Bookfest 2025. Recomandare de la Editura Humanitas / Un nou câștigător al concursului
22 Mai 2025, 20:49
Editura Humanitas vine la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2025 cu mai multe propuneri interesante de cărți și publicații.
De exemplu, Humanitas vă recomandă volumul “Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic”, de Cristina Chevereșan.
Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. (Mircea Cărtărescu)
Cristina Chevereșan este profesor doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. A publicat nouă cărți în română și engleză. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.
Mai multe detalii despre eveniment și program, aici. CONCURS Bookfest și Educație Privată îți oferă un voucher în valoare de 100 de lei, ca să descoperi încă o dată universul magic al lecturii. Pentru a câștiga, trebuie să răspunzi la întrebarea: ”Care este cartea care ți-a marcat cel mai mult felul de a gândi?”
Trimite-ne răspunsul într-un comentariu la acest articol.
Câștigătoarea de astăzi este Ada, care ne-a impresionat cu răspunsul său și cu argumentația. Ea este invitată să își ridice premiul de la Bookfest, în perioada 28 mai-1 iunie.
Concursul continuă, cu același premiu. Răspunsurile primite până acum vor fi luate în considerare și în următoarele etape. Vă încurajăm să trimiteți, în continuare, răspunsuri la întrebarea: ”Care este cartea care ți-a marcat cel mai mult felul de a gândi?”
Răspunsul transmis de Ada:
Romanul 1984 de George Orwell m-a influentat deoarece este una dintre cele mai influente opere literare ale secolului XX, un roman distopic care explorează pericolele totalitarismului, supravegherii constante și manipulării adevărului. George Orwell construiește o lume întunecată, rece și sufocantă, în care individul nu mai are voie să gândească liber, iar adevărul este ceea ce Partidul decide că este.
Romanul poate fi considerat ca o avertizare politică. Deși scris în 1949, cartea este mai actuala ca niciodată în contextul discuțiilor despre supraveghere, fake news, cenzură și control ideologic. A devenit un simbol cultural al luptei pentru libertate și adevăr.