Bătrânul Marx ar fi fost tare încântat de noi

de Marcel Bartic

Despre socialism în educație

Bătrânul Marx ar fi fost tare încântat de noi. Tocmai acum, când părea că figura lui a rămas prizonieră într-un colț prăfuit al memoriei colective, spiritul luptei de clasă a revenit și e mai ascuțit ca niciodată. Motivul? Învățământul privat din România.

Deunăuzi, membrii unui partid politic au dat startul unor discuții care privesc (și) școlile particulare. S-a făcut vorbire despre situația actuală a învățământului privat, au fost invitați reprezentanți ai acestuia și s-au căutat soluții pentru debirocratizare. Într-o notă de moderație și bun simț absolut salutară. O, dar ce mai freamăt, ce mai zbucium a năpădit dintr-odată pe toată lumea. Vascularizate brusc de fiorul exploatării burghezo-moșierești în materie de educație, armate de specialiști și paraspecialiști au năpustit peste școlile particulare, denunțându-le energic drept dușmanul de clasă.

Reflexe pe care le credeam de mult uitate au revenit zilele acestea, eliminând din dezbaterea publică orice urmă de rațiune și reflecție.

Ei și? Ce (mai) e de făcut?

Păi, înapoi la argument, vorba unui contemporan.

Ne place sau nu, în România există școli particulare. Așa cum sunt și clinici particulare de stomatologie. De prestări servicii. Firme de avocatură. De construcții. De consultanță. De catering. Companii private în industria textilă, producătoare de unelte, mașini sau medicamente. Magazine. Firme de distribuție. Vânzătorul de mărar și pătrunjel din Piața Obor este, ce să vezi, tot un particular. Deci e clar. Tot ce nu se află sub jurisdicția administrativă și susținerea financiară a statului intră în această categorie, a inițiativei private și antreprenoriatului. Că există o rețea întreagă de relații între stat și sectorul privat precum și grade diferite de vasalitate ale celui din urmă față de bugetul public e o discuție separată care nu face obiectul textului de față.

Ce mă nedumerește însă este că, dacă în cazul exemplelor enumerate mai sus nu are nimeni nici o problemă, când vine vorba despre învățământul particular măsura cu care se cântărește nu mai este aceeași. Legislația este una ambiguă, cu multe goluri și aduce o încărcare birocratică excesivă pe umerii antreprenorilor în educație. În România, învățământul particular este tolerat nicidecum susținut sau încurajat. Întotdeauna când a fost vorba de îmbunătățirea prevederilor legale privind funcționarea școlilor private, discuțiile s-au purtat pe un ton jos, precaut, de parcă ar fi fost vorba de ceva rușinos sau despre care nu ar trebui să ne batem prea tare capul. Vezi, Doamne, avem destule necazuri cu învățământul de stat așa că nu mai stăm acum să ne pierdem timpul cu fandosiții ăștia de la privat.

Să ne înțelegem. Dacă mă întrebați pe mine este fundamental pentru destinele societății românești ca învățământul de stat să fie scos din starea în care se află și pus pe o direcție care să-i dea speranțe reale de însănătoșire. România va progresa atunci când și școala din ultimul cătun din județul Vaslui sau Teleorman va avea condiții egale cu cele mai renumite licee din buricul Bucureștiului. Altfel nu se poate. Degeaba îți faci curat în casă, dacă în scara blocului nu mai poți intra de mizerie. Cam așa e și în educație. Degeaba ai niște școli, elevi sau profesori străluciți în marile orașe din țară dacă în aproape 90% din celelalte școli nu există condiții elementare pentru un act educational decent. Degeaba ai olimpici și device-uri ultimul răcnet în școlile bune dacă în România există încă elevi care merg la toaleta din curtea școlii. Apropo, nu aveți cumva senzația că școlile particulare (chiar) nu au nici o vină în povestea asta? Sesizați că în România problema asta ar exista și dacă nu am fi noi, cei din privat?

Și atunci, ce atâta supărare pe școlile particulare?

Păi, v-aș da eu câteva răspunsuri. În primul rând, e clar că jumătate de secol de comunism și-a pus amprenta pe felul în care percepem inițiativa privată. Și nu numai în educație. Dacă ne uităm la ce gen de slujbe preferă concetățenii noștri, veți observa că întotdeauna vor fi mai atrași de cele de la stat. Sunt mai sigure. Mai comode. Chiar dacă salariile sunt poate mai mici. Întotdeauna vor avea rezerve cu privire la un angajament într-un sector în care, e adevărat, riscurile sunt mai mari iar asumarea responsabilității pentru serviciul prestat este obligatorie. Sectorul privat este construit genetic să-și asume cât se poate de realist performanțele proprii. Sau dă faliment. Atât de simplu e. Evident, așa cum am mai spus, asta nu înseamnă că nu există bugetari foarte buni specialiști în ceea ce fac. Sau că nu ar fi cel puțin la fel de implicați în munca lor. Dar, să recunoaștem, nu ei dau nota dominantă a sistemului.

