Închide
Cu catalogul școlar electronic, nu poți să trântești de catedră, dom-le, dar o școală care lucrează digital poate să lase urme mai frumoase și mai durabile în mințile și în viețile copiilor noștri
Vi s-a întâmplat vreodată să greșiți vreo notă în catalog? Știți dumneavoastră, catalogul acela mare, cu coperți de carton, care provoacă fiori elevilor când intri țanțoș cu el la sub braț în clasă. Catalogul acela semnat, parasemnat și ștampilat de director și toți colegii care predau la clasă, prin care își asumă responsabilitatea pentru datele scrise acolo. Nu, n-ați greșit niciodată? Bravo, bine că sunteți voi perfecți.
Eu am mai greșit. Țin minte că trebuia să merg la director sa-l anunț că trebuie să corectez nota sau media, să pună o ștampilă și să contrasemneze cu roșu. Doamne, zici că-i stricam acoperișul casei când îi spuneam de pus ștampile în catalog. Bartic, o sa vină inspecția tematică și o să dea ăia cu tine de toți pereții! Da? Da. De ce? Pentru că n-ai voie să greșești în documentele oficiale, de-aia. A, ok. Am înțeles. Deci într-un catalog în care pun note, absențe și încheie medii vreo paisprezece sau cincisprezece oameni, nu trebuie să avem greșeli. Sigur, nu se va mai întâmpla. Promit.
Na, că am devenit ușor ironic și nu mi-am propus asta. Mi-a fost clar dintotdeauna că soluțiile astea cu scris de mână, documente pe care să pui ștampile, numere de înregistrare și nu știu câte semnături sunt de domeniul trecutului. N-ai cum, pur și simplu n-ai cum și de ce să mai faci asta în epoca digitală când toate lucrurile astea pot fi trecute elegant, rapid și eficient într-un catalog electronic.
Ei, aici apar câteva întrebări. În primul rând, ce e ăla un catalog electronic. Nu vă scandalizați, întrebarea asta e firească în multe din școlile din România. Dacă locuiți într-unul din marile orașe și iar smartphone-ul a devenit prelungirea mâinilor dumneavoastră, vă cred că e greu să vă imaginați că informația mai poate fi transmisă prin documente scrisă de mână, între două coperți de carton. Dar se poate, vă asigur. Conceptul acesta de platformă digitală este încă o noutate pentru mulți dintre colegii noștri. Dintr-o mie de motive, sigur că da, pentru că nimeni nu s-a gândit până acum că putem face lucrurile și altfel.
Visezi cai verzi pe pereți, domnule! Parcă simt întrebarea asta cum vine dinspre unii dintre dumneavoastră. Păi, ce crezi, că profesorii sunt toți programatori, it-iști sau cine știe ce specialiști? Nu, nu sunt. Nici eu nu sunt. Nici nu trebuie. Nu are legătură cu catalogul electronic. Dacă știi să citești articolul ăsta pe Facebook, ai să te descurci de minune și cu un catalog electronic. Fix asta face genul ăsta de platformă. Îți ușurează viața. Ți-o simplifică. Îți aduce, la un click distanță toate lucrurile pentru care, înainte, îți consumau o grămadă de timp și energie. Și nervi. Mă rog, ignorați, vă rog, ultimul detaliu, mi-am amintit de experiențele mele nefericite cu catalogul.
Dar la ce ne trebuie? Că doar ne descurcam foarte bine până acum și fără!
Sigur că ne descurcam! În definitiv, putem trăi bine mersi și fără telefoane mobile, internet, plata cu cardul, televizor sau mașini de spălat inteligente. Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, în mijloc de codru verde. Din nefericire, trăim în secolul XXI și chiar sa vrei să mai ai ritmul acela ancestral, adică încetișor, fără să te zgâlțâie, nu mai poți. Nu mai poți că nu te lăsa lumea din jurul tău, care vrea lucrurile repede și bine făcute. E ca și cum ai avea de ales între a merge pe jos de la București la Buzău și a lua o mașină. Sigur că se poate și prima varianta dar se răcesc sarmalele pregătite de mama soacră până ajungi tu.
N-ai vrea să le mănânci calde?
Ok, atunci găsim niște variante gratis?
