fbpx

”Comorile” ascunse de la Disneyland Paris

Foto: Educație Privată

călătorii Disneyland Paris

Călătoriile de vacanță pe care le facem împreună cu copiii pot fi mai mult decât momente de distracție sau de relaxare în familie. Ele devin amintiri prețioase și ajung să facă parte din întregul proces de creștere a celor mici. Iar călătoriile reprezintă nu doar un voiaj pe care îl parcurgem pentru a ajunge la destinația rezervată din vreme. Experiența devine una completă abia atunci când ne bucurăm de drum, cu totul. Și fiecare drum devine o explorare, o ocazie de a transmite copilului informații și valori, dar și certitudinea că părinții îi sunt parteneri de încredere în fascinația de a afla, de a descoperi și de a învăța.


Educație Privată și Fiterman Pharma te ajută să transformi fiecare vacanță într-o ocazie de a-i oferi celui mic informații noi și interesante despre locurile pe care le vizitați împreună.


Prima destinație este unul dintre locurile în care mulți copii visează să ajungă: Disneyland Paris, „casa” europeană a celor mai îndrăgite personaje din desene animate și filme.

Dacă aveți norocul să ajungeți aici, merită să folosiți această experiență nu doar pentru a vă bucura de întâlnirea cu faimoșii Mickey, Minnie, Donald, Peter Pan, Albă ca Zăpada, Alice în Țara Minunilor, Cenușăreasa, Captain Jack Sparrow sau Belle. Deși prin excelență un loc comercial, gândit pentru distracție și atracții spectaculoase, Disneyland Paris ascunde o mulțime de referințe culturale și de informații. Cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, va trebui să așteptați zeci de minute la rândul pentru atracțiile din parc, este o ocazie perfectă să le transmiți copilului tău, astfel încât, la finalul orelor de amuzament, acesta să fie nu doar fericit, ci și echipat cu multe cunoștințe noi. Iată doar câteva dintre ele:

⇒ În primul rând, îi poți vorbi despre creatorul desenelor animate și al multora dintre celebrele  personaje: Walt Disney, unul dintre cei mai importanți regizori și creatori din cinematografia mondială. Știai cum și-a descoperit talentul și pasiunea pentru desen? Când era copil, un vecin de-al familiei sale l-a plătit pe Walt să îi facă niște desene ale calului său. În toamna anului 1917, Walt a început să studieze la liceul McKingsley High School, făcând în paralel cursuri de seral la Institutul de Artă din Chicago. Disney era desenatorul ziarului școlii. Desenele sale erau foarte patriotice, majoritatea fiind axate pe Primul Război Mondial. Disney a abandonat liceul la vârsta de 16 ani pentru a intra în armată dar aceasta nu l-a primit pentru că era prea tânăr.

În schimb, Walt și un prieten de-al său au decis să intre în Crucea Roșie. Pentru a se putea angaja, trebuiau sa aibă minim 17 ani dar, în ciuda opoziției tatălui său, mama sa a elaborat un nou certificat de naștere în care scria că Walt era născut în 1900 și nu în 1901. Crucea Roșie l-a trimis în Franța timp de un an unde a lucrat ca șofer de ambulanță, pe care a desenat câteva personaje.

Foto: Pinterest

⇒ În afară de desen, Walt Disney era fascinat și de inventatori, În Disneyland Paris, puteți găsi și omagiul pe care a dorit să îl aducă oamenilor de știință: Acesta se află la Emporium, unul dintre cele mai mari magazine din incinta parcului. tavanul cu vitralii îi înfățișează, printre alții, pe Nikola Tesla, Alexander Graham Bell și Henry Ford.

Foto: https://happytowander.com/

⇒ Vrei să îi demonstrezi celui mic că și personajele Disney adoră cărțile și își doresc să afle cât mai multe lucruri? Tot ce trebuie să faceți e o oprire scurtă la Magazinul cu Cărți de Povești (Storybook Store), situat chiar la intrare, lângă Primărie (City Hall). Aici, îi va putea vedea pe Goofy sau pe Jaq, șoricelul din Cenușăreasa, în versiunea lor studioasă.

