
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a anunțat sâmbătă, 10 mai, că încheie colaborarea cu actorul Mihai Mălaimare, în urma unor declarații publice extremiste și incompatibile cu valorile instituției.
Decizia vine după o serie de postări ale actorului pe rețelele de socializare, în care acesta folosește un discurs violent și evocă metafore asociate represiunii comuniste.
„Urmare a declarațiilor cu caracter extremist făcute în spațiul public de către actorul Mihai Mălaimare, opuse valorilor de toleranță și echitate asumate de ULBS prin misiunea sa educativă și rolul său în comunitate, conducerea Universității «Lucian Blaga» din Sibiu va analiza cu celeritate cadrul colaborării cu acesta, în proiectele derulate prin Facultatea de Litere și Arte”, se arată în comunicatul transmis de universitate.
Reprezentanții ULBS își exprimă regretul față de poziția adoptată de actorul Mihai Mălaimare, pe care o descriu drept „o ieșire din scenă violentă”, incompatibilă cu statutul unei figuri culturale proeminente.
„Ne exprimăm pe această cale regretul față de decizia unei astfel de poziționări a unei figuri artistice proeminente, care alege la maturitatea profesională ieșiri din scenă violente, manifestate prin asumarea publică a unui discurs extremist, de care ne delimităm cu fermitate”, mai precizeazp universitatea sibiană.
Postarea care a declanșat reacția universității a fost publicată de Mălaimare pe pagina sa de Facebook: „Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal!” – o referință care evocă lagărele de muncă forțată din perioada regimului comunist.
Reacțiile din societatea civilă nu au întârziat să apară. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a transmis, la rândul său, un comunicat în care califică afirmațiile drept „incalificabile”.
„Să invoci metaforic lagărul și represiunea comunistă în cheia unui triumfalism electoral nu înseamnă doar lipsă de memorie istorică. Înseamnă batjocorirea suferinței reale a celor care au cunoscut «canalul» în sensul cel mai concret, cei care au plătit cu libertatea sau chiar viața pentru că au gândit altfel decât linia oficială”, au transmis reprezentanții institutului.
Mihai Mălaimare, fost parlamentar și fondator al Teatrului Masca din București, este cunoscut în prezent ca susținător vocal al formațiunii politice AUR și al liderilor acesteia, Călin Georgescu și George Simion. De-a lungul timpului, a participat la proiecte culturale și educaționale în colaborare cu ULBS, în special în cadrul Facultății de Litere și Arte.
Înainte de anunțul oficial al ULBS, actorul a reacționat pe Facebook: „Sunt siderat de amploarea reacțiilor și de interpretarea abuzivă care s-a dat unei postări pe care am făcut-o în urmă cu ceva timp. Nu-mi imaginez deloc întoarcerea comunismului de tip stalinist și nu-mi stă deloc în gândire să trimit oamenii la ‘canal’. Se poate orice în această luptă, văd, dar eu refuz să fac parte din ea în aceste condiții. Celor care au comentat incalificabil la adresa mea cu această ocazie le spun doar că se înșală, celor care mă susțin le mulțumesc. Mă voi retrage de pe Facebook pentru totdeauna.”
culturaladuba.ro