De la liceu la viața de student: 4 lucruri care te vor lua prin surprindere

Trecerea de la liceu la viața de student este una dintre cele mai marcante tranziții din viața tinerilor. Vine la pachet cu libertate, dar și cu responsabilități, cu bucuria începuturilor, dar și cu neliniști firești. Pentru mulți elevi de clasa a XII-a, urmează perioada examenelor de admitere și, odată cu ea, planificarea unei mutări într-un oraș nou, departe de casă. Ce presupune, de fapt, această schimbare? Ce lucruri nu îți spune nimeni despre viața de student?

Iată cinci aspecte care, cel mai probabil, te vor lua prin surprindere – indiferent că alegi București, Cluj, Iași, Timișoara sau orice alt oraș universitar din România.

  • Te vei simți, uneori, foarte singur – și e normal

Chiar dacă îți doreai să pleci la facultate într-un oraș nou, începutul poate veni cu un șoc emoțional. Te trezești fără grupul complet de prieteni de acasă, fără familia aproape, fără reperele care te-au însoțit ani la rând. Poți sta într-o cameră de cămin cu colegi complet necunoscuți sau, dimpotrivă, într-o garsonieră unde liniștea devine apăsătoare.

Acesta e momentul în care contează să îți creezi un nou cerc de oameni – colegi, vecini, membri ai asociațiilor studențești sau, pur și simplu, prieteni de la cursuri. Alegerea unui locului unde locuiești devine cu atât mai important. Căminele încurajează socializarea, dar pot fi aglomerate; chiriile oferă intimitate, dar pot fi costisitoare și izolate. Căminele private reprezintă alternative moderne, iar spații precum West Gate Studios oferă o comunitate activă, confort și acces rapid la oraș – un echilibru important în primul an universitar.

  • Timpul devine al tău – și e mai greu de gestionat decât crezi

Dacă în liceu programul era clar – ore fixe, profesori care urmăreau fiecare absență, teme zilnice – în facultate, autonomia e cuvântul-cheie. Nimeni nu te trage de mânecă să înveți sau să te prezinți la cursuri. Ai libertatea să-ți organizezi ziua cum vrei, dar asta presupune și un efort de auto-disciplină pe care nu toată lumea îl anticipează.

Mulți studenți se trezesc copleșiți de volumul de informații și de lipsa unei structuri rigide. Secretul? Să îți creezi propriul ritm – fie că asta înseamnă să-ți notezi toate cursurile într-un planner sau să îți aloci un anumit număr de ore pentru studiu în fiecare săptămână.

  • Nu toți colegii sunt „ca tine”

În facultate vei cunoaște colegi din alte județe, cu alte perspective, stiluri de viață și valori. Diferențele sunt mai vizibile decât în liceu, iar uneori pot deveni surse de tensiune. E o perioadă în care înveți nu doar materia de la cursuri, ci și cum să navighezi în relații mai mature, în care toleranța, comunicarea și adaptabilitatea sunt esențiale.

A fi student înseamnă și a învăța cum să colaborezi cu oameni foarte diferiți de tine, cum să accepți puncte de vedere opuse și să îți păstrezi, în același timp, autenticitatea.

  • Vei învăța despre bani mai repede decât ai crezut

Fie că primești un buget lunar de la părinți, lucrezi part-time sau trăiești din burse, vei învăța rapid că gestionarea banilor e o abilitate crucială. Cheltuieli neprevăzute, tentații zilnice (cafenele, livrări, cărți, ieșiri în oraș), abonamente, întreținere – toate acestea devin parte din realitatea ta lunară.

Conform unui studiu BCR din 2024, 66% dintre adolescenții din România primesc bani de la părinți lunar, iar suma medie este de 300 de lei pe lună. Principalele cheltuieli sunt direcționate către ieșiri în oraș (51%), îmbrăcăminte și încălțăminte (47%) și doar 22% pentru materiale educaționale. Asta înseamnă că, până la terminarea liceului, cei mai mulți tineri gestionează sume relativ mici și orientate spre consum imediat. Odată ajunși la facultate, când vor primi lunar sume mai mari pentru a acoperi cazarea, mâncarea, transportul sau necesarul, se confruntă brusc cu nevoia de a-și planifica atent bugetul. Iar fără experiență prealabilă, adaptarea poate fi dificilă și vine cu multe greșeli financiare la început.

Tocmai de aceea, această perioadă poate fi o oportunitate bună de a învăța cum să-ți gestionezi bugetul: să urmărești cheltuielile lunare, să prioritizezi ce e esențial (chirie, mâncare, mijloc de deplasare), să folosești internet banking și, ideal, să economisești, chiar și sume mici. Aceste deprinderi devin esențiale pe termen lung, mai ales odată cu primele responsabilități reale.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.