”Subiectul II de la Evaluarea Națională a fost prea ușor” – Serinella Zara, profesoară de limba română

Serinella Zara, profesoară de limba română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, afirmă că subiectul II de la Evaluarea Națională a fost prea ușor, ceea ce ar putea să complice situația pentru elevii cu un nivel foarte bun de pregătire.

La Subiectul al II-lea, elevilor li s-a solicitat să redacteze un text narativ de minimum 150 de cuvinte, care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie. Textul trebuia să includă o secvență descriptivă de minimum 30 de cuvinte și o secvență dialogată cu minimum patru replici. Punctajul total pentru această parte a fost de 20 de puncte.

”M-a surprins subiectul. A fost prea ușor! Probabil pe copii nu i-a surprins, fiindcă ei își doreau compunere narativă, dar pe mine, da. Mă așteptam, atât eu, cât și alți colegi, la analiză de text literar, având în vedere că doi ani la rând s-a dat caracterizare, iar la simularea din martie a fost genul liric. Pentru mine este surprinzător subiectul, pentru că mă așteptam să fie la un alt nivel evaluarea”, a declarat Serinella Zara pentru Ziarul de Iași

 „Un copil foarte bun va tinde să complice lucrurile atunci când ele sunt ușoare. Se va gândi că trebuie să fie o capcană pe undeva”, a mai spus Serinella Zara, potrivit sursei citate.

Elevii de clasa a VIII-a au susținut luni, 23 iunie 2025, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale. Aceștia au avut de rezolvat cerințe de înțelegere a textului, gramatică și o compunere narativă.

La Subiectul I, elevii au primit un fragment din romanul „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran, în care personajele Anton Lupan și Ieremia poartă un dialog și își fac planuri de călătorie. Cel de-al doilea text a fost un fragment din jurnalul expediției lui Emil Racoviță„Spre Polul Sud”, unde autorul descrie nava „Belgica” și condițiile dificile ale unei expediții științifice în regiunea antarctică.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.