
Documentele vor fi puse în consultare publică vreme de 10 zile, după care vor fi aprobate, a precizat David, în cadrul emisiunii Info Edu, difuzată de TVR Info.
Ministrul a precizat că, pentru început, noile planuri-cadru se vor aplica elevilor care intră în clasa a IX-a în anul scolar 2026-2027. El a transmis că vor fi mai multe variante de planuri-cadru, în așa fel încât liceele interesate să poată pilota propuneri mai îndrăznețe,
”Eu voi încerca să vin cu o variantă care porneşte de la ceea ce am propus şi ia în calcul feedback-ul sistemului şi feedback-ul oamenilor. Pe aceea o văd ca variantă principală, dar voi lăsa în regim de pilotare şi altă variantă. Cum aţi spus, poate ajungem la trei, e drept, recunosc că am spus una sau două şi atunci puteau fi şi trei, care să fie pilotate de unităţile şcolare care doresc acest lucru. Vorbind realist, dacă le adoptăm sfârşitul lui mai – începutul lui iunie, după aceea avem de lucru pe programe, pe conţinuturi, poate că cu un efort reuşim să terminăm până în toamnă. După aceea, pornind de la programe şi conţinuturi trebuie să gândim cumva manualele şi tot din toamnă să începem trainingul profesorilor pentru a preda acele conţinuturi, cel mai repede am putea începe în anul şcolar viitor, adică 2026-2027.Nu trebuie să ne sperim că schimbarea vine brusc, adică noi o să avem planurile cadru cu programe în clasa a IX-a, clasa a aX-a, a XI-a şi a XII-a. Dar intrarea în sistem se face treptat. Întâi intrăm cu clasa a IX-a, când cei din a IX-a ajung în a X-a intră pe planurile din a X-a şi aşa mai departe”, a declarat Daniel David, în emisiunea citată.
noile planuri-cadru pentru liceu