
Metodologia-cadru privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calității programelor și sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial.
Prevederile metodologiei se aplică din anul școlar 2025-2026 și vizează:categoriile de programe pentru dezvoltare în cariera didactică
cadrul general, instituțional, conceptual și procedural de asigurare a calității programelor pentru dezvoltare în cariera didactică
Actul normativ poate fi accesat, integral, aici: Monitorul Oficial Partea I nr. 472
Câteva prevederi din metodologie, anunțate de Ministerul Educației și Cercetării:
🇪🇺 Evaluarea și validarea rezultatelor participării personalului didactic la diferite programe de formare în cariera didactică se realizează prin Sistemul european de acumulare a creditelor (ECTS).
📚 În relație cu sistemul de acumulare a creditelor ECTS, condiția de formare în cariera didactică, expresie a obligativității formării ca dezvoltare profesională, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, este de minimum 15 credite ECTS.
💡 Ce înseamnă creditele ECTS?
📎 Un credit ECTS reprezintă volumul de muncă necesar pentru acumularea unui set de competențe, conform standardelor profesionale pentru profesia didactică, adecvat rolurilor didactice și profilului profesional al cadrului didactic din învățământul preuniversitar
📎 Un credit ECTS se cuantifică într-un număr de 25 de ore de pregătire pentru dobândirea unui set de competențe
📎 Un program se acreditează cu un număr între de credite ECTS, în intervalul 1 și 5 credite ECTS, pentru a facilita recunoașterea automată la nivel european
În ceea ce privește categoriile de programe pentru dezvoltare în cariera didactică, este vorba despre:
📄 Programe pentru dezvoltare în cariera didactică de specialitate (programe de specialitate)
📄 Programe pentru dezvoltare în cariera didactică complementare
📄 Programe pentru dezvoltare în cariera didactică de abilitare funcțională
🗓️ Activitățile de formare se desfășoară, de regulă, în perioada de cursuri din structura anului școlar și sunt planificate astfel încât să permită:
📎 desfășurarea, cu prioritate, a activităților didactice
📎 finalizarea activităților de formare nu mai târziu de ora 20.00, indiferent de tipul activității și forma de organizare
📎 organizarea activităților de formare cu un număr de maximum 8 ore de formare/zi