fbpx

”Alături de ei am învățat că e de preferat un adevăr gri în locul unei minciuni frumos colorate”

Lia Stoica e un om care bucură, adică întâi te bucuri de ceva făcut de ea și abia apoi, cu ghidușia unui copil care se ascunde în spatele unui copac numai ca să-ți spună bau!, apare și Lia, râzând cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu picioarele, cu totul. Lia e un amestec minunat de franchețe și blândețe și nu e de nicio mirare că se îndrăgostec copiii de ea la prima vedere. O fac și oamenii mari. 

Cum a fost intrarea ta în societatea suedeză, Lia?

Firească. Eu am ales să trăiesc în Suedia, nu doar să emigrez. Mă așteptam și la momente mai dificile, la căderi și ușoare depresii, la dor de ai mei, de prieteni, de cafeneaua preferată. Dar alesesem deja, ce rost mai avea să stau atârnată în amintiri când aveam în față o nouă lume din care să îmi fac povești și amintiri? Mi-am reglat ritmul personal la ritmul suedez, am înțeles repede că nu e vorba doar de a învăța o nouă limbă, ci de a trăi în limba aceea, cu tot ce înseamnă asta, un alt mod de comunicare cu oamenii, bariere sociale (ce e în regulă, ce nu e în regulă să spui, să faci în anumite contexte). Momentul în care am „prins” umorul specific suedez (tragi-comic și autoironie) aș putea spune că e momentul în care am început să trăiesc în suedeză.

Știu că în România tu te-ai ocupat de copiii defavorizați. A fost momentul în care te-ai gândit să te reorientezi profesional?

Eu mi-am dorit să lucrez cu copiii încă din adolescență, am terminat un liceu de limba engleză, cu o diplomă care îmi permitea, teoretic, să lucrez ca suplinitor de limba engleză la școala generală. M-am dus la un interviu pentru un astfel de post, înaintea mea a intrat un domn care se pensionase mai devreme de 65 de ani și mai avea drept să muncească, el a intrat cu o sacoșă, a ieșit fără, eu am intrat fără nicio sacoșă, mi s-au pus două întrebări și cam atât. El a primit postul, eu m-am revoltat și am decis să nu mai am treabă cu sistemul de învățământ românesc. M-am apucat să dau meditații la limba engleză și așa am ajuns să lucrez cu copiii, dar după regulile mele. 14 ani am făcut meditații cu copii cu vârste între 4 și 18 ani și mi s-a permis astfel să întru în fabuloasa lume a copiilor, să învăț enorm de la ei. Să ajut copii defavorizați a fost (și este) o parte firească din marea mea dragoste pentru copii.

Apoi ai plecat în Suedia și ai început o altă facultate, un domeniu complet nou, la studii mă refer. De ce ai ales domeniul educațional?

Dacă tot luam de la zero, la 33 de ani, viața, cultura, limba, oportunitățile, de ce nu și domeniul în care voiam să lucrez? După un an și jumătate aici, muncit o muncă grea (curățenie după incendii și alte dezastre) și tras tare cu toate cursurile de limba suedeză (gratuite) care să mă ducă la un anumit nivel care să îmi permită înscrierea la facultate, am avut o discuție cu un consilier de studii care mi-a spus că e mare nevoie de profesori de preșcoală și școală generală, că va fi și în viitor un domeniu în care îmi voi găsi ușor de muncă, așa că nu am avut nevoie de timp de gândire, am decis să mă înscriu la 3 facultăți de specialitate. După două luni am aflat că am fost admisă la Stockholms Universitet, 3 ani si jumătate de studiu full-time, cu 6 luni de practică incluse.

De ce tocmai copiii foarte mici, de vârstă preșcolară?

Tocmai pentru că sunt foarte mici. Bine, acum pot să mă amuz aducându-mi aminte șocul din prima zi de facultate, când ni s-a spus că vom lucra cu copii de 1-6 ani. Copii de un an?! Nu știu de ce, dar eu eram convinsă că preșcoala începe la 3 ani. Ei, bine, în Suedia începe la un an și chiar din prima practică am lucrat cu un grup de buburuze în vârstă de un an, un an și jumătate, am schimbat scutece, i-am auzit spunând primele cuvinte. Magie!

