Bookfest 2025. 155 de expozanți, circa 450 de evenimente / Rezultate concurs

Directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, vicepreședinta Asociației Editorilor din România (AER), a anunțat astăzi, că ediția a XVIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo, reunește 155 de expozanți, care vor propune aproximativ 450 de evenimente.

‘Bookfest 2025 înseamnă 155 de expozanți, 5.300 metri pătrați din cei 15.000 pe care îi are pavilionul dedicat Salonului Internațional al Cărții, amenajați cu spații pentru lansări, cu scene deschise dezbaterilor. Una peste alta, ne apropiem în acest an de 450 de evenimente, ceea ce pentru cele cinci zile ale Salonului de Carte înseamnă foarte mult’, a declarat Bodea la conferința de presă dedicată evenimentului, desfășurată la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Potrivit Agerpres, ea a salutat participarea Portugaliei ca țară invitată de onoare la această ediție a Bookfest, o ocazie specială pentru cititorii români de a redescoperi literatura portugheză și de a explora diversitatea culturală lusitană, prin intermediul cărților, autorilor, traducătorilor și editorilor care vor lua parte la eveniment.

CONCURS Bookfest și Educație Privată îți oferă un voucher în valoare de 100 de lei, ca să descoperi încă o dată universul magic al lecturii. Pentru a câștiga, trebuie să răspunzi la întrebarea: ”Care este cartea care ți-a marcat cel mai mult felul de a gândi?” 

Trimite-ne răspunsul într-un comentariu la acest articol.

Câștigătoarea primei zile de concurs este Elia Ghinescu, care a oferit un răspuns complex, dar și foarte personal. Ea este invitată să își ridice premiul de la Bookfest, în perioada 28 mai-1 iunie.

Concursul continuă, cu același premiu. Răspunsurile primite până acum vor fi luate în considerare și în următoarele etape. Vă încurajăm să trimiteți, în continuare, răspunsuri la întrebarea: ”Care este cartea care ți-a marcat cel mai mult felul de a gândi?” 

Răspunsul Eliei Ghinescu:

Drumul, Cormac McCarthy (premiul Pulitzer)

În ce direcție o apucă oamenii rătăciți? M-am oprit cu câteva pagini înainte de final. Înca nu știu cum se termină, mai amân puțin, dar vreau să cred că există speranță acolo, chiar și în ultimul rând din carte. Dar dacă nu este speranța? Dar dacă este doar cenușă? Chiar și asa, să pornești la drum cu un copil care tace când tatăl spune obsesiv „șșșt”, simțind pericolul, și să ajungi să vezi cum copilul capătă substanță și maturitate în acest Drum, nu e puțin lucru. Nu orice bărbat poate să maturizeze un copil, așa cum un copil nu se poate maturiza lângă orice bărbat.
Nu am găsit, în Drumul, linii de dialog, nu există. Pentru că eu învățasem la școală că liniuțele acelea îți arată când începe să vorbească un personaj, nu? Nu, aici nu există. Și e ok, aici e un alt fel de a te ține prins în poveste. Obișnuită cu beletristica clasică, unde frazele sunt lungi, și mai mereu mă simțeam ca la treapta întâi, proba scrisă la română, despărțind frazele în propoziții principale și secundare, Drumul are propoziții clare, scurte, concise. Îmi da senzația de claritate și simplitate. Și nu, nu e greșit deloc să fie așa. Doar că eu fac parte din generația care s-a toooot complicat, inclusiv în viață, cu fraze întortocheate. Însă lumea se schimbă, literatura se schimbă, și vreau să cred că mă mai pot schimba și eu.
Nu cred că aceasta carte ar fi fost la fel de impresionanta dacă ar fi fost vorba despre o mamă și fiul ei. Nu această carte! Este despre un tată și fiul lui. Nu am aflat care sunt numele lor, ce vârste au, de unde vin și încotro merg. Nici nu contează. Știu doar că ei caută o mare. Și doar un singur nume este prezent în carte, Ely. Atât. Pentru ca doar acest nume contează. Plouă și ninge mult pe Drum. Și e frig, umezeală și foame. Pericolele vin întotdeauna de la ceilalți, de la cei care ajung să se mănânce între ei – la propriu și la figurat.
Recunosc, sunt sensibilă la ceea ce înseamnă relația tată-fiu. Pentru că nu toți bărbații ar putea înțelege această carte, așa cum nu toți bărbații care au copii le pot fi tați cu adevărat. Drumul m-a făcut să înțeleg că taților nu le trebuie nici măcar nume sau prenume ca să-și poată crește fiii. Nici chiar dacă totul e cenușă, nici chiar dacă ajung să scuipe sânge, nici chiar dacă lumea nu mai are niciun strop de culoare. Pentru că nu-mi amintesc vreo culoare în Drumul. Aici doar visele acelea frumoase, când mai apar, tot mai rar, mai au un strop de albastru. Atât.
„Noi suntem băieți buni, tati, suntem băieți buni și aducem focul” – cât pustiu să înghiți, ca tată, până când fiul tău înțelege ce înseamnă cu adevărat focul?
Cred că am să-mi schimb geanta de umăr. O să îmi iau una mai mare, ca aceea pe care o aveam când fiul meu era bebeluș și puneam în ea tot felul de lucruri trebuincioase de îndată unui copil mic. Doar că acum nu-mi trebuie să mai port cu mine suzete, șervețele umede și borcănele cu piureuri de fructe. În geanta mea cea noua voi vrea să port această carte. Poate o să-mi pun și buletinul în ea, și carnetul de șofer, și poza cu copilul, mai știi? Și de fiecare dată când voi avea un strop de timp o voi deschide, oriunde, la orice pagină, și voi retrăi bucuria de a mă simți pe mine însămi, cea care contează cu adevărat. Cea care poartă focul.