Închide
Ne făcusem planul cu câteva luni mai devreme. Zugrăvim garsoniera, o vindem, dăm înapoi cât datoram la bancă iar cu banii care ne mai rămân, plus un nou împrumut imobiliar, ne luăm și noi un apartament mai mare. O, ce vis frumos! Un apartament cu mai mult de o cameră, vă dați seama? Făcusem o listă cu calcule care l-ar fi făcut invidios și pe Gheba, ăla care făcea culegeri și-n somn. Pe măsură ce se apropia sfârșitul școlii, astrele se aliniau, zeii ne zâmbeau și-am găsit inclusiv o bancă de unde nu m-a dat nimeni afară când le-am spus că sunt profesor iar salariul meu poate fi pronunțat în mai puțin de-o fracțiune de secundă. Totul era aproape gata. Mai lipsea ceva. Un singur lucru mai stătea în calea fericirii noastre imobiliare. Un zugrav! păpușoiul
Băi, cât de greu e sa găsești un zugrav? Că sunt pe toate drumurile. Vine, pac pac, dă oleacă cu trafaletul pe ici, oleacă pe colo, pune gresia aia în baie și gata! Ce mare lucru? Nu e ca și cum ai face vreo teză de doctorat. Nu e nici un apropo, domnu’ Ciucă, stați liniștit.
Luasem banii pe concediu. Pe vremea aia îi primeam pe toți odată. Vreo două mii și ceva de lei. Par mulți la prima vedere dar când începi sa-i împarți pe căprării îți vine să-i numeri de mai multe ori, poate se înmulțesc. Nu încercați c-am încercat eu și nu merge. Ei, lasă, cât poate să coste? Luăm o găleată de lavabil, niște șmirghel, niscaiva CT dintr-ăla, n-am înțeles niciodată la ce trebuie, niște amorsă și gata. A, și gresia, aia e mai scumpă un pic, dar, în sfârșit, merită efortul. Zugravului cât sa-i dăm? Păi, nu știu, vreo șapte, opt milioane? Hai zece. Mă simțeam generos. În definitiv, mare lucru n-avea de făcut. Reședința noastră din Berceni avea vreo patruzeci și ceva de metri pătrați cu tot cu priveliște. păpușoiul
Familie, gata, ne punem pe treabă, căutăm zugrav. Să înceapă treaba cel mult la sfârșitul lui iunie. Numai bine termin și eu cu ce mai am la școală, supravegheat la bacalaureat, la titularizare, mă rog, ce știți că mai e prin perioada asta. Dar după aia, gata. păpușoiul
Zis și făcut, ne-am apucat de sunat. Primul a zis din prima că e disponibil. Începând cu octombrie. Stai, bre, că eu am nevoie acuma, n-ai înțeles, vindem garsoniera, cumpărăm un apartament mai mare, în sfârșit, planurile noastre imobiliare. Îmi pare cu regret, nu se poate acum. Zdrang, a închis telefonul. Următorul a zis și el că da dar că efectuează servicii numai în localitate. Care localitate? Botoșani. Mă scuzați, am greșit numărul, fir-ar ale dracului de numere că nu le salvez niciodată și cu domiciliul adrisantului. Nu-i nimic, în proiecte de-astea trebuie răbdare, calm, tact, tact, calm, răbdare, amaru’ și parastasu’ ei de răbdare, c-am sunat încontinuu vreo trei zile și nu găseam pe nimeni disponibil. Am început să-mi fac griji, domne, e sfârșitul lui iunie, tărășenia o ține vreo două săptămâni, după aia scoate-o la vânzare, mai durează și acolo vreo luna cu acte, cu bancă cu tot, nasol. Am intrat în criză de timp. păpușoiul
În sfârșit, după vreo săptămână îmi răspunde o voce amabilă, bună ziua, da, aveți noroc, m-ati prins liber. Ia spuneți, despre ce e vorba? Nu-mi venea să cred, în sfârșit, am găsit pe cineva, deci nea Costel, practic e o garsonieră de … Domnu’! Nu înțelegeam. Domnu’ Costel. Sunt profesionist. Am calificări înalte și sunt ultra specializat în recondiționarea clădirilor istorice. Pentru un moment, m-am cam intimidat. Băi, zic, dacă mă gândesc că blocul în care stăm a prins invazia din Cehoslovacia, îl putem trece și pe ăsta la categoria monumente istorice. Dar să nu mă usuce de bani, mă gândeam eu. A, nu vă faceți griji, sunt un domn, o să vedeți, sunt foarte rezonabil. Dați-mi adresa, mâine sunt la dumnevoastră.
