Închide
de Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România
Educația este soluția imediată
Aceasta părea să fie concluzia raportului A Nation at Risk (A Nation at Risk: The Imperative for Educational Reform. An Open Letter to the American People. A Report to the Nation and the Secretary of Education) pe care Departamentul pentru Educație al Statelor Unite ale Americii îl publica cu 43 de ani în urmă (aprilie 1983), raport la care am făcut referire în partea I a articolului publicat sub acest generic.
După cum menționam, tonul raportului și reacția la acest document au fost realmente dramatice: ”Raportăm poporului american …. Dacă o putere străină neprietenoasă ar fi încercat să-i impună Americii rezultatele educaționale mediocre care există astăzi, am fi putut foarte bine să vedem asta ca pe o declarație de război.” La rândul său, președintele Ronald Reagan, în discursul susținut la Casa Albă cu referire exclusivă la acest raport (28 aprilie 1983), a asumat semnalul de îngrijorare, completându-l cu unul de speranță și de susținere, afirmând: ”Această țară a fost construită pe respectul american pentru educație…Provocarea noastră actuală este să declanșăm o renaștere a setei pentru educație care a fost reprezentativă pentru națiunea noastră de-a lungul istoriei.”
Într-adevăr, atât Raportul, cât și discursul și îndemnul peședintelui Statelor Unite au fost memorabile și dramatice prin extrapolare: de la o posibilă ”declarație de război”, la renașterea ”setei pentru educație”… Renașterea setei pentru educație – Ce inspirată și înaltă nouă întruchipare a mult râvnitului Vis American! Idee susținută și de celebrul sociolog Robert Putnam, care a observat că, după ce s-a epuizat terenul și aurul din Vest, Visul American s-a întors spre interior, extinzându-și limitele spre și peste granițele minții omenești, cu una dintre cele mai importante consecințe: revoluția învățării (Robert D. Putnam, Our Kids:The American Dream in Crisis, Simon & Schuster, New York, 2015).
Dacă vreți să schimbați lumea, începeți cu școala!
Poate că unii dintre dumneavoastră vă mai amintiți serialul The West Wing (Culisele Puterii), difuzat și în România sub titlul ”Viața la Casa Albă”, în care Aaron Sorking, creatorul a 88 de episoade din totalul de 156 câte a avut serialul, scria pentru sezonul 1, episodul 18: ”Educația este soluția imediată. Educația e tot.N-avem nevoie de schimbări mici, avem nevoie de schimbări gigantice, monumentale. Școlile ar trebui să fie niște palate. Concurența pentru cei mai buni profesori ar trebui să fie feroce. Oamenii aceștia ar trebui să câștige sume cu șase cifre. Școlile ar trebui să fie incredibil de scumpe pentru guvern și absolut gratuite pentru cetățeni, la fel ca apărarea națională.”
Desigur, vorbim cu și în acest citat despre Educația din filme, pentru că, nici atunci și nici acum, ”oamenii aceștia” nu au lucrat la și nu lucrează în palate, nu au câștigat și nici nu câștigă sume cu șase cifre. Nici pe departe. Aceasta, în ciuda faptului că principalii indicatori de bunăstare și de bogăție ai lumii demonstrează că Educația este cea mai bună și cea mai profitabilă investiție a lumii. Istoria confirmă și ea același lucru: ca să progresăm, trebuie să sporim necontenit cunoașterea și învățarea.
Într-o lume globală, măcinată de sărăcie, de pandemii, de războaie și de catastrofe climatice, o lume în care resursele și energia se diminuează pe zi ce trece, capacitatea noastră de a raționa, de a simți, de a acționa și de a dezvolta tehnologii inovatoare este singura resursă inepuizabilă. Școala și Educația au aici rolul esențial. Dacă vreți să schimbați lumea, începeți cu școala! Deviza aceasta tipic americană, la mare trecere acum în salba de școli ale viitorului din Silicon Valley- California, nu este doar o credință sugerată de ”setea pentru educație” evocată de președintele Regan în urmă cu aproape cinci decenii, ci și o încurajatoare certitudine. O certitudine care obligă la o reformulare a credințelor care ne leagă de trecut și la rescrierea poveștilor despre viitor.
De la rapoarte, la responsabilizare și reformă
Să ne reamintin: după cum am văzut, raportul A Nation at Risk a șocat America la modul dramatic, provocând o reală neliniște inclusiv la Casa Albă.
Pentru a aduna argumente ale acestui proces declanșator al reformelor educaționale majore din Statele Unite la sfârșit de secol XX și început de secol XXI, încercând o comparație cu ceea ce s-a întâmplat în Europa în această perioadă, dar mai ales cu ceea ce s-a întâmplat sau ar fi trebuit să se întâmple la noi, vă propun să urmărim procesul de la raportare, la responsabilizare și implicare, precum și efectul legilor ce au consfințit juridic acest proces de reforme ale educației americane.
Pentru început însă, respectând proprietatea termenilor, să recunoaștem că adevăratele reforme nu doar schimbă și/sau optimizează structurile și procesele educaționale în viitorul imediat si pe ternmen mediu, ci sunt reconfigurări sistemice ale modului în care o societate structurează și organizează pregătirea generațiilor viitoare pentru viață și muncă. Mai trebuie spus și recunoscut că reformele în educație depind esențial de factorul și de puterea politică. Apoi că ele nu sunt populare printre decidenți, fiind considerate uneori chiar ingrate, pentru că educația bine făcută costă enorm, în timp ce rezultatele ei se văd doar peste ani (10- 20 de ani). De aceea, o reformă în sens propriu, pentru a supraviețui schimbărilor de guverne din perioada până la care efectele sale vor fi vizibile în mod plenar, necesită prioritar consens politic național sau, după caz, federal. Da, ați citit bine, consensul politic este hotărâtor. Și, desigur, este nevoie de consecvență, seriozitate și continuitate în a respecta și asigura acest consens măcar pentru perioada până la care reforma educației urmează să-și arate roadele sale. Dacă pentru a educa un copil e nevoie de un sat întreg, axiologic vorbind, e nevoie de o clasă politică educată pentru a gira reforme viabile în Educație precum și de voință politică durabilă în acest sens. Ideea centrală a filosofiei reformelor în Educație este că Educația nu este doar un element fundamental de politică publică, ci și o viziune despre om și societate pusă în practică de această politică publică.
Laureați ai Premiului Nobel au demonstat relativ recent că, la nivel global, Educația trebuie reevaluată ca serviciu public pur, îndeplinind următoarele trei condiții de singularitate: imposibilitatea excluderii ca serviciu public, obligativitatea utilizării permanente și absența efectului de saturație. Și, chiar dacă referirile au fost făcute la nivel global, macrosocial, acestea sunt probleme la care va trebui să ne adaptăm și pe care va trebui să le adoptăm deopotrivă și local, în ciuda faptului că, cel puțin la noi, aceste probleme sunt mai puțin cunoscute, iar cele puține cunoscute sunt mereu neglijate și, de cele mai multe ori, declarate imposibile.
Și, de aici, o altă întrebare la care va trebui la nivel de politici publice să găsim un răspuns neîntârziat: Oare nu de aceea încă suntem o țară cu mai multe biserici și farmacii decât școli și universități?!
Deși și acestea din urmă li se par unora prea multe și prea costisitoare… !
Mircea Bertea