
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, propune legalizarea homeschoolingului pentru situații excepționale. Propunerea reprezintă o premieră pentru sistemul de educație din România.
”Homeschoolingul este o practică cu o abordare extrem de diversă la nivel internațional, de la interdicție până la încadrarea în practicile educaționale acceptate. Cred că, în România, putem accepta această practică, în condiții foarte bine precizate, pentru a diminua riscul ca școlarizarea la domiciliu, de către familie,să aibă un impact negativ asupra dezvoltării școlare și socio-emoționale a tinerilor din România, dar și pentru a oferi situațiilor excepționale o formulă de școlarizare acceptabilă”, afirmă ministrul, în Raportul QX, lansat ieri.
Potrivit documentului, implementarea s-ar putea face în următorul cadru (care poate fi nuanțat/adaptat în faza formulării sale operaționale):
Solicitare scrisă: Părinții care doresc să își școlarizeze copiii la domiciliu vor începe procesul printr-o solicitare scrisă adresată autorităților locale („inspectoratul școlar”). În această solicitare, părinții trebuie să justifice cu argumente convingătoare nevoia școlarizării la domiciliu de către familie, să demonstreze că nivelul de educație al persoanelor care se vor ocupa de școlarizare este acceptabil, să prezinte un plan de lucru în care să detalieze explicit numărul de ore și de zile de predare-învățare-evaluare preconizat, să demonstreze că pot oferi condiții de lucru satisfăcătoare pentru atingerea obiectivelor conform programei școlare, să indice materialele folosite (manuale, auxiliare) și metodele prin care se face monitorizarea progresului elevului. De asemenea, în solicitare trebuie identificată o „școală umbrelă” (ex. școala la care este arondat elevul în funcție de rezidență sau Centrul Național pentru Învățământ la Distanță), care să faciliteze monitorizarea progresului elevului. Evaluarea fezabilității școlarizării la domiciliu se va face ținându-se cont de vârsta copiilor, de nivelul de educație al părinților sau al tutorilor angajați pentru a oferi aceste servicii și de rezultatele testării inițiale (a se vedea mai jos).
Testare inițială: Dacă motivele invocate în solicitare sunt evaluate ca fiind justificate, copiii trebuie să fie evaluați independent și comprehensiv din punct de vedere cognitiv, precum și din punctul de vedere al performanțelor școlare (sau preșcolare) și al dezvoltării socio-emoționale. Testarea este necesară pentru a determina dacă dezvoltarea viitorului elev școlarizat la domiciliu este similară cu a altor copii de aceeași vârstă (și a identifica potențiali factori de risc care pot afecta negativ dezvoltarea copilului).
Raportare anuală: În cazul în care cererea de școlarizare la domiciliu de către familie este aprobată conform legislației și metodologiilor propuse de Ministerul Educației și Cercetării, se va solicita părinților să raporteze anual activitățile desfășurate în conformitate cu programa școlară. În plus, această raportare va include și măsuri luate de către familie pentru prevenția izolării sociale a copiilor (ex. implicarea lor în activități extracurriculare).
Monitorizare anuală a competențelor elevilor: Pentru a preveni carențe în dezvoltarea școlară și socio-emoțională a elevilor școlarizați la domiciliu de către familie, trebuie ca aceștia să participe la evaluări anuale, la finalul anului școlar.
Aceste evaluări pot fi făcute de către profesorii și de către consilierii școlari din școala la care este arondat elevul sau de către o comisie stabilită la nivelul inspectoratului școlar. Standardele minimale de performanță vor fi stabilite conform programei școlare la nivelul inspectoratului școlar. Este indicat ca evaluările anuale să cuprindă atât dezvoltarea competențelor școlare ale elevilor, cât și cele socio-emoționale.
Reînnoirea periodică a solicitării: Contextul familial se poate schimba o dată cu trecerea timpului (ex. părinți care emigrează și își lasă copiii în grija bunicilor), iar acest fapt poate influența condițiile de școlarizare la domiciliu de către familie. Din această cauză, solicitarea va trebui reînnoită periodic, o dată la 3 ani.
Raportul QX poate fi accesat, integral aici: Daniel_David_Raport_QX
Foto: ID 179802308 © Famveldman | Dreamstime.com