Bookfest 2025 își deschide porțile. Portugalia, în prim-plan/ CONCURS Câștigă un voucher pentru cărți

Între 28 mai și 1 iunie 2025, Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo din București găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Cu un program bogat, care include lansări de carte, întâlniri cu autori, ateliere pentru copii și dezbateri literare. Bookfest se anunță ca fiind unul dintre cele mai importante repere culturale ale anului. În 2025, evenimentul are ca invitat de onoare Portugalia, oferind vizitatorilor o șansa de a explora literatura lusitană într-un cadru interactiv și dinamic.

Potrivit organizatorilor, circa 200 de expozanți – de la cele mai mari edituri din România până la distribuitori internaționali – vor participa la târg. Pe lângă oferta vastă de titluri, publicul va avea ocazia să cunoască personal autori consacrați și să descopere voci noi ale literaturii. Prezența unor autori precum José Luís Peixoto și Gonçalo Manuel de Albuquerque Tavares aduce o dimensiune internațională esențială pentru consolidarea dialogului cultural dintre România și Portugalia cât și o colaborare între literaturile celor două țări.

CONCURS Bookfest și Educație Privată îți oferă un voucher în valoare de 100 de lei, ca să descoperi încă o dată universul magic al lecturii. Pentru a câștiga, trebuie să răspunzi la întrebarea: ”Care este cartea care ți-a marcat cel mai mult felul de a gândi?” Trimite-ne răspunsul într-un comentariu la acest articol.

Câștigătorul va fi anunțat mâine, 21 mai.

Bookfest nu este doar un salon de carte – este un spațiu de întâlnire între cititor și autor, între idei și perspective culturale diverse. Este locul unde literatura devine vie prin discuție, unde se nasc întrebări și se conturează răspunsuri despre identitate, valori și creativitate. Într-o epocă dominată de lumea digitală și de ritmul accelerat al informației, evenimentele de tipul Bookfest rămân esențiale pentru promovarea lecturii ca act de reflecție și dezvoltare personală.

Accesul este gratuit pe întreaga durată a evenimentului, iar programul de vizitare este între orele 10:00 și 20:00 (până la 21:00 în zilele de vineri și sâmbătă). Pentru detalii suplimentare, vizitați bookfest.ro.

21 comments

  1. Diana R spune:

    Simone de Beauvoir, La femme rompue 🙂

  2. Tamara Dumitras spune:

    Cele patruzeci de legi ale iubirii
    Carte de Elif Şafak

  3. Geanina Solnitaru spune:

    Cat timp infloresc lamaii de Zoulfa Katouh ar fi una dintre ele si cea mai recenta.

  4. Mihaela Balea spune:

    Buna seara! Nu am o carte care m-a marcat intr-un fel, dar imi place foarte mult sa citesc, in general, carti romance. Abia astept cartile pentru care am plasat o precomanda si ma gandesc sa mai achizitionez curand altele.
    Daca trebuie, totusi, sa aleg, m-as intoarce in copilarie si as spune ca “La Medeleni” mi-a placut foarte mult.

  5. Catalin Mantu spune:

    M-am hotărât să devin prost – Martin Page

  6. Elia Ghinescu spune:

    Drumul, Cormac McCarthy (premiul Pulitzer)

    În ce direcție o apucă oamenii rătăciți? M-am oprit cu câteva pagini înainte de final. Înca nu știu cum se termină, mai amân puțin, dar vreau să cred că există speranță acolo, chiar și în ultimul rând din carte. Dar dacă nu este speranța? Dar dacă este doar cenușă? Chiar și asa, să pornești la drum cu un copil care tace când tatăl spune obsesiv „șșșt”, simțind pericolul, și să ajungi să vezi cum copilul capătă substanță și maturitate în acest Drum, nu e puțin lucru. Nu orice bărbat poate să maturizeze un copil, așa cum un copil nu se poate maturiza lângă orice bărbat.
    Nu am găsit, în Drumul, linii de dialog, nu există. Pentru că eu învățasem la școală că liniuțele acelea îți arată când începe să vorbească un personaj, nu? Nu, aici nu există. Și e ok, aici e un alt fel de a te ține prins în poveste. Obișnuită cu beletristica clasică, unde frazele sunt lungi, și mai mereu mă simțeam ca la treapta întâi, proba scrisă la română, despărțind frazele în propoziții principale și secundare, Drumul are propoziții clare, scurte, concise. Îmi da senzația de claritate și simplitate. Și nu, nu e greșit deloc să fie așa. Doar că eu fac parte din generația care s-a toooot complicat, inclusiv în viață, cu fraze întortocheate. Însă lumea se schimbă, literatura se schimbă, și vreau să cred că mă mai pot schimba și eu.
    Nu cred că aceasta carte ar fi fost la fel de impresionanta dacă ar fi fost vorba despre o mamă și fiul ei. Nu această carte! Este despre un tată și fiul lui. Nu am aflat care sunt numele lor, ce vârste au, de unde vin și încotro merg. Nici nu contează. Știu doar că ei caută o mare. Și doar un singur nume este prezent în carte, Ely. Atât. Pentru ca doar acest nume contează. Plouă și ninge mult pe Drum. Și e frig, umezeală și foame. Pericolele vin întotdeauna de la ceilalți, de la cei care ajung să se mănânce între ei – la propriu și la figurat.
    Recunosc, sunt sensibilă la ceea ce înseamnă relația tată-fiu. Pentru că nu toți bărbații ar putea înțelege această carte, așa cum nu toți bărbații care au copii le pot fi tați cu adevărat. Drumul m-a făcut să înțeleg că taților nu le trebuie nici măcar nume sau prenume ca să-și poată crește fiii. Nici chiar dacă totul e cenușă, nici chiar dacă ajung să scuipe sânge, nici chiar dacă lumea nu mai are niciun strop de culoare. Pentru că nu-mi amintesc vreo culoare în Drumul. Aici doar visele acelea frumoase, când mai apar, tot mai rar, mai au un strop de albastru. Atât.
    „Noi suntem băieți buni, tati, suntem băieți buni și aducem focul” – cât pustiu să înghiți, ca tată, până când fiul tău înțelege ce înseamnă cu adevărat focul?
    Cred că am să-mi schimb geanta de umăr. O să îmi iau una mai mare, ca aceea pe care o aveam când fiul meu era bebeluș și puneam în ea tot felul de lucruri trebuincioase de îndată unui copil mic. Doar că acum nu-mi trebuie să mai port cu mine suzete, șervețele umede și borcănele cu piureuri de fructe. În geanta mea cea noua voi vrea să port această carte. Poate o să-mi pun și buletinul în ea, și carnetul de șofer, și poza cu copilul, mai știi? Și de fiecare dată când voi avea un strop de timp o voi deschide, oriunde, la orice pagină, și voi retrăi bucuria de a mă simți pe mine însămi, cea care contează cu adevărat. Cea care poartă focul.

