fbpx

Astăzi mi-am luat imaginația de mână și m-am dus la școală

Astăzi mi-am luat imaginația de mână și…

Și m-am dus la școală.

Uite așa. Chiar de dimineață.

A fost o zi absolut normală.

Ne-am trezit devreme, cum facem de obicei. Le-am pregătit snackul piticilor. L-am pus în ghiozdane. Și am plecat.

A, ce fain! Astăzi a fost mai puțin aglomerat prin oraș. Și am prins și o vreme frumoasă, cu un răsărit de soare absolut superb. A inceput să înverzească totul în jurul nostru, observați? Ooo, și unii pomi au înflorit chiar. Un spectacol de culoare și viață! Din când în când, mai trăgeam cu ochii la trecători. Grăbiți spre serviciu, evident. Un cuplu care se ținea de mână. Un domn elegant cu servietă. La un semafor, o doamnă, dintr-un autobuz care a oprit lângă noi, ne-a zâmbit și le-a făcut lui Luca și Soniei din mână. I-am răspuns bucuroși și surprinși oarecum de gestul ei. Ne-am luat doza de bună dispoziție pentru toată ziua.

Ce oameni grozavi!

Dar uite că m-am luat cu vorba și am ajuns la școală. Numai un pic mă iertați, să parchez. Așa, gata. Motănei, hai! Am ajuns!

-Sonia, nu-ți uita rucsacul!

Pe străduța care duce spre școală, e plin de părinți și copii. Veseli și gălăgioși. Heeei! Salut, Robert! Salut, Miruna! Bună dimineața! Fraților, da’ ce energie pe voi astăzi! Bună dimineața, doamna Popescu! Nu, n-am uitat, vă trimit mailul astăzi! Sigur că da!

Să ne grăbim totuși. Am oră de la 8 cu a douăsprezecea. A, stați puțin. Da, miss Dana, am ceva de semnat? Imediat. Sigur că da. Am ședință mâine de la 11? La inspectorat? Aha. Ok. Sărumâna! Gata, fug.

Urc spre clase. Cu fiecare treaptă pe care o urc, simt că trec printr-un portal magic într-o lume fermecată. În care toată lumea zâmbește. Te urmăresc ochi curioși și neastâmpărați. Am un sentiment de liniște și pace, ca și cum am fi într-un spațiu magic, protejat de orice s-ar întâmpla în afară. O lume de poveste, în care se perindă prin fața ochilor mei copii care vor să-mi spună o mulțime de lucruri, cărți, caiete, hărți, planșe colorate, degete murdare de cerneală.

Profesori grăbiți spre clasele lor. Ne salutăm în trecere. Uite și cancelaria în care, sigur că da, miss Melania a adus, ca de obicei, bomboane de ciocolată. Bună dimineața, doamnelor! O zi excepțională vă doresc! O, și acum intru în clasă. Întotdeauna am avut emoții înainte de a intra în clasă. Deși o fac de șaisprezece ani. Întotdeauna, înainte de a deschide ușa de la clasă, mă opresc câteva secunde. Trag aer în piept. Și mă transform. În … Nu știu. Într-un personaj din Roma antică. Sau poate într-unul de pe corabia lui Magellan. Sau, sau poate în cineva care ține un discurs la o conferință de pace. Totul e ca o arie interpretată la un pian invizibil. O arie neștiută de nimeni, pe care o reinventez în fiecare zi și o cânt cu pasiune și încântare. Toate imaginile astea îmi apar în minte așa ca niște poze dintr-un album drag, pe care vrei să-l revezi. Iar. Și iar. Și iar…

Hei!

Ce faceți?

Mai stați puțin!

Lăsați pentru o clipă sirenele de ambulanță! Lăsați vocile care vă spun să rămâneți în case.

Lăsați teama! Disperarea. Nesiguranța.

Luați-vă imaginația de mână și hai înapoi în sala de clasă! Printre cărți, caiete, hărți, planșe colorate și degete murdare de cerneală! Sigur că putem să facem asta. Închideți ochii și veți fi acolo imediat.

Uite, aici e clasa a III-a A! Dincolo a clasa a IV-a… Uite-o pe miss Melania cu bomoboanele de ciocolată…

E totul în regulă. Suntem la școală. Aici e un spațiu magic. Suntem în siguranță. Hai, intrați, vă rog!

Dragilor, bună dimineața!

Astăzi am să vă vorbesc despre …

 

de Marcel Bartic

director Little London International Academy