BBC: De ce elevii din Estonia strălucesc la testele PISA

Postul de televiziune BBC a realizat un reportaj în care explică rezultatele foarte bune obținute de elevii din Estonia la testele globale, inclusiv PISA.

”Estonia este noua forță a Educației din Europa”, afirmă BBC.

Iată câteva dintre explicațiile pe care jurnaliștii le-au identificat pentru succesul estonian:

  1. Copiii merg la grădiniță începând cu vârsta de trei ani, sau chiar mai devreme. Fiecare părinte plătește o cotizație, însă aceasta este accesibilă și raportată la salariul minim.
  2. Metodele folosite la grădiniță sunt învățarea prin joacă.
  3. Cadrele didactice, încă din perioada preșcolară, sunt preocupate de stabilitatea emoțională a copiilor și se asigură că aceștia nu resimt diferențele de ordin material sau social dintre ei.
  4. Școlarizarea este obligatorie în intervalul de vârstă 7-16 ani.
  5. Există o programă națională, însă profesorii au o libertate mare în alegerea modalităților de predare la clasă.
  6. Gratuit înseamnă gratuit. În afara perioadei preșcolarii, părinții nu trebuie să plătească pentru manuale, masă sau transportul școlar.
  7. Sistemul de e-schooling este folosit la scară extinsă. Foarte multe dintre teme sunt efectuate online și la fel este efectuată și notarea.

Reportajul integral poate fi urmărit aici.

În raportul PISA dat publicității astăzi, la nivelul Uniunii Europene, pe primele locuri la testele PISA 2018 se clasează Estonia, Finlanda, Irlanda, Polonia, Suedia.

Dacă ai ajuns aici, te poate interesa și:

Monica Anisie: ”Nu trebuie să fim neapărat îngrijorați de această evaluare a testelor PISA”