Un elev de 14 ani, resuscitat de profesoara de chimie, după ce a făcut stop cardio-respirator

ID 74896585 | Cpr © Amnat Boonjaem | Dreamstime.com

Unui elev din clasa a VII-a i s-a făcut rău în timpul orei de chimie, a intrat în scurt timp în stop cardio-respirator și a fost salvat de profesoara care preda la clasă, relatează publicația Bistrițeanul.ro.

Potrivit sursei citate, profesoara sa de chimie a început imediat manevrele de resuscitare și respirația gură la gură. Cadrul didactic a continuat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului SMURD, care a reușit să îl stabilizeze.

„În timpul ultimei ore de curs, spre finalul orei, unui elev de clasa a VII-a i s-a facut rău. Și-a pierdut conștiența, fără să spună nimic, fără să se întâmple absolut nimic. Profesoara a început manevrele de resuscitare, iar copiii au venit și m-au anunțat. Când am văzut că nu are puls și culoare tegumentelor am sunat la 112. Până la sosirea echipajelor, doamna profesoară i-a facut manevre de resuscitare și respirație gură la gură”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro, directoarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, Maria Greabu.

Potrivit directoarei unității de învățământ, în școală sunt mai mulți profesori care au cursuri de prim ajutor, iar acest lucru l-a salvat, astăzi, pe elevul care a avut nevoie de resuscitare.

„Un copil de aproximativ 14 ani a fost găsit în stop cardio-respirator, iar fiecare secundă a contat. Colegii noștri din echipajul de prim ajutor SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, iar lupta pentru viață a continuat alături de echipajul de terapie intensivă mobilă. Din fericire, eforturile comune ale salvatorilor nu au fost în zadar — copilul a răspuns pozitiv intervenției și a putut fi stabilizat. A fost transportat cu elicopterul SMURD la o clinică din Cluj-Napoca, pentru îngrijiri medicale”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.