Cum e învățământul suedez?

Ne-am întinde o zi întreagă dacă aș intra în detalii. Pe scurt, la ora actuală învățământul suedez e cam în criză, rezultatele PISA sunt scăzute, e lipsă de profesori, salariile sunt insuficiente pentru condițiile de lucru, dar e un subiect de interes maxim pentru toată lumea, de la politicieni, la pedagogi și părinți. Pe de altă parte, sunt materii și teme mai puține decât în România, de exemplu, foarte puțină învățare mecanică, se pune mult mai mult accent pe creativitate și învățare prin practică, este important ca elevii să facă mișcare și să meargă mult în natură. Sistemul de învățământ este conectat la piața muncii, ceea ce mi se pare extrem de important când se pune problema să alegi un liceu, o facultate sau cursuri de pregătire profesională.

Ai avut șocuri la școală, ai învățat lucruri neașteptate?

În primul rând, atitudinea profesorilor. În fața lor eram niște egali, ei învață de la studenți, așa cum noi învățăm de la ei. Și la sfârșitul cursului ne mulțumeau ei nouă că le-am oferit posibilitatea de a împărtăși idei și teorii. Și modul de a ne scrie lucrările de examen m-a șocat la început. Acasă, cu toate cărțile pe masă, să interpretezi tu teorii, să vii tu cu propriile idei. O libertate de gândire cu care nu prea eram obișnuită. Asta în paralel cu severitatea cu care e tratat plagiatul.

Cum a fost în practică?

Scopul perioadelor de practică (4-6 săptămâni în cadrul a 5 semestre din 7) este nu doar de a te ajuta să pui în practică teoriile învățate la facultate, ci și de a înțelege dacă e, într-adevăr, meseria potrivită ție. Eu am simțit că am ales bine încă din prima săptămână în care am fost înconjurată de pitici mucioși, rânjiți, plângăcioși, inteligenți, creativi, minunați.

Cum caracterizezi sistemul educațional suedez preșcolar, Lia?

O preșcoală la dispoziția și pentru toți copiii de la 1 la 6 ani, foarte accesibilă ca preț pentru părinți, cu un sistem pedagogic în care îngrijirea, educația și învățarea formează un întreg care e considerat primul pas în ceea ce se numește în engleză „lifelong learning“, adică învățarea, acumularea de cunoștințe nu doar în cadru formal (la școală, de exemplu), ci care are loc în mod continuu în interacțiunile de zi cu zi cu ceilalți, cu lumea din jurul nostru. Spre deosebire de sistemul școlar, care are „bubele” lui, sistemul preșcolar suedez este considerat printre cele mai bune, chiar cel mai bun din lume la ora actuală. Filosofia din spatele modelului pedagogic este concentrarea pe curiozitatea naturală a copiilor, în locul impunerii de cunoștințe „de-a gata” care să îi pregătească pentru școală.

Preșcoala e un loc de învățare prin joacă, copiii învață primele noțiuni de chimie, matematică, fizică în contact cu natura, practic (cum îngheață apa, mașinuța care merge pe un plan înclinat), iar activitatea noastră ca pedagogi pornește întotdeauna de la copii, de la ce îi interesează și pasionează pe ei, nu de la ce credem noi că i-ar interesa.

Cum te-ai adaptat? Ai luptat cu mentalitatea românească vreun pic, chiar dacă tu ești foarte deschisă la nou? Ai simțit că aveai tare?

Am fost întotdeauna foarte deschisă și curioasă față de copii și ce pot și cred ei, nu i-am considerat niciodată „mici și proști”, nu i-am privit niciodată „de sus”. În plus, nu concep agresiunea față de copii, de niciun fel, nu există „o pălmuță”. Așa că sistemul și filosofia pedagogică suedeze mi s-au potrivit mănușă. Întâlnind foarte mulți copii care cunosc și reguli de comportament, știu să fie și politicoși, bine-crescuți, dar la care nu s-a urlat vreodată, nu mai vorbim de lovit, am înțeles că știam eu ce știam.

Tu având un extraordinar talent în ce privește artele plastice, te simți liberă să-l manifești ca profesoară la preșcoală?

