Închide
Lecția cumpătării
de Marcel Bartic, profesor, director al Școlii Evrika
Nu e pentru adulți, o spun din capul locului, deși, dacă spiritele n-ar fi atât de înfierbântate, poate că ar fi fost de folos un apel și în sensul asta. Cu altă ocazie, poate. De data asta, lecția asta este chiar pentru copii, o spun ca pedagog, care vede în orice situație din viața reală un studiu de caz prin care îi putem ajuta să se adapteze mai ușor vremurilor de tot felul.
Cum sunt, spre exemplu, perioadele de recesiune economică.
Bunăstarea nu este un dat etern, sunt un milion de motive care pot genera crize economice, schimbări financiare dramatice, care pot da peste cap viața unei familii obișnuite și, implicit, a copiilor. Dacă nu ni se întâmplă acum, e posibil să se întâmple în viitor, când nu vom mai putea să le fim alături, și atunci e bine să-i pregătim pe copii și pentru scenarii de felul ăsta. Veți vrea, fără îndoială, să-i știți prevăzători, cumpătați și cu nervii tari, capabili să o ia oricând de la zero, dacă va fi nevoie.
Pentru asta, sigur ca da, trebuie oleacă de educație. Mă grăbesc să spun că, de data asta, responsabilitatea este comună, atât pentru școală cât și pentru părinți. Lecția cumpătării este la fel de importantă precum matematica, istoria, geografia sau orice se mai studiază în școală. Nu primești premii pentru asta, dar te pregătește pentru un viitor imprevizibil. Intuiesc cumva că, pentru noi, ca părinți, poate fi un pic dureros, noi fiind ăia crescuți cu cartela pentru pâine și portocale numa’ de Crăciun. Parcă am fi vrut să le oferim o viață mai bună, mai lipsită de griji. Ceea ce e de înțeles, până la urmă. Fără lecția cumpătării însă mă tem că, de fapt, le facem un deserviciu.
Viitorul nu-l putem controla și va veni o vreme în care copiii noștri cam ar trebui să se descurce singuri.
Cum procedăm?
La școală, mai întâi. Nu, ferească Sfântu’, nu-i nevoie să introducem vreo materie nouă sau mai știu eu ce. Sunt convins că oleacă de educație financiară poți strecura pe ici, pe colo, nu știu, la vreo oră de dirigenție, la alea de educație socială, bunăvoință să fie că ocazii sunt destule. La istorie, spre exemplu, poți să insiști un pic pe crizele economice de-a lungul timpului, strategii de reziliență și soluții prin care oamenii au redus consumul la strictul necesar. La română, cu siguranță vor găsi profesorii opere literare care să scoată în evidență personaje cu nervii tari și capabili să facă față neprevazutului. Aș mai da exemple, dar sunt sigur că un profesor creativ va ști să găsească în conținuturile din programă și ceva care să îi obișnuiască pe copii să-și drămuiască bănuții cu mai multă înțelepciune. Să înțeleagă că banii ăia nu cad din cer, cineva muncește pentru ei și că ar fi bine, poate, să aprecieze mai mult ceea ce au.
Ca părinte, ai (cel puțin) la fel de multe instrumente prin care îi poți ajuta să înțeleagă că s-ar putea ca, într-o zi, să nu le mai poți cumpăra tricourile sau adidașii ăia scumpi, cum poate o făceați până acum.
Poate că e bine să aibă mai multă grijă de ăia pe care îi are acum. Poate, de ce nu, să învețe să și economisească un pic, nu știu, din bănuții ăia de buzunar pe care îi primește, să pună deoparte un cinci lei din când în când, măcar pentru a-și forma reflexul de a pune niște bani deoparte. O pușculiță, uite, ce idee grozavă! Vă mai aduceți aminte? N-ar fi un exercițiu util? Și distractiv chiar! Poate că își va cumpăra, până la urmă, tricoul ăla, dar va avea satisfacția că a avut și el o contribuție, că a făcut niște sacrificii pentru el. Poate că îl va aprecia mai mult și nu-l va mai uita aruncat prin dulap după primele două, trei purtări.
Poate îi învățăm și să facă mai puține mofturi la masă. O, da, știu, sensibil subiect. Aia nu mănâncă, ailaltă nu-i place, și tot așa, nu-mi spuneți, că știu. Mâncarea însă nu e doar o nevoie umană ci și un prilej de educație. Poate nu mai o aruncăm aiurea după ce am gustat o dată, de două ori. Poate nu mai gătim atât de mult, doar de dragul de a fi masa plină, din care aruncăm mai bine de jumătate. Poate e bine să fim, de ce nu, oleacă mai cumpătați și la capitolul ăsta. Poate ajustăm și lista aia de cumpărături, din care păstrăm strictul necesar și mai puține mofturi. Nu de alta, dar dacă nu chibzuim cu atenție bănuții, la un moment dat s-ar putea să nu mai aveți nici strictul ăla necesar.
În vremuri de restriște, lecția cumpătării merge mână în mână cu cea a generozității. Sunt unii oameni mai puțin norocoși ca noi. Din motive pentru care nu au poate nici o vină. Nu vom supraviețui ca specie doar cu legea junglei, fiecare pentru el, mie să-mi fie bine, restul pot să crape. Nu. Am supraviețuit ca grup social, având grijă unii de ceilalți. De cei vulnerabili în mod special. Să ne învățăm copiii să dăruiască mai mult, ce spuneți? Sau măcar să le creștem sensibilitatea la nevoile celor din jur, ce părere aveți? Să se gândească de două ori că, dacă un copil mănâncă patru mere, celuilalt s-ar putea să nu-i mai rămână nici unul. Știu, își permite patru mere. Dar e chiar așa de rău dacă mănâncă numa’ trei? Sau două? Să-i mai rămână și altui copil. E un exemplu pur teoretic, înțelegeți foarte bine la ce mă refer. Nu-i așa?
Auziți? Da’ nu puteți să-l luați pe ăla micu cu dumneavoastră într-o zi la birou? Hai, că n-o fi foc. Măcar să vadă cum se câștigă banii. Că sunt termene de respectat, clienți nemulțumiți, dosare de făcut, întâlniri importante, bătaie de cap, stres, bugete de calculat, facturi de achitat și câte și mai câte! Măcar să nu trăiască cu impresia că banii vin de pe un card fără limite. Dacă o fi mai mărișor, n-ar putea da o mână de ajutor în vreun fel? Bine, nu-l pui la cărat saci cu ciment, da’ ceva, la aranjat dosarele, reciclat hârtia de xerox, nu-mi dau seama, sunt niște exemple stupide, dumneavoastră ar trebui să știți mai bine ce ar putea face. Dar e bine să facă. Să înțeleagă măcar rigoarea muncii. Responsabilitatea pe care trebuie să ți-o asumi. Că munciți pentru banii ăia, nu cad din cer.
Aș mai da câteva exemple, dar să mă iertați, mă duc să văd ce a făcut Luca al meu la școală azi. La școală la mine, nu la el, că la el e vacanță. La mine mai facem o școală de vară, niscaiva activități cu copiii și am zis că mi-ar prinde bine o mână de ajutor. Îi mai supraveghează, îi asistă pe profesorii care țin atelierele, îi ajută la pregătit materialele didactice, în sfârșit, la ce-o mai fi nevoie. Am să-i dau și niște bănuți pentru efortul ăsta, că-i merită. Îl laudă colegii mei că e conștiincios.
I-aș fi dat oricum, dar de ce să nu învețe că banii ăia nu cad din cer? Să învețe să și-i drămuiască cu mai multă atenție.
Să învețe lecția cumpătării.