Arta aprinde lumina

Să învețe bine, cât mai bine, foarte bine. Asta ne dorim pentru copiii noștri, ca să ajungă departe, să ajungă bine. Să fim siguri că acumulează cât mai multe cunoștințe, straturi groase, cimentate, solide. Cu care să-și spargă propriile capete și să le spargă și pe ale altora.

Sigur că e foarte bine să aibă cunoștințe solide, sigur că e ideal să fie informați, sigur că e minunat să fie extraordinar de buni la matematică și uluitori la română. Doar din astea două vor da primele lor examene importante. Este esențial însă cu câtă plăcere, cu câtă bucurie învață copiii. Știm din experiența noastră de copii, dar și din aia de adulți că orice ai face fără tragere de inimă nu iese bine, că n-are cum. Nu te-ai pus acolo pe tine cu totul, iar asta se vede, se simte.

Ca să te pui pe tine este esențial să te cauți pe tine, să te oglindești pe tine în bucurie. E valabil și pentru copii, și pentru noi. Muncim toată ziua, ajungem deseori storși de oboseală acasă. Ne așezăm în pat și vegetăm în fața unui canal de știri ori a unui serial, citim, poate, un pic și ne culcăm devreme, ca să fim buni de muncă a doua zi. Și copiii au un program similar: vin de la școală, fac temele, apoi ori stau pe telefoane și pe tablete, ori zac în pat, că nu mai sunt buni de nimic.

Și se face că de joi încolo suntem din ce în ce mai disponibili pentru un spectacol de teatru, un concert, un film la cinema, nu pe canapea, iar sâmbăta și duminica ne facem timp chiar și pentru a vizita un muzeu sau o galerie de artă. E o nevoie organică acest contact cu artele plastice și cu artele spectacolului. Fără ele, simțim că ne abrutizăm. În timp ce imersăm în ele și după aceea, buna noastră dispoziție nu se mai dă dusă cu una, cu două, creativitatea noastră e la cele mai înalte cote, da, da, arta contaminează cu imaginație, iar soluția pentru o problemă căreia nu-i dăm de cap de câteva zile apare parcă de nicăieri. Ei, nu există nicăieri, ci doar suficientă deschidere a minții și sufletului pentru a primi și, consecutiv, a oferi. Deși deschiderea se poate manifesta și invers.

Aceleași lucruri au exact aceleași efecte asupra copiilor noștri. Am văzut un copil de patru ani la un concert de muzică barocă, iar acel copil a ascultat vrăjit, aproape fără să se miște, până la sfârșit. La fel și la jazz. Nu e niciodată prea devreme ca un copil să respire artă, arta aprinde lumina minții și a sufletului, frumusețea îmbunează omul și, în consecință, lumea. Veți spune, poate, că un copil mic nu înțelege. Aveți dreptate, nu înțelege din prima, însă contactul constant cu arta îl va face să simtă și, în consecință, să înțeleagă mult mai repede și mai bine lumea înconjurătoare, în comparație cu copiii care nu au parte de artă. Și-apoi, ce nu înțelege acum decodează mai târziu. De altfel, tocmai inteligența emoțională a copilului se va dezvolta dacă va fi aproape, cât mai aproape de artă.