Închide
de Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România
Analfabetismul functional, risc strategic major
În toate și pentru toate există o poveste. În poveștile noastre, noi ne punem, la modul paremiologic, speranța în mintea românului de pe urmă, în istețime și uneori în învățătură. Mereu întârziați ai istoriei, facem haz de necaz, cu speranța că, fiind cu ani buni rămași în urmă, suntem feriți de pericolele care îi pândesc pe cei aflați în avântare perpetuă și cu poftă de viitor (Americanii au progresat așa de mult pentru că au poftă de viitor, spunea un filozof francez pe la 1835!).
Recesiunea economică vizibilă cu ochiul liber de ceva vreme, pe care România a recunoscut-o oficial recent, îndulcind-o semantic pentru publicul larg cu atributul impersonal al tehnicității (recesiune tehnică), în realitate, identificând-o și încadrând-o corect în termeni de macroeconomie și de economie politică, pare că ne-a făcut să uităm dintr-odată de criza și de nemulțumirile fără precedent din Educație. O criză perpetuă, de câteva decenii, cu care am început să ne obișnuim precum ne obișnuim cu simptomele unei boli cronice depistate târziu și tratate mereu cu promisunea unei medicații încă nedescoperite. Va fi bine, ne-a șoptit mereu optimismul pedagogic personal, ieșim noi și din asta cumva la liman! Dar nu a fost să fie. Ne-au dovedit-o cu repetiție rezultatele testelor PISA și, mai recent, Raportul QX al, acum, ex-ministrului Daniel David. O diagnoză dură, obiectivată în recunoașterea pentru prima dată la nivel de document programatic al ministerului a procentajului extrem de ridicat al analfabetismului funcțional ca risc strategic major, un risc de securitate națională. Pe termen mediu și lung, un risc generalizat: o națiune în pericol.
Istoric vorbind, nu e ceva nou. S-a mai întâmplat și la case mai mari și mult mai importnte: SUA, 1983.
Raportul A Nation at Risk
Poate că nu e doar o interesantă coincidență faptul că Raportul QX al ministrului Daniel David a reluat în spațiul educațional și politic românesc un semnal de alarmă extremă similar cu cel pe care Departamentul pentru Educație al Statelor Unite ale Americii îl trăgea cu 43 de ani în urmă prin publicarea, în aprilie 1983, a raportului “A Nation at Risk: The Imperative for Educational Reform”*: ”Raportăm poporului american, afirma raportul, că în timp ce ne putem mândri pe bună dreptate cu ceea ce școlile și facultățile noastre au realizat și au contribuit la dezvoltarea Statelor Unite și la bunăstarea cetățenilor, bazele educaționale ale societății noastre sunt erodate în prezent de un val în creștere de mediocritate care amenință însuși viitorul nostru ca națiune și ca popor. Ceea ce era de neimaginat în urmă cu o generație a început să se întâmple – alții ne egalează și ne depășesc realizările educaționale”, pentru a continua cu o comparație de-a dreptul șocantă: ”Dacă o putere străină neprietenoasă ar fi încercat să-i impună Americii rezultatele educaționale mediocre care există astăzi, am fi putut foarte bine să vedem asta ca pe o declarație de război.”
Reacția la Raport a fost dramatică. La 28 aprilie 1983 președintele Reagan, în discursul susținut la Casa Albă, exprimându-și regretul că această conștientizare și acțiune publică asupra situației din educație s-a întâmplat cu destulă întârziere, a transmis un semnal concomitent de îngrijorare, de speranță și de susținere afirmând: ”Această țară a fost construită pe respectul american pentru educție…Provocarea noastră actuală este să declanșăm o renaștere a setei pentru educație care a fost reprezentativă pentru națiunea noastră de-a lungul istoriei.” O renaștere a ”setei pentru educație”, sublinia președintele american…!
Înainte de a vedea ce s-a întâmplat la noi în urma diagnozei educaționale de acest tip din Raportul QX, să urmărim pe scurt principalele constatări din raportul federal și măsurile implementate atunci în sistemul de educație american.