Ai să râzi, dar mi-am descoperit talentele hai să le zic artistice aici, când am început să lucrez cu copiii. Nici nu îmi trecea prin cap înainte că dintr-o rolă de hârtie igienică poți face o bufniță haioasă sau că din 20 de bețe și niște sfoară faci un brad de Crăciun altfel. Am învățat alături de copii, m-am inspirat de la ei, de la modul cum văd ei ceva magic și într-un băț din pădure sau într-o bucată de carton și niște scotch. Cred că nu există loc în care să mă simt mai în largul meu creativ decât la muncă, alături de copii.

Cum sunt părinții suedezi, Lia?

De toate felurile, ca orice părinți din orice țară, cred. Sunt și părinți care consideră că a spune NU copilului înseamnă să îl traumatizezi, și părinți care cred că la preșcoală există doar copilul lor, și părinți nesiguri pe ei, dar în general sunt oameni normali, care își doresc binele copiilor și ne respectă rolul de pedagog. Ca și copiii și ca orice om cu care intri în contact, și părinții devin într-un anumit fel în funcție de cum comunici cu ei. La muncă îmi sunt parteneri, nu prieteni, nu superiori, nu inferiori, comunicăm deschis și cu respect, pentru interesul copiilor.

 Cum sunt colegii suedezi?

Suntem colegi, avem de făcut treabă împreună, în general colaborăm fără mari probleme. Nu a fost foarte ușor la început, abia ieșită din facultate, între 12 colege cu experiență chiar și de 20 de ani, să îmi impun ideile fără să calc pe orgolii, dar am fost impresionată de faptul că respectul profesional le-a fost mai mare decât orgoliul, așa că a fost ușor să înțeleagă că nu vreau să mă dau mai deșteaptă sau mai citită, că sunt deschisă să învăț și eu de la ele, așa cum și ele au avut de învățat de la mine. În timp, am format o echipă tare faină și lucrăm acum foarte armonios. Lucrând alături de colege suedeze am învățat să fiu mai calmă, mai rezervată în discutat intimități (nu cu toată lumea construiești amiciții, chit că petrecem 8 ore pe zi împreună), iar ele au învățat de la mine să ne spunem supărările pe loc, să nu așteptăm până se transformă în frustrări și conflicte (suedezii sunt, în general, non-conflict).

Dar copiii cum sunt?

Magici. Ca orice copii, dacă îți deschizi mintea, sufletul și toate celelalte simțuri către ei.

Îmi povestești despre o zi a ta la serviciu?

Deschidem preșcoala la 6:30, pe la 7:00 mâncăm micul dejun cu primii 10-12 copii, apoi vin și alții, pe la 7 jumate ieșim afară, în curtea care e imensă, cu mulți copaci, stânci, copiii aleargă și se cocoață, avem și câteva leagăne, nisipar, dar de bază e mediul natural. Indiferent de grupa la care lucrezi, când suntem afară toți copiii sunt în grija tuturor. La ora 9:00 ne-am adunat toți pedagogii și toți copiii, atunci ne împărțim pe grupe și organizăm activități diverse. Miercurea e ziua mea preferată, eu și colega mea ne luăm un rucsac cu mâncare în spate (avem bucătărie proprie și ne pregătește bucătarul termosuri), ceva fructe, apă și plecăm în pădure. Am grupa mare acum, 13 copii de 5 ani. Își construiesc cazemate din crengi, căutăm ciuperci, adunăm bețe, conuri de brad, natura e un „magazin“ de materiale foarte generos. Mâncăm prânzul și gustarea de la ora 14:00 în pădure. Copiii sunt interesați și de tehnică, așa că le dăm un iPad să fotografieze ce li se pare interesant. Apoi își fac singuri designul fotografiilor. Suntem în mijlocul lor, le documentăm activitățile (foto, notat ce spun), avem discuții minunate despre tot felul de subiecte, teorii și întrebări de-ale lor (de la ciuperci comestibile, la păsări, dragoni, moarte, Dumnezeu sau dinozauri și vulcani). La ora 15:00 ne întoarcem la preșcoală, atunci încep să plece și copiii, și unii dintre pedagogi acasă. În alte zile, după ieșitul afară de dimineață, intrăm în camerele noastre, unde pictăm, lipim, construim, dansăm. Am cea mai faină muncă din lume, ți-am zis?