Apoi, ar mai fi și ura noastră proletară pentru cei oareșce mai înlesniți financiar. Chiaburii. Burghezo-moșierimea care suge sângele obiditei clase muncitoare. Cred că e o gravă problemă de înțelegere aici sau cei ce își dau cu părerea despre școlile particulare n-au interacționat în viața lor cu una. Pe ăia “bogații” cu adevărat nu-I veți găsi neapărat la particular. Ci la școlile cu faimă. Cu prestigiu. Etichetate drept școli “bune”. Încercați să ghiciți, vă rog, cam câte mașini ultraluxoase parchează în fața unor licee bucureștene. De stat. Și câți politicieni cu greutate sau personalități de tot felul se perindă pe holurile unor școli “bune” din oraș. Vă spun eu. Mulți. Nu spun că e rău sau bine ci doar constat că s-ar putea ca lumea (neavizată) să confunde un pic lucrurile.

În privat veți vedea mai degrabă o categorie aparte de oameni. Întreprinzători, corporatiști, în general oameni care prețuiesc fiecare bănuț investit în educația copiilor lor. Bani pentru care au așteptări foarte bine formulate. Oameni care au învățat că dacă vor o școală puternică trebuie să-i fie alături. Oameni cu un cod etic care nu mai îngăduie tradiționalul nostru “merge și așa”. Părinți care fac sacrificii mari pentru a-și plăti taxele. Și pe care le văd ca pe o investiție nu ca pe o cheltuială. E vorba de fapt despre clasa de mijloc din România aflată, după treizeci de ani de la Revoluție, încă în chinurile facerii, încă într-o interminabilă perioadă de tranziție. Da, ei sunt oamenii care aleg o școală privată. Un sistem nici pe departe perfect dar care le oferă posibilitatea de a controla măcar minimal ce li se întâmplă copiilor lor. Lipsa oricărei conexiuni (de comunicare, principială, emoțională)cu sistemul public de învățământ îi impinge spre școala privată.

Nu vă așteptați, vă rog, să vă spun că în școlile particulare curge lapte și miere sau că am avea rețeta perfectă pentru o educație de calitate. Nu, nu o avem și de multe ori avem și noi (aceleași) probleme pe care le au și colegii noștri de la stat. Greșim uneori. Avem alteori impresia că inventăm apa caldă. Ne-am dorit atât de mult să fim altfel încât ne-am procopsit cu un limbă de lemn semicorporatistă care nu are de-a face cu nimic (în realitate) cu educația. Dar, vai, poate aveați impresia că noi, profesorii de la privat am fost teleportați de pe altă planetă și aduși în România să aruncăm sămânța schimbării. Nu, absolut deloc, nicidecum. Subsemnatul, de pildă, a fost, mai la început profesor la stat. Cu toate bunele și relele, metehnele sau experiențele pozitive aferente. Ce încerc să vă spun e că puteți, sigur că da, înjura învățământul privat cât doriți. Dar nu pentru că ar avea finanțare privată pentru că asta este expresia unei societăți democratice și economii liberale. Adică baza Europei moderne.

Ori poate vreți să ne întoarcem la colhozuri și cincinale?

Ar mai fi, iubite cetitoriule, multe de spus. Aș vrea doar să înțelegi că în România sunt la ora actuală aproape două sute de mii de copii care învață în școli particulare. Copii ca toți copiii. Cu aceleași bucurii, tristeți, așteptări, emoții, împliniri sau eșecuri precum colegii lor de la stat. Pentru ei măcar, nu pentru instituția particulară de învățământ, poate te vei mai gândi când îi vei arunca disprețuitor în găleata prejudecăților și discriminării sociale. Căci discriminare se cheamă atunci când disprețuiești un copil doar pentru că merge la o școală privată așa cum tot discriminare se cheamă și când îl ții într-o școală cu toaleta în curte.

Nu trebuie să faceți nimic special pentru învățământul particular. Nu ne trebuie nici o favoare sau vreun privilegiu. Știți ce? Puneți dumneavoastră învățământul de stat pe roate pentru că și noi vom fi fericiți. Pentru că birocrație mai puțină la stat va însemna birocrație mai puțină și la privat. Mai multă autonomie și putere de decizie date la nivel de școală vor însemna un beneficiu (fantastic) și pentru unii și pentru ceilalți. Mai multă atenție acordată în învățământul universitar pentru formarea viitorilor profesori, decongestionarea programelor școlare, revenirea la normalitate în ceea ce privește manualele, schimbarea paradigmei în evaluarea copiilor, toate acestea vor avantaja indirect și învățământul particular.

Pentru că școala privată nu a fost niciodată în opoziție cu cea de stat. Este, mai degrabă, un sistem complementar școlilor publice și un mediu de la care se poate învăța (mult) cum să-ți și asumi responsabilitatea pentru educația pe care o faci.

Citește și

Manual de Psihologie pentru clasa a X-a: Copiii la naștere și bolnavii psihic nu au atributul de persoane