Casa din Teleorman în care s-a născut Constantin Noica, lăsată în paragină

Sursă foto: Carmen Dumitrescu, Liber în Teleorman

Casa în care s-a născut filosoful român Constantin Noica a ajuns o ruină, fără ca nicio autoritate a statului să intervină, arată jurnalista Carmen Dumitrescu în publicația Liber în Teleorman. Un reportaj realizat de aceasta descrie starea în care a ajuns imobilul respectiv. Preluăm câteva fragmente, au acordul autoarei:

” În jur, vegetație uscată, iar pereții clădirii în care Constantin Noica s-a născut și și-a petrecut copilăria se descompun sub influența vremii capricioase și a timpului care nu iartă nimic…”

”Totul e, de fapt, dezolant, chiar dacă amintirea lui Constantin Noica e semnalată printr-o plăcuță memorială montată de o nepoată de-a sa cu mulți ani în urmă. Pe ea abia se mai văd cuvintele: “În această casă s-a născut filosoful Constantin Noica“. Altfel, poate nimeni n-ar mai știut…”

”Singura dovadă de respect față de memoria importantului teleormănean a venit din partea unei nepoate din Cluj, care, în anul 1997 a luat decizia de a pune pe casa natală o plachetă care să indice trecătorilor că nu se află într-un loc obișnuit. Dar nimeni n-a avut grijă de respectiva plachetă, astfel că literele s-au șters, sub acțiunea ploilor, vântului și prafului, așa că aceia mai curioși dintre noi pot avea senzația că pentru memoria lui Noica nu s-a făcut nimic. ”

Citește reportajul integral, aici.

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman – d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu) a fost un filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august a aceluiași an face primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii.

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.

În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu).