”A cui mai e școala românească de stat? De ce noi nu contăm decât ca sponsor ilegal și necunoscut?”

Cornelia Gafiu, părinte

Și a fost prima zi de școală a fiului meu. O zi lungă, consumatoare, care m-a lăsat cu inima ghem. El a fost măcinat de emoții mari, nu a înțeles nimic din festivitatea de deschidere, nici eu de altfel. Oare de ce e nevoie în anul 2018 să chemăm corul armatei la deschiderea școlii? De ce speakerii nu au încă minima preocupare să spună măcar doua vorbe care i-ar putea mișca, inspira, entuziasma pe copii? De ce totul e atât de încremenit, de țeapăn, de steril?

Dar dincolo de aparențe, o întrebare serioasă se pune: a cui mai e școala românească de stat? Întreb asta pentru că, din iulie și până astăzi, datorită tuturor părinților inimoși din clasă, în afară de bănci și scaune, absolut totul a fost achiziționat de noi. De la produse de îngrijire și igienizare în clasă, până la covorașe, pernuțe, organizatoare, dulapuri, tehnică de lucru, decorul clasei, materiale didactice. Dacă clasa a arătat cât de cât pregătită să-i primească pe copii, acesta este meritul părinților și al învățătoarei care a făcut echipă bună cu părinții. Iar asta se întâmplă de generații întregi.

Text preluat de pe pagina de Facebook a autoarei, cu acordul acesteia.

Citește și

Mesajul unui profesor îndrăgostit cu adevărat de meseria lui