Răsfoiește

UMF Timișoara, program de formare în inteligența artificială pentru profesori și studenți

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” din Timișoara a anunțat lansarea unui program amplu de formare dedicat utilizării inteligenței artificiale (AI) în educație și...

Mircea Miclea, considerat cel mai competent ministru al Educației din ultimii 35 de ani (sondaj)

Un sondaj național realizat de FlashData arată că românii îl apreciază pe Mircea Miclea drept cel mai competent ministru al Educației din perioada 1990–2025, cu 26% dintre voturi. Miclea...

Peste jumătate dintre români ar susține o grevă generală a profesorilor în toamnă

57% dintre români ar susține o grevă generală a profesorilor în toamna acestui an, în contextul în care 75% dintre respondenți se declară nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de calitatea...

MEC: Doar posturile de directori vor fi desființate în școlile care își pierd personalitatea juridică

Peste 500 de școli din România își pierd personalitatea juridică și vor fi arondate altor unități de învățământ, anunță Ministerul Educației. În urma reorganizării rețelei...

CJ Buzău suspendă achiziția microbuzelor școlare, pe fondul scandalului național

Consiliul Județean (CJ) Buzău a decis suspendarea contractului pentru 61 de microbuze școlare electrice, în valoare de 61,7 milioane de lei, achiziție finanțată prin PNRR. Instituția...

Radu Vancu, mesaj pentru Bolojan: „Opriți războiul. O țară care se războiește cu propriii copii e definitiv eșuată”

Scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu crită dur declarațiile făcute de premierul Ilie Bolojan la Digi24, acuzându-l că transmite informații false despre sistemul de educație și...

Bolojan: Educația are nevoie de corecții, nu mai poate funcționa în scop electoral

Sistemul de învățământ din România nu mai poate funcționa după logica deciziilor populiste sau negândite, luate de-a lungul anilor în scop electoral, a declarat premierul Ilie Bolojan,...

CJ Sibiu: Am plătit cel mai mic preț din țară pentru un microbuz școlar electric

Consiliul Județean (CJ) Sibiu susține că a achitat cel mai mic preț din țară pentru un microbuz electric de 16+1 locuri, în contextul scandalului privind achizițiile la suprapreț semnalat de...

Inteligența artificială nu va depăși prea curând omul, spune un elev medaliat la Olimpiada Internațională de AI

Inteligența artificială poate fi un sprijin uriaș pentru oameni, dar nu îi va înlocui prea curând, crede Ștefan-Alexandru Asandei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național din Iași, care...

O învățătoare a suferit un AVC și a decedat după ce a aflat că își pierde postul

O învățătoare din județul Timiș a suferit un AVC și a murit după ce a aflat că își pierde postul, în urma modificărilor impuse de Ministerul Educației privind normele didactice. Femeia...