor lansa. Impredictibilitatea era unul dintre cei mai mari adversari ai cercetării românești.
7. Au fost deblocate trei proiecte majore pentru România, cu impact bugetar imens și de care lumea cercetării internaționale, și nu doar cercetarea, a auzit și va auzi de bine: participarea României la ESA (Agenția Spațială Europeană), laserul ELI de la Măgurele, și proiectul major de cercetare Danubius.
8. Demararea activității celor mai mari și selective proiecte de cercetare inter-instituții din România de până acum – Centrele de Excelență.
9. Pași excelenți pentru integrarea mai clară a României în OECD și alte organisme internaționale cheie, pe coordonatele științei și educației.
10. Analfabetismul funcțional a fost trecut ca pericol în strategia națională de apărare.

O să spun la fel de simplu și dur cum am spus despre orice alt subiect când am avut de criticat: cred că plecarea lui Daniel David a fost cel mai rău lucru care s-a întâmplat guvernului Bolojan. Cred că pe viitor unul dintre cele mai bune lucruri care se poate întâmpla guvernului Bolojan e să facă lucrurile așa cum a spus și așa cum a început Daniel David. Avem nevoie ca de aer (sau, mă rog, apă, hrană, energie) de astfel de lucruri bune.

Foto: ID 20415097 © Olivier Le Queinec | Dreamstime.com