Uite, domne, mai există și oameni buni pe lumea asta, serios, ne plângem încontinuu și când colo, sar de unde nu te aștepți. păpușoiul
A doua zi n-a venit, avea un parastas dansant. Nici a treia zi, avea niște deranjamente capilare identificabile la nivelul aripii mari a osului sfenoid. A patra zi a trebuit să se refacă.
A venit, în sfârșit, după o săptămână. păpușoiul
Făcusem noi curat prin casă, am pregătit o gustărică, o bere rece, am făcut instructajul copiilor să nu alerge prin casă, să nu facă gălăgie, ați înțeles, să facem impresie bună. Ajunge domnu’ Costel, sună la ușă, îl poftim în casă, îi dăm bună ziua, ne bucurăm mult că ați reușit să veniți, mare nevoie aveam, știți, ne grăbim, garsoniera, apartamentul, v-am povestit. păpușoiul
În primele minute n-a scos o vorbă. Și-a pus niște ochelari pe nas și a început să inspecteze locuința. S-a uitat la pereți, s-a uitat la tavan, a verificat colturile, geamurile, țevile de la bucătărie, a deschis și frigiderul să se asigure că nu-i scapă ceva. În tot timpul ăsta, dădea din cap a dezaprobare. Din când în când, câte un pfoai, incredibil! Se mai uita ce se mai uita. Iar. Nu se poate așa ceva, domnule, nu se poate așa ceva! Noi, pe lângă el, înghețasem, băi, o fi de la cutremurul din ’77, poate ne cade tavanul în cap și nu am remarcat până acum, mă rog, am început să ne facem griji. Într-un sfârșit, ne-a dat verdictul. păpușoiul
E dezastru.
Aoleu, așa grav e? Nouă ni s-a părut că e nevoie doar de-un lavabil și de făcut un pic glafurile alea și… Domnu Bartic, mi-a tăiat-o scurt, aicea eu sunt specialistul! Aicea e de muncă, domnule. În primul rând, stabilim conceptul pe care îl doriți evidențiat prin această lucrare. Ce concept? Conceptul! Mneata crezi că eu fac zidărie de-asta de mântuială? Eu încerc să transmit un mesaj prin lucrările mele! Vezi dumneata, acești pereți transmit ceva. Poate fi bucurie, tristețe, exuberanță, curaj… Serios? Serios. Aha. Eu mă gândeam că pot transmite eventual igrasie dar, mă rog, dumneavoastră sunteți specialistul. Bun, și cum stabilim conceptul? Simplu. Trebuie să vă hotărâți dacă vreți într-o notă avangardistă sau, poate cu accente tradiționale. Am putea merge pe un decor îndrăzneț, în culori tari, care să pună în valoare jocul de lumini și umbre…
Recunosc, vreo cinci secunde, m-a cam pierdut.
Maestre, merg pe mâna dumneavoastră, cum credeți că e mai bine, așa facem. Rețineți doar că am cumpărat doar o găleată de var alb și niște amorsă. Vă las pe dumneavoastră să stabiliți conceptul. Perfect. Atunci am nevoie de timp să mă gândesc, să fac strategia. Ce strategie? Strategia cu conceptul, domne, te văd om deștept, am zis că înțelegi. Revin mâine. Mâine? Mâine. Da’ nu gustați ceva, uite, am pregătit un aperitiv, nimic pretențios, a, nu, mulțumesc frumos, mă deranjează o gastrită de ceva timp.