Găsești și de alea. Atât că o să te coste mai scump decât îți imaginai. Doar ca exercițiu de imagine, cum ar fi să-ți spună banca la care îți ții banii care soluția digitală prin care primești sau trimiți bani e făcută printr-o aplicație gratuită? Ti-ar cam sta inima-n loc, este? Și atunci, când e vorba despre educație, datele personale ale elevilor, note, medii, comunicarea cu părinții, de ce nu manifestăm aceeași exigență? Eu am avut experiența Școlii Remediale de Vară, un proiect în care s-au înscris câteva mii de copii. Pentru care trebuia să faci conturi individuale, să asiguri infrastructura necesară desfășurării cursurilor, să ai comunicare cu părinții, să gestionezi timpul lucrat efectiv de profesori etc. Dacă nu aveam Kinderpedia la îndemână era imposibil să ne descurcăm. Catalogul electronic este și trebuie să fie o platformă care înseamnă mai mult decât un loc în care să pui note și absențe. Este un instrument digital care aduce într-un singur loc toate sarcinile și datele pe care le strângi în activitatea ta de profesor. Ușor de accesat, intuitiv și care îți oferă imaginea de ansamblu a tuturor activităților care au loc intr-o școală. Online sau tradițională, că nevoile sunt aceleași.
De ce o soluție digitală completă precum Kinderpedia?
În primul rand pentru ca ai siguranța datelor pe care le introduci acolo. Într-un sistem securizat pentru care cineva, cu nume și prenume, își asumă responsabilitatea. Nu veți vedea asta la o platformă gratuită. Eu n-as pune niciodată nici cel mai mic detaliu despre un elev sau părinții lui pe o platformă despre care nu am siguranța că nimeni nu are acces decât în condițiile stabilite de lege. După care mai sunt și detalii tehnice precum serverele pe care sunt stocate aceste informații. Ia verificați, de curiozitate, prin ce Kazahstan sau Pakistan se află serverele care găzduiesc platformele gratuite. Nu știu alții cum sunt dar eu as vrea sa le știu undeva sub incidența legilor europene. Bune, rele, dar prezintă un plus de credibilitate față de variantele alea exotice, imposibil de controlat.
Auziți? Dar dacă se împotmolește vreun profesor prin secțiunile platformei, ce faceți? Chemați informaticianul, sigur că da. La 50-60 de profesori? Și dacă predați în mediul rural unde este câte un informatician la două, trei școli? Uite ce oferă o soluție precum Kinderpedia. Suport tehnic. La un click distanță. Fără sărumana, mii de scuze că deranjez, stai că nu pot acuma, mi-a dat directorul un Excel de făcut. Nu. Prompt. Întreb. Mi se răspunde. În plus, ai asistență și formare pe tot ceea ce înseamnă utilizarea platformei.
Ar mai fi ceva. L-am lăsat mai la urmă pentru că e un subiect la care vă las să reflectați. Nu cumva soluțiile astea digitale au potențialul de a schimba inclusiv felul în care facem educație cu elevii noștri? Nu cumva maniera în care transmitem feedback, observații, note, menținem comunicarea cu părinții, schimbă fundamental paradigma în care ne raportăm la copiii pe care-i pregătim? Pe o astfel de platformă, elevii pot parcurge sarcinile de învățare fiecare în ritmul lui, fără teama că nu e primul, că nu e elevul din prima bancă sau că nu-l vede profesorul. V-ați gândit că o astfel de soluție poate fi o șansă și pentru cel din ultima bancă, pentru care progres poate însemna o creștere de la nota 4 la nota șase? Un spațiu în care poate pune întrebări fără să se teamă că ar râde cineva de el, în care poate fi îndrumat și consiliat confidențial, crescandu-i astfel încrederea în sine?
Eu am avut astfel de experiențe la Școala Remedială. Elevi care mi-au scris că în clasă lor obișnuită nu ar fi îndrăznit niciodată să pună vreo întrebare. Pe Kinderpedia era plin de mesajele sau articolele lor. Atunci am înțeles cu adevărat cât de mult înseamnă să-i pui copilului la dispoziție un instrument prin care să poată fi el însuși nu doar un număr matricol pierdut printre filele unui catalog cu coperți de carton.
Până la urmă, nu asta ar trebui să însemne educația?
Articol susținut de KINDERPEDIA.
Poate te interesează și:
Tulcea, gazda primelor cursuri de la Academia Profesorului Digital
