Școală incendiată intenționat, la Galați. Un suspect a fost reținut de polițiști

Cursurile sunt suspendate la o școală din județul Galați, după ce ar fi fost incendiată intenționat, duminică. Focul a izbucnit într-o sală de clasă, iar suspectul – un bărbat de 35 de ani, localnic – a fost reținut de polițiști, luni.

Polițiștii și pompierii din Galați au demarat o anchetă pentru a stabili cine se face responsabil de incendierea unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale din localitatea Malu Alb, comuna Drăgănești. În urma investigațiilor, un bărbat de 35 de ani, domiciliat în satul Malu Alb, a fost identificat drept principalul suspect, transmite News.ro.

Incidentul a avut loc duminică seară, fiind semnalat printr-un apel la 112. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a fost anunțat, la miezul nopții, despre un incendiu izbucnit în interiorul unei săli de clasă. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Tecuci.

Focul a distrus mobilierul și recuzita școlară dintr-o sală de aproximativ 55 mp și a generat degajări mari de fum, care au inundat întreaga clădire și podul școlii. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să evacueze fumul din încăperi.

Conform verificărilor preliminare efectuate de polițiști, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta școlii, provocând distrugeri, inclusiv prin spargerea mai multor geamuri, atât la exterior, cât și la interior. Raportul preliminar al pompierilor indică faptul că incendiul a fost provocat intenționat, fiind vorba despre o acțiune umană.

Ca urmare, a fost deschis un dosar penal pentru violare a sediului profesional și distrugere prin incendiere. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, care va stabili măsurile legale ce se impun.

„În cursul dimineţii de astăzi, de 31 martie 2025, în urma activităţilor investigative şi de cercetare desfăşurate de poliţişti, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor: un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în satul Malu Alb, comuna Drăgăneşti. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Galați.

Incendiu la un colegiu național din Suceava. Cauza probabilă: fumatul în locuri nepermise

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.