A ras două beri și-a plecat.
A venit după patru zile.
Noi, între timp, am strâns lucrurile, am înfoliat mobila, am depărtat-o de pereți, am pus cărțile prin cutii, am pus cartoane pe jos și am repetat de trei Tatăl nostru și-un Bucură-te Marie, doar doar o veni domnu’ Costel mai repede. Repede n-a venit. Plecarea însă a fost vijelioasă. A apucat să dea un perete cu var, a chituit un pic pe ici, un pic pe colo, a primit un telefon, a zis că e ceva urgent și nu mai poate rămâne. A dat pe gât două beri și-a plecat.
Toată tevatura a ținut până pe la sfârșitul lui august. Venea, stătea vreo oră, două, dădea un pic cu trafaletul, după care, presat de chestiuni urgente, se retrăgea, nu înainte de a-mi oferi asigurări că recepția lucrării va fi făcută în cel mai scurt timp. Eram cu răbdarea la limită, ăia de la bancă mă băteau la cap să mă grăbesc cu dosarul de credit, trebuia să scot garsoniera la vânzare ca să am timp să o vând, bașca faptul că banii de concediu se subțiaseră în ritm alert. Îngrijorarea mea era la cote maxime.
Pe 30 august, orele 16:35, a isprăvit. Nu râdeți, am zis că notez în calendar data și ora la care scap de calvarul ăsta. Toată casa era vraiște, lucrurile prin cutii, cartoane pe jos, stropit peste tot cu lavabil, dar pereții erau în sfârșit curați. Albi și un aer de proaspăt în toată casa. Eu cred că ăla care a inventat expresia “mă urc pe pereți” l-a avut pe domnu’ Costel ca zugrav. Eram în întârziere cu toate termenele, cu banca, dosarul de credit, agenția imobiliară. Dar terminasem! În sfârșit, terminasem.
În sfârșit.
Pentru câteva minute, ne-am așezat pe parchet să ne tragem sufletul. Să ne resetăm starea interioară, să ne regăsim zenul, echilibrul și să ne stabilizam chakrele. Cinci minute de liniște. Nu zicea nimeni nimic. Pauză totală de gânduri, vorbe, idei și de bani, că domnu’ Costel ne-a cerut cincisprezece milioane. Fix toți banii pe care-i mai aveam.
Atunci le-am văzut. păpușoiul
Erau două. Două pete. Una într-un colt de perete iar cealaltă vreo zece centimetri mai încolo. Inițial, am crezut că mi se pare. Nu, nu mi se părea. Cele două pete creșteau vertiginos și, la un moment dat, ne-am trezit spunând toți același lucru:
Inundație! păpușoiul
Nu știu cum am zburat până la vecinul de la trei. Am bătut la ușă cu disperare. A ieșit omul săracul, cu o față de martir creștin din timpul domniei lui Dioclețian, și ne-a spus că i s-a stricat o țeavă de la calorifer, a încercat să o repare și ceva nu a mers bine. Toată sufrageria lui era plina cu apă. Care apă, conform legilor gravitației care se studiază încă din gimnaziu, cobora grațios spre pereții garsonierei noastre de patruzeci și ceva de metri pătrați cu tot cu priveliște.
Nu vă mai țin, că văd că vă uitați la ceas, poate vă grăbiți. Anul ăla am renunțat la planurile noastre imobiliare. Ce atâta apartament cu trei camere, domne? Da’ ce-s eu, Țiriac, să mă lăfăi în penthouse-uri de-alea cât un fond de vânătoare? Un pic de bun simț totuși. Lasă, tot răul spre bine. Cine știe câtă întreținere mai plăteam și apartamentul ăla la iarna? Plus că nici nu eram obișnuiți cu atâta spațiu, doamne ferește, poate ne rătăcim naibii prin cele trei camere și nu mai găsim ieșirea…
Lasă. Noi să fim sănătoși. păpușoiul
Dacă ai ajuns aici, citește si