Foto: Educație Privattă

Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, situat chiar în centrul parcului, este, desigur, una dintre atracțiile principale și locul pe care cei mai mulți turiști nu ratează să îl fotografieze. Iar seara, devine o adevărată scenă pentru spectacolul epic „Disney Illuminations”, care folosește lasere, artificii și proiecții pentru a crea un spectacol cu adevărat uimitor. Știai, însă, că arhitectura lui este inspirată din construcții reale? Potrivit cărții Disneyland Paris, de l’Esquisse à la Création, designul castelului a fost inspirat din plin din clădirile emblematice din Franța.

Forma sa, de exemplu, amintește de castelul de pe Mont St Michel, ferestrele sunt inspirate de Château de Chaumont și turnurile de Château d’Azay-le-Rideau (ambele din Valea Loarei), iar stâlpii interiori au fost inspirați de pilonii de la Eglise Saint-Severin din Paris.

Foto: educație Privattă

⇒ O zonă cu multiple referințe istorice este Frontierland. Aici, în timp ce așteptați la coada de cele mai multe ori consistentă de la spectaculosul rollercoaster Big Thunder Mountain, îi poți povesti copilului despre o perioadă spectaculoasă din istoria americii, cea pe care întreaga secțiunea a parcului o evocă:  Goana după Aur din Vestul Sălbatic. De fapt, Frontierland este în sine o evocare a unei legende din acea perioadă, iar atracțiile din această zonă au fost concepute pentru a respecta un întreb fir narativ coerent. Iată povestea:

A fost odată ca niciodată, în vestul american, o vale frumoasă cunoscută sub numele de Big Thunder Mountain. Potrivit legendelor, acest munte era protejat de o mare zeitate cunoscută sub numele de Thunderbird, care pedepsea pe oricine îndrăznea să perturbe prețiosul munte.

Totul a fost bine până când au sosit coloniștii și au început să foreze în munte în căutare de minerale și aur, pe care le-au și găsit curând.

Descoperirea aurului a transformat Thunder Mesa într-un oraș înfloritor. Henry Ravenswood (proprietarul minei) a creat Compania Big Thunder Mining și a devenit foarte bogat.

Cu toate bogățiile sale, Henry și-a construit un frumos conac cu vedere la Thunder Mesa, unde a locuit împreună cu familia și (mai ales) cu frumoasa sa fiică, Melanie.

Orașul a continuat să prospere și să se dezvolte, odată cu deschiderea afacerilor 

Și pe măsură ce Melanie a crescut, a atras atenția multor pretendenți. Ea s-a logodit curând, spre supărarea tatălui ei, care a încercat prin toate mijloacele să împiedice nunta.

În 1860, un cutremur uriaș a lovit Thunder Mesa, ucigându-l atât pe Henry, cât și pe soția lui, mama Melaniei. 

Mai mult, în ziua nunții Melaniei, logodnicul ei nu a apărut.

Ea a așteptat și a așteptat, pe măsură ce zilele, săptămânile și anii treceau, purtând încă rochia de mireasă, copleșită de durere, dar încă păstrând speranța că într-o zi iubitul ei se va întoarce.

Ce nu știa Melanie era că o fantomă misterioasă apăruse în conac în ziua nunții ei, ucigându-i logodnicul și bântuind holurile după aceea. Poate fantoma lui Henry Ravenswood? *

Iar acum surpriza: casa lui Henry și a lui Melanie ese chiar Conacul cu Fantome (Phantom Manor), care, în ciuda poveștii ttriste și a numelui înfricoșător, este o atracție extrem de simpatică, pe care merită să o vizitați imediat ce vă dați jos din rollercoaster!

Articol realizat cu sprijinul

dr fitermanProdusele dezvoltate de specialiștii noștri se bucură de experiența farmaceutică acumulată în 25 de ani. Formulele produselor noastre se bazează pe ingrediente atent studiate pentru a răspunde nevoilor pielii indiferent de vârstă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.