Liceul Teoretic Național angajează profesor pentru învățământul primar

Învățământ primar

București, Pipera - Voluntari

Descriere Job

Vino să lucrezi cu noi la Școala pentru viață – modelul Liceului Teoretic Național!

 Ne dorim colegi/profesori cu:

– Diploma de licență în specializarea pentru care aplică;
– Minimum un an de activitate în învățământ;
– Interes și/sau cursuri de formare în psihologia dezvoltării copilului;
– Interes pentru metode moderne de predare-învățare-evaluare;
– Au tact pedagogic în interacțiunea cu copiii.
– Constituie avantaj masterul sau studiile postuniversitare în domeniul educațional;

Ne așteptăm ca membrii echipei să îndeplinească bine următoarele:

* Planificarea și susținerea proiectelor și activităților educative;
* Monitorizarea și evaluarea progresului elevilor;
* Predare și evaluare diferențiate, pentru a susține fiecare elev să își descopere talentele și să își împlinească potențialul;
* Întocmirea documentelor și actelor conform regulilor de funcționare aprobate de Ministerul Educației și ISMB;
* Planificarea și implicarea în activitățile extrașcolare (serbări, evenimente, întâlniri cu părinții)

Oferim membrilor echipei:

– Pachet salarial în funcție de experiență și gradele didactice obținute;
– Echipamente IT pentru a fi utilizate în cadrul activităților la clasă și pentru pregătirea activităților;
– Sesiuni de formare profesională și sprijin pentru obținerea unor noi calificări sau pentru completarea studiilor;
– Consiliere pentru dezvoltarea personală;
– Mediu de lucru ce încurajează spiritul de inițiativă și comunicarea liberă;

Liceul Teoretic Național este o școală privată înființată în 2012. De la Grădiniță până la Liceu, asigurăm toate nivelurile de școlaritate pentru elevi între 3 și 18 ani.  Membrii echipei LTN sunt în primul rând Oameni. Ne dorim colegi alături de care să contribuim la formarea elevilor noștri pentru viață, la conturarea unor valori în rândul tinerilor și ne dorim ca aceștia să se bucure permanent de experiența cunoașterii.

Așteptăm CV-urile și scrisorile de intenție ale celor interesați la email: anca.moraru@liceulnational.ro