Închide
a venit vremea
de Oana Dimofte, fondatoare EducațiePrivată.ro
Faptul că sunt mamă mi se pare un lucru minunat, de când mi s-a întâmplat. Copilul care a venit în viața mea mi-a adus bucurii imposibil de numărat, sentimente de care nu știam că sunt capabilă, o întreagă lume despre care nici nu îmi imaginasem că există.
În același timp, din secunda în care Erica a apărut pe lume, am descoperit și ce înseamnă, cu adevărat, grija. Și frica. Și responsabilitatea. Pentru că fiecare decizie pe care tatăl ei și cu mine o luăm îi poate afecta viața. Este un gen de responsabilitate pe care nu l-am avut niciodată și, dacă e să fiu complet sinceră, nu eram pregătită pentru asta.
Poate că nu eram pregătită și pentru că nu apucasem să mă gândesc la alte lucruri care se întâmplau, exact în perioada aceea. În timp ce copilul meu se pregătea să vină pe lume, mama mea se pregătea să moară. De cancer. Unul imposibil de prevenit și, în forma pe care ea o avea, imposibil de vindecat. A fost o sentință pe care a trebuit să o duc exact așa cum am primit-o: brutal și dureros.
Dintre toate responsabilitățile față de fiica mea, am decis să le adun, într-un ”sertar” al minții pe cele față de care deciziile mele chiar contează. Sigur că în viață există lucruri pe care nu le poți prevedea și pe care nu le poți preveni să se întâmple. Însă mi s-a părut o parte din fișa mea de post ca părinte să le aflu pe cele în legătură cu care chiar pot face ceva.
În legătură cu vaccinarea, în general, nu am avut vreodată dubii. Zeci de ani de istorie medicală și milioanele de vieți salvate mi-au generat un singur sentiment: cel de recunoștință pentru oamenii de știință care au făcut posibil acest lucru. Singura mea treabă era să respect schema de vaccinare a copilului și să mă asigur că are toate imunizările făcute la timp.
Însă, în plus față de acest lucru, mi-am dat seama că a mai venit vremea pentru ceva: să mă informez tot timpul despre progresele în medicină și să devin cât se poate de disciplinată cu sănătatea mea și a copilului meu. Despre vaccinul anti-HPV știam încă din 2008, când a generat prima controversă puternică în societate. Am discutat cu mulți medici, am citit articole din reviste prestigioase, am făcut toată documentarea pe care, în mod obișnuit, o fac ca jurnalistă. Am aflat lucruri pe care nu le știusem: de exemplu, că virusul HPV, pe care îl poartă mai mult de jumătate din populația globului, poate provoca declanșarea cancerului și la mai bine de 10-15 ani de la contractarea lui. Și că, din acest motiv, este indicată vaccinarea și femeilor care se află de multă vreme într-o relație monogamă.
Când am aflat această informație, vaccinul HPV a devenit prioritate absolută pe agenda mea. Mi-am dat seama că a venit vremea ca viața și știința să îmi ofere mie șansa pe care mama mea nu a avut-o: protecție împotriva unei forme de cancer. Întâmplător sau nu, România se află pe primul loc în Europa la decesele din cauza cancerului de col uterin.
Un alt lucru pentru care mi-am dat seama că a venit vremea este să fiu disciplinată și cu mine însămi. Testul Babeș – Papanicolau este cea mai eficientă modalitate de depistare a leziunilor precanceroase și reprezintă un alt instrument pe care multe generații de femei nu l-au avut. De fapt, lista cu noutățile din domeniu este mai lungă. Femeile de azi au arme noi împotriva cancerului de col uterin, chiar și dacă acesta s-a declanșat. Poate că nu e cel mai plăcut lucru de citit, însă este vital, în sensul propriu al cuvântului, să le știm. De exemplu, în ultimii ani s-au înregistrat progrese remarcabile în tratament, datorită unor medicamente și tehnici noi, precum chirurgia toracică asistată robotic, radioterapia ghidată imagistic, tratamentele sistemice imunoterapice și țintite, iar rezultatele clinice la pacienții eligibili sunt spectaculoase comparativ cu ceea ce clinicienii obțineau tratând doar cu chimioterapie.
Recent, începând cu 2022, în arsenalul terapeutic european de primă linie a intrat și imunoterapia, care pentru anumite tipuri de paciente cu cancer col uterin în forme metastatice a demonstrat îmbunătățire în supraviețuirea generală.
Ai șansa să pui întrebări și să afli răspunsuri de la specialiști 
În final, poate mă veți întreba, cum rămâne cu Erica? O vaccinăm anti-HPV sau nu? Pentru noi, asta nu e o dilemă și nu a fost niciodată. A împlinit 11 ani, deci singura necunoscută este data exactă când medicul îi va face programarea. Va fi și data la care noi, părinții ei, vom ști că a venit vremea să ne bucurăm că are parte, încă din adolescență, de acea protecție de care eu, mama ei, m-am putut bucura abia la maturitate. Și de care mama mea, împreună cu multe alte generații de femei, nu au avut parte deloc.
Află mai multe despre vaccinarea anti-HPV, aici.
