
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că activitățile din programul Săptămâna Verde pot avea loc și la clasă, cu adaptare pe specificul programului, și nu neapărat în Grădina Botanică sau în parcuri.
”Unii vedeau zile libere și perioada legată de Săptămâna Altfel și Şcoala Verde. Și mereu le spun că depinde cum faci procesul educațional. Mai mult nu înseamnă totdeauna mai bine. De exemplu, în ceea ce privește Săptămâna Altfel sau Şcoala Verde. Am spus că aia nu este vacanță, nu este oprirea procesului educațional. Dacă faci Şcoala Verde, nu înseamnă că trebuie să ieși la plimbare prin Grădina Botanică sau prin nu știu ce parc – poți să faci și asta, dar Şcoala Verde se poate face și într-o manieră relativ clasică, cu prezența la ore, dar discuți ceea ce predai, de exemplu, prin raportare la scopurile de dezvoltare durabilă. Școala Altfel, iarăși, o poți face discutând cum poți generaliza la viața de zi cu zi lucrurile pe care le-ai prezentat într-o manieră clasică, până în săptămâna respectivă”, a declarat David, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
”Totul ține de creativitatea profesorilor. De aceea sunt aceste zile libere, haideți să gândim cum le putem folosi într-o manieră creativă, să nu încurce procesul educațional, ci să ne ajute”, a adăugat ministrul Educației.
săptămâna verde grădina botanică
Are dreptate domnul ministru.Se pot face activitati frumoase si in sala de clasa.Eu,sunt profesor pe tehnic textil si va spun ca din manutile acestor copii,ies lucruri extraordinar de frumoase!