
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi semnarea ordinului privind implementarea așa-numitului „butonul roșu” – un sistem prin care pot fi semnalate anonim problemele din mediul școlar.
Ministerul Educației introduce un nou mecanism de protecție în unitățile de învățământ, menit să combată fenomene precum bullyingul și consumul de droguri. Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial în următoarele zile și vizează protejarea elevilor, cadrelor didactice și personalului administrativ.
„Am semnat şi va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de aşa-numitul buton roşu. Nu este practic un buton fizic, ci un mecanism prin care putem semnala într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul şcolar, de la agresivitate, bullying, până la consum de droguri – dar și orice alte comportamente care încalcă regulamentele școlare”, a declarat ministrul, joi, potrivit News.ro.
Daniel David a subliniat că acest sistem este gândit ca o formă de protecție pentru întreaga comunitate educațională: „Este un mecanism de protecţie atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice şi chiar pentru personalul administrativ care lucrează în unitatea şcolară”.
Inițiativa vine în contextul în care autoritățile caută soluții mai eficiente pentru prevenirea și combaterea fenomenelor de violență în școli. Detalii privind modul de funcționare al mecanismului urmează să fie publicate odată cu intrarea în vigoare a ordinului.
David: De ce îi îndopăm pe copii cu meditații? Fiindcă sistemul merge prost
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi semnarea ordinului privind implementarea așa-numitului „butonul roșu” – un sistem prin care pot fi semnalate anonim problemele din mediul școlar. Ministerul Educației introduce un nou mecanism de protecție în unitățile de învățământ, menit să combată fenomene precum bullyingul și consumul de droguri. Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial în următoarele zile și vizează protejarea elevilor, cadrelor didactice și personalului administrativ.