Răsfoiește

O elevă a căzut din autocarul aflat în mers, în timpul unei excursii

O elevă în vârstă de 15 ani din județul Bistrița-Năsăud a fost rănită, luni, după ce a căzut dintr-un autocar aflat în mers, care se îndrepta spre Brașov. Incidentul s-a produs pe...

Visul unei afaceri proprii bate dorința de a merge la facultate, în rândul elevilor români

Mai puţin de jumătate dintre elevii care vor susţine anul viitor Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul sunt optimişti în privinţa viitorului profesional, iar o proporţie semnificativă se...

Profesoară de istorie: Am corectat cele mai slabe lucrări de simulare din cariera mea

Gabriela Istrate, profesoară de istorie la Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino din Târgoviște, afirmă că la simularea de bacalaureat de anul acesta a corectat cele mai slabe...

Mircea Miclea: „Educația din România merge împiedicat”

Sistemul de educație din România „merge împiedicat”, chiar și atunci când direcția este una corectă, susține Mircea Miclea, fost ministru al Educației, într-un interviu acordat...

Gală caritabilă organizată la Palatul Parlamentului în sprijinul Fundației Neuroatipic

O gală caritabilă al cărei scop este strângerea de fonduri pentru Fundația Neuroatipic va fi organizată pe 2 Aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, la Palatul...

Adjunct CMBRAE: Mulți părinți aduc certificate CES în clasa a VIII-a. Nu le putem contesta

Robert Florea, directorul adjunct al CMBRAE, afirmă că tot mai mulți elevi se prezintă în clasa a VIII-a cu certificate CES (cerințe educaționale speciale), denumite oficial certificate de...

Opt candidați pe un loc la specializarea Calculatoare de la Politehnica București

Concurență ridicată și anul acesta la specializarea Calculatoare de la Universitatea Politehnica din București. Până în acest moment, pentru un loc se ”luptă” opt candidați. UPB a...

Ștefania Ciobanu (CNCE): E un mit că vor fi subiecte ușoare la examene dacă rezultatele simulărilor sunt slabe

Prof. Ștefania Ciobanu, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, afirmă că ideea potrivit căreia elevii ar putea determina CNCE să dea subiecte mai ușoare la...

Oana Gheorghiu: Modul în care copiii noștri fac școală a rămas puțin în urmă

Vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă că sistemul românesc de educație trebuie să se adapteze mai repede la noile tehnologii, astfel încât să le ofere elevilor o abordare actuală. ”Nu sunt...

Examen de preadmitere, organizat mâine de Politehnica București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București va organiza sâmbătă examen de preadmitere, a anunțat instituția de învățământ superior. Potrivit AGERPRES,...