Câtă libertate ai tu ca educator?

Activitatea pedagogică este ghidată de un curriculum pentru preșcoală, avem anumite obiective și direcții de lucru, dar nu cerințe cuantificabile. De exemplu, trebuie să lucrăm în așa fel încât să punem la dispoziția copiilor materiale și activități care să le dezvolte interesul pentru limbajul scris, dar nu avem obligația de a-i învăța alfabetul, nu sunt evaluați copiii dacă știu sau nu să scrie și să citească la vârsta X sau la terminarea preșcolii. Copiii învață enorm despre ei înșiși și despre lume prin joacă, în relaționarea cu ceilalți, așa că am datoria de a le pune la îndemână uneltele necesare pentru a-i ajuta în a deveni prieteni buni și să aibă încredere în propriile abilități. Cam asta ar fi pe extrem de scurt: enorma responsabilitate care vine și cu o mare libertate de a-mi alege propriile metode și materiale prin care să îmi fac treaba.

 Cum se raportează copiii la educatorii lor?

Acum simt mai mult ca niciodată cât de important e rolul pedagogilor în viața copiilor. Petrecem cu ei uneori mai mult timp decât petrec părinții. Este extrem de important să le oferim ce avem mai bun și mai sincer în noi, pentru că, după părinții lor, suntem cei mai importanți adulți din viața lor. Suntem brațele care îi strâng atunci când sunt triști sau plâng, cei la care vin cu întrebările, bucuriile și supărările lor, parte din „oamenii lor de încredere”. Alături de ei am învățat că e de preferat un adevăr gri în locul unei minciuni frumos colorate și să nu fac niciodată o promisiune pe care nu sunt sigură că o pot ține.

Ce crezi că ar fi bine să preluăm din sistemul educațional preșcolar suedez?

Nu cunosc sistemul românesc decât din poveștile cunoscuților, în general părinți. Nu îmi permit să fac comparații. Dar dacă e ceva ce aș recomanda oricui în relația cu copiii e să le lase loc să-și spună ideile, teoriile, părerile, înainte să li se servească informație de-a gata. Joaca e, de asemenea, extrem de importantă în viața copiilor, și nu doar la vârsta preșcolară. În jocul liber, cel în care își fac singuri regulile, în care își arată fantezia sau în care imită activități ale adulților, își dezvoltă competențele sociale, empatia, încrederea în sine, creativitatea și curiozitatea de a descoperi mai mult. Și nu în ultimul rând, copiii au nevoie să fie cât mai mult afară, în natură. Nu e musai o pădure, dar și o curte cu pământ, copaci, insecte și păsări poate fi un univers fabulos pentru copiii dornici să descopere furnicile, cum cad frunzele, ce gust are noroiul.

Dar din cel școlar?

Cred că e valabil și la nivel școlar ce am spus mai sus.

Te simți prețuită și respectată de colegi și superiori, ești iubită de copii?

Da, da și daaaa! Și eu îmi respect colegii și mi-e drag de ei, am construit o relație deloc comodă, dar foarte sinceră și apreciată cu șefa mea, iar de copii nu pot spune decât că sunt motivul pentru care mă duc zâmbind la muncă și în diminețile prea reci și întunecoase și mă întorc de la muncă obosită, dar cu câte o poveste care mă face să râd și să mă bucur. Cel mai minunat compliment primit vreodată a fost de la J., care mi-a spus că sunt eroina lui pentru că am grijă de ei, îi învăț multe, râd mult și sunt un pic zurlie.

Ce le-ai adus tu lor, Lia, de-aici, de la noi?

Nu știu dacă de la noi sau de la mine, că nu aș generaliza de nicio parte. Energie, entuziasm și drag pe care le și manifest cu tot corpul. Gesticulez mult, îmbrățișez strâns. Primii care mi-au intrat în joc au fost copiii. Acum am până și părinți cu care mă îmbrățișez, suedezii fiind în general mult mai rezervați și timizi. Și i-am învățat și să ne spunem supărările pe loc, să nu ne fie teamă de conflicte, că de multe ori învățăm din ele.

Interviu de Ana Barton

Fotografii: arhiva Liei Stoica