Închide
Scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu critică dur, într-un text publicat pe Facebook, măsurile recente din educație, dar mai ales tonul și atitudinea ministrului Daniel David, pe care îl acuză că tratează profesorii ca pe niște vinovați, nu ca pe parteneri.
Vancu atrage atenția că mărirea simultană a normei profesorilor, a normei directorilor și a efectivelor claselor este o măsură prost gândită, care va duce la destabilizarea sistemului educațional. De asemenea, scriitorul avertizează că nu doar politica de austeritate, ci mai ales atitudinea autoritară și lipsită de empatie a ministrului Educației riscă să provoace daune greu de reparat unui sistem deja subfinanțat și fragil.
Redăm, integral, textul publicat de Radu Vancu:
1. Mărirea simultană a normelor profesorilor & a normelor directorilor & a efectivelor claselor e rău gândită. Un sistem subfinanțat care-și încropise cum putuse o relativă stabilitate va deveni un haos cu profesori prea puțini pentru clase prea aglomerate într-o educație prea prost finanțată. Și în care nici foarte puținii tineri care ar mai vrea să intre nu vor mai avea unde.
2. Dar chiar mai gravă decât acest cumul de măsuri e atitudinea ministrului educației. Care se comportă în raport cu domeniul pe care ar trebui să-l administreze & protejeze nu ca un ministru, ci ca un acuzator public. Acuză educația că e o cauză importantă a deficitului bugetar. Acuză profesorii pentru că nu stau 8 ore la școală. Acuză aceiași profesori că se plâng pentru un fleac precum una-două bănci în plus în clasă.
Dacă acest ministru ar fi avut un ton mai empatic cu profesorii a căror breaslă s-ar zice că-l include, acest set de măsuri ar fi fost mai ușor de acceptat. Ce ar fi trebuit să spună ar fi ceva în genul următor: „Știm că nu pot fi bune aceste măsuri, dar sunt doar unele de criză, vom încerca să revenim asupra lor de îndată ce va fi corectat bugetul – ne pare rău, le regretăm și noi & vom încerca să vă fim alături în orice mod putem în această perioadă dificilă”.
Dacă profesorii ar fi simțit că ministrul lor e empatic cu ei, sunt sigur că ar fi consimțit să arate solidaritate. Așa însă, când orice declarație a ministrului adds insult to injury, profesorii nu au cum să fie solidari cu cineva care, în loc să-i reprezinte, îi insultă.
3. Remarc & aprob revenirea asupra măsurii crude față de mamele minore. Remarc & aprob numirea bună de la CCR; însoțită de întârzierea în semnarea pensionării magistraților, poate da semnalul unei intenții reale de a reconstrui justiția. Remarc & aprob desființările de comitete. Remarc, fără să aprob, compromisul pentru TVA la carte: n-a fost mărit decât la 11%, nu la 21%. Aș fi preferat să fie lăsat la 5%, mica noastră industrie de carte e atât de fragilă, încât șocul ăsta îi poate fi fatal.
4. M-aș bucura să pot remarca și renunțarea la proiectul de a trece ICR la MAE. Și ăsta ar fi un șoc fatal pentru ICR – unde sunt multe de reparat, dar trecerea lui la MAE ar fi distrugere, nu reparare.
5. M-au lăsat fără cuvinte intențiile de a reduce posturi în instituțiile care gestionează memoria comunismului & a fascismului românesc, adică IICCMER & INSH Elie Wiesel. După episodul Georgescu, datorat în bună măsură resurgenței negaționismelor de dreapta & de stânga, aș fi zis că statul român a înțeles că gestionarea memoriei totalitarismelor noastre e vitală în cel mai literal sens: dacă statul român nu-și gestionează bine memoria, atunci statul român moare. Și iată statul român anunțând intenții de a-și amputa memoria. N-am cuvinte. Statul român e, în această speță, la fel de self-defeating ca românii exasperați de sistem care au votat extremiștii drept soluție. Sper să pot remarca & aplauda și renunțarea la aceste intenții.
6. Cred în continuare că guvernul Bolojan chiar vrea reformarea statului. Și cred c-o va și face. Dar gustul amar după episodul profesorii-ca-dușmani va rămâne pe termen lung.
7. O calitate importantă a acestui guvern e chiar asta: are forța de a reveni în timp util asupra unor măsuri excesive sau de-a dreptul crude, cum era cea privind mamele minore. Câtă vreme va continua s-o facă, adică să admită că poate greși & să încerce să corecteze, cred că putem și noi continua să credem în bunele lui intenții.
8. Dar e nevoie de efort de comunicare și din partea guvernului. Trebuie să ne explice ce face – și de ce o face – și să arate empatie pentru cetățean. A cărui solidaritate ar trebui să fie cel mai prețios capital pentru guvern. Fiindcă numai ea (solidaritatea dintre cetățeni & guvern) poate scoate cu adevărat România din criză. Care e mult mai amplă decât criza financiară.
9. Închei repetând ce am mai spus: suntem, cu toate greșelile acestui guvern, într-o situație mult peste ce speram înainte de 18 mai. Am și eu dezamăgirile mele față de acest guvern, pe unele le-am indicat mai sus – dar o dezamăgire nu e o apocalipsă. Așa cum un președinte extremist & un guvern așijderea ar fi fost.
10. Apocalipsa nu va veni. Dezamăgirile, însă, sunt abia la început. Așa că se ne ținem curajul.
Răspunsul lui David pentru prof. Cătălin Zaman: Mecanismele vetuste trebuie să plece