Câte erori are, de fapt, manualul de Istorie. Analiza specialiștilor

Manualul de Istorie tipărit de Editura Didactică și Pedagogiză are ”un număr din păcate prea mare de erori în prezentarea faptelor istorice”. Aceasta este concluzia grupului de lucru desemnat de Societatea de Științe Istorice din România, pentru analiza respectivului instrument didactic.

Potrivit unui comunicat de presă citat de publicația online G4Media.ro, grupul de lucru a găsit zeci de erori factuale, greșeli lingvistice și gramaticale, precum și abateri de la programa școlară.

Astfel la capitolul ”erori facturale”, istoricii observă următoarele, cu precizarea că  ”lista de mai jos nu este exhaustivă, ci selectează doar câteva dintr-un număr din păcate prea mare de erori în prezentarea faptelor istorice”:

 Sebastian del Cano nu a fost „secundul lui Magellan”, așa cum se afirmă la pagina 16; după moartea lui Magellan în Filipine comanda expediției a fost preluată de alți ofițeri mai bine plasați în ierarhie, iar Sebastian del Cano a obținut comanda independentă șase luni mai târziu doar pentru că nava Trinidad, care era mai mare decât Victoria, a fost avariată și comandantul João Lopes de Carvalho a rămas în Moluce cu grupul cel mai numeros de supraviețuitori ai expediției lui Magellan.

 La ilustrația D de la pagina 42 se afirmă că gravura prezintă „Dieta de la Augsburg 1530. Adoptarea Confesiunii, baza organizării luteranismului”; în realitate, Confesiunea nu a fost adoptată de dietă și de împăratul Carol Quintul, care a rămas catolic, ci doar prezentată acestora de cancelarul ducelui Saxoniei, după ce fusese adoptată de mai mulți principi și reprezentanți ai orașelor.

 La pagina 44 se afirmă că „În timpul domniei reginei Elisabeta I, Anglia a cucerit noi teritorii în afara Europei, extinzându-și astfel imperiul colonial”, deși tentativele din anii 1580 de a întemeia colonii engleze în teritoriul actual al Statelor Unite (Virginia) au eșuat, și colonizarea propriu-zisă a început abia în timpul lui Carol I Stuart.

 La paginile 45-47, în studiul de caz dedicat barocului, s-au trecut, în mod eronat, aspecte importante ale clasicismului, care nu figurează în programă; a include scriitori precum Molière sau Jean de la Fontaine în curentul baroc înseamnă a considera că  simultaneitatea cronologică prevalează asupra trăsăturilor creației literare. În opinia noastră aici o parte din responsabilitate o au autorii programei,care ar fi trebuit să includă, în mod echilibrat, și clasicismul și barocul.

 La pagina 50 se afirmă că în Imperiul Otoman erau administrate de la palatul imperial „aproape 40 de asociații culturale”; evident, aici este o eroare factuală care are la origine o confuzie conceptuală, deoarece vakuf-urile erau fundații religioase, care uneori aveau și activități culturale, dar nu asociații culturale.

 La pagina 51 se afirmă în mod eronat că puterea sultanului „era corectată de lege”.

 Trupele rusești nu au participat la reprimarea revoluției din Germania, așa cum se
afirmă la pagina 90.

Concluzia autorilor analizei este că ”reîntoarcerea la manualul unic îngrădește diversitatea și, cel puțin la istorie, în condițiile actualelor programe, marchează un regres. Dar dacă tot s-a hotărât să fie unul singur, atunci să-l facem cât mai bine, cu autori care să înțeleagă spiritul programei, cu o echipă editorială profesionistă și cu o comisie de evaluare exigentă și în totul interesată de creșterea valorii școlii.”

Citește și

Manualul de limba română, ieșit și el din ”parametrii”