Biletul de trimitere
03 Mai 2021, 14:39
de Marcel Bartic, profesor trimitere
Bună ziua!
Se poate?
Ați terminat ce aveați dumneavoastră de făcut aicea? Nu? Se poate să intru? Termin repede. Nici nu mă simțiți. Nu de alta, da’ trebuie să strâng din bănci și să dau oleacă cu mopul. Mai am două clase de făcut și pierd autobuzul dacă nu mă grăbesc. Lăsați, vai de mine, doamna profesoară, strâng eu de pe catedră, stați liniștită, ăsta e serviciul meu! Ehe! Sunteți nouă la noi dar să știți că de douăzeci de ani, de când fac curățenie aicea-n școală, o dată nu mi-a zis dom’ director ceva sau să fie nemulțumit. Cum mă cheamă? Magdalena îmi zice. Da’ copiii îmi zic tanti Magda. Sărumana, și dumneavoastră să fiți sănătoasă! Mă iertați, că văd că mai aveți de treabă și io vă țiu cu vorba.
Gata, vă las să vă vedeți de lucru, nu vă mai necăjesc. Nici măcar o vorbă, promit, îmi văd de treabă.
Auziți, dar ați avut la a șasea ore azi, nu? Ai de suflețelul meu, ce dezastru lasă copiii ăia în urmă, ferească Dumnezeu și Maica Domnului! Am muncit odată până seara la 8 să spăl pe jos. Bine, c-a și fost zi dintr-aia de zloată, nici zăpadă, nici ploaie, cum e mai rău. Au adus glodul până-n tavan, dacă vă vine să credeți. A, și mai e și pușlamaua aia de Dobrin, domne, zici că s-a născut să-mi mărească mie fișa postului, n-am văzut așa ceva. Numa’ de stricăciuni se ține, zici că a trecut tancul sovietic în urma lui. Știți ce-a făcut, doamnă, odată? A tras de perdeaua din clasă, și-a pus-o în cap și zbiera de la geam că el e Raven din Tinerii Titani, păcatele mele, cine-or mai fi și ăștia. De prin jocurile lor, cine știe. Gata, tac, c-aveți treabă. Cred că aveți multă treabă. Aveți de lucru, se vede. Tot la calculator, o să înnebunim intr-o zi de la calculatoarele astea. Gata, nu mai zic nimic. Numa’ un pic, să dau aicea cu mătura. Așa. Gata, nu vă mai deranjez. Tac. Vă las să lucrați. Decât o întrebare mai am, știți cumva dacă e consiliu mâine? Că parcă zicea ceva doamna Vera, de la secretariat. Terminăm și noi oleacă mai repede. Adică eu, da, termin, da’ Vetuța, o știți, e aia mai plinuță așa, aia se mocăiește de zici că are saci de ciment de cărat. Serios acuma, eu i-am zis de multe ori, fată, nu ești pe treaba ta, mai lasă statul la țigară, mai lasă și tu telefonul ăla, una două, la telefon, păi dac-o ții asa, nu mai termini nici poimarți. Și ea nu are ca mine, și secretariat, și biroul lu’ șefu’, și cancelaria. Păi doamnă, știți cum sunt eu? Spirt! Nu pierd timpul aiurea cu stat la taclale cum fac altele. Doamnă, eu, dacă am de treabă, apoi fac treabă, nu așa! Bine că se mai întâmplă câteodată, uite, vorbeam și cu nea Ștefan, administratorul, ce găsești și prin birourile astea, aș scrie o carte, dacă aș avea când. Acum vreo doi ani, nu erați dumneavoastră aicea, am găsit la dom’ director în birou, da’ nu mai ziceți la nimeni, rămâne între noi. Cerere de demisie. Daaaa. Uite-așa, era mototolita și aruncată la coș, ne-am speriat toate, că domnul director e pâinea lui Dumnezeu. Pentru toți are câte o vorbă bună, înțelegere, o mână de ajutor, n-am mai văzut în altă parte. Bun om, tare bun. Ne-am dat și noi cu presupusul, n-o mai putea omul, o avea probleme, Dumnezeu știe, știți cum e, fiecare cu necazurile lui. Dar am avut noroc. A rămas în funcție. Cine știe cine mai venea în locul lui, oho, că doritori e mulți. Vai de mine, dumneavoastră butonați acolo și eu tranca tranca. Vă las, gata, tac. Ia să-mi văd eu de treabă. Imediat dau și cu mopul și plec, vă las. Mai dau aicea în colțul ăsta. Așa. Ia-uite, cerneală! Nu se mai duce cerneala ăsta, sănătate, asta aicea rămâne. Acu termin. Imediat.
Da’ vă văd așa supărată. A, nu?
Oboseală? Ei, cum să nu, doamnă, cum să nu, vă cred. Păi dacă toată ziua la calculator, toată ziua, se strică, uite, și ochii, nici creierii nu mai stă la locul lor, de aia oboseală, necazuri, ceartă, scandal, de la asta apar toate. Da, păi, uite, numa’ zilele trecute era doamna de geografie, cum îi zice, na, că nu mi-aduc acuma aminte, și ea a venit nu de mult la noi aicea, ce scandal a făcut, aoleo, sufletul meu! Cum cu cine? Cu Iordan de matematică. Doamne, rea de muscă mai e și femeia aia. Aia cu toți se ceartă, uite așa, de la nimica. Și pe mine m-a luat de vreo două ori, așa nevinovată, că muncesc de dimineață până seara de-mi pârâie oasele, da’ nemulțumită toată, vezi doamne, cică era praf pe catedră. Unde praf, doamnă, îi zic, unde praf, că acuma l-am șters, adineauri, uite, se și vede urma de la lavetă. Nu, asta e răutate, vă spun eu, doamnă, s-a făcut lumea rea, nu mai e cum era odată, păi, pe vremea mea…
Da’ gata, plecați? Ați terminat? A, numa bine că mai am și eu oleacă aicea și… Da, două clase mai am și gata. Am autobuz la 7, v-am spus, nu v-am spus, stau aicișa, lângă București, dacă știți unde e… Da, mulțumesc, seară frumoasă și dumneavoastră! Nu, e deschisă poarta, nu mai trebuie cu interfonul, nu, mergeți, mergeți. Sănătate!
A, doamnă, stați un pic, stați un pic! Mai sunteți? Doamna! V-ați uitat hârtia asta pe catedră, poate v-o trebui. Alo! Na, c-a plecat. O fi ceva important, poate o caută femeia mâine, ia să o iau să o pun deoparte. Ce-o fi, ia stai să mă uit. A, e de la medic ceva, ia, ce scrie? Bilet de trimitere, spital…
Formațiune tumorală mamară…
