Când școala te apără de părinți

Se-ntâmplă și asta și, din păcate, nu rar. Asprimea părinților îi face pe profesori să se transforme în familia cea bună a copiilor. Școala devine acasă.

Băiatul e în clasa a VI-a. Să zicem că-l cheamă Andrei. E sportiv de performanță, tatăl lui a făcut acest sport și l-a dus și pe Andrei de mic să-l facă. Tata merge cu el la antrenamente, tata îi face program tot timpul, tata îl împinge mereu pe Andrei, tata vrea ca Andrei, care are antrenamente aproape zilnic, să fie și primul din clasă.  

Andrei învață foarte bine, Andrei e cuminte, Andrei nu se contrazice cu colegii, Andrei nu-i deranjează niciodată pe profesori. Nici măcar cu o întrebare. Andrei nu vorbește neîntrebat. Cu nimeni.

Lui Andrei i se mai întâmplă să ia nota 8 sau chiar 7. De fapt, nu i se mai întâmplă. I s-a întâmplat în clasa a V-a, iar tata l-a bătut atât de tare, că a venit la școală cu buza spartă și cu ochii pironiți în pantofi. Doamna dirigintă l-a întrebat ce s-a întâmplat, crezând că, poate, s-au bătut copiii în pauză, erau la început, nu-i cunoștea prea bine. Andrei a zis că nu s-a bătut cu nimeni, dar mai mult nu a vrut să spună.

Doamna dirigintă a-nceput să bănuiască ceva la primele ședințe cu părinții, când tatăl lui Andrei a spus și a repetat că băiatul lui trebuie să fie primul din clasă, că nu acceptă locul al doilea. A fost bătut și când a luat nota 8, și când a luat 7. Un singur 7 a avut Andrei, iar a doua zi nu a venit la școală. El nu a ascuns niciodată notele de tata, ar fi putut încerca, asta ar fi amânat bătaia, dar tata venea o dată la două-trei zile la școală. Nu avea cum să ascundă.

Profesorii au început să-i dea lui Andrei numai note mari, după ce au încercat să vorbească cu tatăl lui și au văzut că nu au cu cine. Ceilalți copii știau că Andrei e favorizat, dar le era milă de el, nu-l invidia nimeni. Andrei e bun cu toți copiii, nu supără pe nimeni. Copiii nu sunt supărați că Andrei are cele mai mari note din clasă. Dacă nu le-ar avea, n-ar mai veni la școală. Sau ar veni iar plâns, cu buza spartă și urme de palmă pe față. Copiii vor să-l știe pe Andrei nebătut și nu sunt supărați pe notele lui umflate. Profesorii știu că îi nedreptățesc pe ceilalți copii, dar nu au altă soluție. Cu tatăl lui Andrei nu ai cum să discuți. Pentru el, copilul e o mașinărie performantă de sport și de școală. Nu e un om, e un producător de rezultate.

Andrei iubește școala foarte mult. La școală nu e bătut. Nu e mereu minunat la școală, tata vine des, mereu țipă și amenință, dar la școală nu l-a bătut niciodată. Ar vrea să aibă 12 ore de școală pe zi, nu 6. Dar nu se poate. Așa că Andrei se bucură de cele pe care le are și nu există nicio materie care să nu-i placă sau un profesor pe care să nu-l iubească. Școala e casa lui cea bună. Mai are doi ani și dă examenul de capacitate. O să-l ajute situația școlară foarte bună, sigur o să-l ajute la media finală, nu se poate altfel, chiar nu are cum să fie altfel…