Constatări: Raportul a susținut că scorurile la testele standardizate erau în evidentă scădere, competențele de bază (citire, scriere, matematică) insuficiente, mulți absolvenți de liceu nu stăpâneau cunoștințe elementare, prea puțini elevi urmau cursuri avansate în matematică, științe, limbi străine, pregătirea profesorilor era inegală, timpul efectiv de studiu prea mic.
Recomandări principale: Raportul a propus 5 direcții mari de reformă: 1. Curriculum mai riguros; 2. „New Basics” – mai multe cursuri obligatorii de engleză, matematică, științe, studii sociale, informatică; 3. Standarde mai ridicate: cerințe academice mai stricte, mai multe teme și studiu individual, evaluări mai serioase; 4. Mai mult timp pentru învățare: zile și ani școlari mai lungi, mai mult timp pe sarcini academice extrașcolare; 5. Referitor la profesori: standarde mai înalte de certificare, salarii mai bune pentru a atrage candidați valoroși, dezvoltare profesională continuă optimizată; 6. Leadership și responsabilitate: management școlar mai puternic, responsabilitate asumată pentru rezultate.
Consecințe și impact: Raportul a avut un impact enorm, declanșând mișcarea modernă de reformă educațională în SUA. Astfel că după 1983 statele au introdus standarde academice mai clare, au crescut cerințele de absolvire, s-au extins testările standardizate, s-au introdus și perfecționat sisteme de accountability (răspundere pentru rezultate). În egală măsură, s-a pus accent pe testare, performanță măsurabilă, comparații între școli și state, pe competiția academică, aceste tendințe ducând în timp la politici de tipul Standards-Based Reform (anii ’90), Goals 2000, No Child Left Behind (2001) și la accountability systems moderne.
Critici ulterioare: Destui cercetători au recunoscut ulterior că Raportul a exagerat criza, a interpretat selectiv datele, a ignorat factorii sociali (sărăcie, inegalitate), a creat panică ”moral-educațională” sau că a forțat extinderea și chiar supraextinderea testării standardizate (cu deosebire în mandatele prezidențiale Bush și Obama).
Moștenirea pe termen lung: Dincolo de criticile, uneori justificate, „A Nation at Risk” a schimbat definitiv discursul despre educație în SUA, a legat educația de competitivitatea economică, a introdus ideea că școlile trebuie să demonstreze rezultate măsurabile, a mutat dezbaterea de la acces în școli la calitate și performanță, a cerut și a impus standarde mai dure de certificare pentru profesori, salarizare mai bună (implementată însă inegal), evaluare pe bază de performanță, accent pe ideea de „teacher effectiveness”/impactul profesorului asupra învățării și progresului elevilor.
În domeniul guvernanței și controlului s-a asigurat o descentralizare largă (statele hotărând reformele), au apărut și s-au extins alternativele școlare (school choices) și experimentele educaționale: școlile charter/charter schools, voucherele școlare, școlile-magnet, open enrollment-ul, homeschoolingul și mecanismele de piață educațională.
Ca filosofie de fond, SUA a exersat și a impus începând cu 1983 modelul educațional performativ (rezultate măsurabile, competiție, responsabilitate, eficiență, productivitate), în timp ce Europa acelei perioade și-a păstrat modelul social-educativ, cu accent pe echitate, incluziune, dezvoltare holistică, cultură generală și cetățenie activă.
Revenind, în toate și pentru toate există o poveste. Uneori povestea e spusă greșit, în momente nepotrivite sau fragmentată și, de cele mai multe ori, întreruptă, nespusă până la capăt…!
Ce și cum s-a întâmplat la noi și dacă poate exista o legătură a poveștii americane cu învățământul românesc, în partea a II-a a acestui articol.
* A Nation at Risk: The Imperative for Educational Reform. An Open Letter to the American People. A Report to the Nation and the Secretary of Education. (https://eric.ed.gov/?id=ED226006. Accesat 18 febr. 2026).