fbpx

Apel național pentru proiecte între școli și muzee pentru Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor (pe care Rețeaua Națională a Muzeelor o organizează în România) ce are loc în acest an, în premieră, pe 14 noiembrie, vine cu elemente de noutate, care personalizează seara și transmit un mesaj pozitiv de apropiere a publicului de muzee, prin interacțiunile creative ale claselor de școală cu spațiile muzeelor din țară.

Este vorba despre proiectul Animații, puzzle, investigații… vino și joacă-te cu colecțiile la Muzeusub marca Nopții Muzeelor 2020, ce propune un dialog între muzeu și public, dinamizat de intervențiile unor tineri ce exploatează creativ obiecte și resurse culturale provenite din colecțiile muzeelor. un demers inovator de apropiere a școlilor și a elevilor de muzeu pentru o înțelegere mai bună a rolurilor pe care acesta și le asumă.

Concret, proiectul Animații, puzzle, investigații… vino și joacă-te cu colecțiile la Muzeueste un parteneriat pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România îl propune între muzee și școală. Obiectivul său este de a promova contactul direct dintre elevi și colecțiile muzeale, posibilitatea ca aceștia să creeze conținut care să ajute la o valorificare isteață, originală și surprinzătoare a acestor colecții muzeale, a unor elemente din acestea care stârnesc interesul într-un mod particular.

Noaptea muzeelor este o excelentă oportunitate pentru a evidenția politicile și tendințele în inovația și educația muzeală. Este o marcă devenită fenomen social cu o interfață specifică industriilor culturale și creative. Cu această ocazie, ne propunem ca an de an să derulăm un proiect special care să scoată evenimentul din rutina dată de caracterul său repetitiv.”, declară Dragoș Neamu, responsabil de proiecte culturale și relații internaționale în cadrul Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

Provocări:

1. să încurajeze profesorii și elevii să profite de resursele culturale locale ;

2. să invite muzeele să-și diversifice mecanismele de mediere pentru a varia abordările și nivelurile de interpretare și valorificare a colecțiilor.

Ideea proiectului:

Elevii și școlile își asumă ”proprietatea” și interesul asupra patrimoniului și îl interpretează sub formă de producții digitale, audiovizuale, scenice, textuale. Acestea vor fi ulterior reproduse pe website-ul oficial al Nopții Muzeelor – www.noapteamuzeelor.org și pe pagina oficială de Facebook a Nopții Muzeelor www.facebook.com/noapteamuzeelor

ATENȚIE! Este important ca proiectul să fie conceput/construit de către elevii clasei, pe baza unui obiect sau a mai multor obiecte alese din colecțiile muzeului pentru care a optat și aflat în orașul unde își desfășoară activitatea.

Cine poate participa:

  • elevii din aceeași clasă de școală, în echipă de minim 10 și maxim cât se crede de cuviință, în funcție de conceptul proiectului, clasele VII-VIII;

  • elevii din aceeași clasă de liceu, în echipă de minim 10 și maxim cât se crede de cuviință, în funcție de conceptul proiectului, clasele IX-XI.

Termenul limită de depunere a ideilor de proiecte și a necesarului de resurse este de 15 octombrie 2020, ora 17.00. Scenariile de proiecte câștigătoare vor fi finanțate, după caz, înainte de realizarea lor sau după realizarea lor, pe bază de decont. Momentul finanțării face obiectul negocierilor individuale cu fiecare proiect selectat. Fiecare propiect câștigător va fi susținut de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu medierea accesului la colecțiile și la resursele muzeelor care fac obiectul scenariilor proiectelor selectate.

Proiectele se vor realiza în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie 2020 și vor fi apoi distribuite pe canalele oficiale ale evenimentului în perioada 7 – 14 noiembrie 2020, câte unul pe zi, până în ziua Nopții Muzeelor 2020.

Detalii, aici găsiți: http://www.muzee.org/sitev2 | https://www.noapteamuzeelor.org/#Bucuresti-4

Noaptea Muzeelor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.