  7. Băiașu Alina spune:

    Cartea care mi a marcat cel mai mult modul de a gândi a fost
    ” Eseu despre Orbire” a lui Jose Saramago.
    Mulțumesc!
    Îmi doresc mult să am mai multe cărți de citit!
    ✌️💐😸

  8. Chetreanu Ana u spune:

    Pe culmile disperării de Emil Cioran

  9. Sofron Madalina spune:

    „Alegerea” de Edith Eva Eger, intrucat m-a facut sa inteleg cel mai bine faptul ca singurele noastre limite sunt cele pe care ni le impunem singuri si ca momentele grele se pot depasi cu bine daca avem incredere in noi insine.

  10. Cristina Marincea spune:

    Pescărușul Jonathan Livingston de Richard Bach

  11. Carmen Bălescu spune:

    Bunā seara! 😊
    „Omul în căutarea sensului vieții” – Viktor E. Frankl – este cartea care mi-a marcat cel. mai mult felul de a gândi.
    Mulțumesc! Gânduri bune!
    Carmen

  12. Ana Cristescu spune:

    „Conversație la catedrală” de Mario Vargas Llosa

  13. Ciobanu Daniel spune:

    Expurgo de George Cornilă.
    Cartea este un fel de de Fahrenheit 451 răsturnat. Cartea prezintă o dictatură a oamenilor educați. George Cornilă prezintă o societate în care ești obligat să ai cultură generală, să vorbești frumos, să ai maniere alese și să te implici în viata comunității. O lume în care polițiștii te opresc să îți dea teste de cultură generală și mersul la bibliotecă e obligatoriu. Multă vreme am crezut că e normal și benefic să impui cultura și educația celor care nu o au. Nu m-am gândit nici o clipă dacă este moral să o impui celor care pur și simplu nu doresc să o aibă. Am privit și dintr-o altă perspectiva ideea de libertate. Există libertatea de a alege și libertatea de a refuza alegerea și normele impuse de societate cu totul. De exemplu, în carte, oamenii erau obligați să voteze. Puteau alege pe oricine dar nu aveau voie să nu participe la procesul electoral. Erau obligați să discute despre cărțile citite să expună idei, să își facă cunoscute părerile. Cine nu voia sa participe era marginalizat. Cine se împotriva sistemului era închis sau ucis. Un fel de bine făcut cu forța.

  14. D.S. spune:

    „Modern Physical Organic Chemistry” m-a ajutat să înțeleg chimia mult mai profund decât reușisem în liceu și, uneori, chiar m-a făcut să plâng (nu de emoție, bineînțeles). Din zona de non-ficțiune, eseurile lui John Stuart Mill au avut și ele un impact semnificativ asupra modului meu de a gândi.

  15. Mihaela Padurariu spune:

    Bittersweet, de Susan Cain

  16. Cheoseaua Aurelia spune:

    Buna seara,

    Pentru mine o carte care mi-a marcat felul de a gandi, chiar a fost un reset:
    „In atelierul de magie. Calatoria unui neurochirurg pentru a descoperi enigmele creierului si secretele inimii” – James R. Doty

    Multumesc!

  17. Badulescu Marius-Mihai spune:

    Ultima carte citita, care pot spune ca mi-a marcat felul de gandire este „O viata pe planeta noastra” de sir David Attenborough, o carte care ne arată cum in doar o viata de om, omenirea a reusit sa aduca planeta in pragul unei crize a biodiversitatii si a schimbarilor climatice, prin prisma folosiri irationale a resurselor naturale si iresposabilitati fata de celelate fiinte cu care impartim planeta.

  18. Olaru Anca spune:

    „Tine-ti copiii aproape” de Gabor Mate si Gordon Neufeld, in ultimul timp doar astfel de carti citesc sau citesc povesti cu baiatul cel mic si tot carti cu povesti as cumpara daca as fi castigatoare, astfel ne-am bucura toti 3, si eu si copiii 🙂

  19. Raluca Stoian spune:

    Trainspotting de Irvine Welsh – lipsa compasiunii sociale si nevoia de a avea simt civic.

  20. Florina Matei spune:

    Exceptionalii, Malcolm Gladwell

  21. Maria Grigore spune:

    Magia realitatii, Richard Dawkins

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.