Elevul care și-a înjunghiat un coleg de clasă va fi cercetat pentru tentativă de omor

sursa foto: lpstgjiu.ro

Elevul de 14 ani care și-a înjunghiat un coleg de clasă, la o școală din Târgu Jiu, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce medicii au comunicat faptul că viața victimei a fost pusă în pericol. 

Anchetatorii au schimbat încadrarea faptei din lovire, așa cum era cercetat inițial. Lovitura primită de victimă a fost foarte aproape de inimă, spun medicii, potrivit Europa FM.

Agresorul va fi supus unei expertize medicale pentru a se vedea dacă la data săvârșirii faptei a avut discernământ. În funcție de rezultatul expertizei, anchetatorii urmează să stabilească dacă elevul poate răspunde penal.

Elevul înjunghiat a fost operat de urgenţă, joi, și se află în stare stabilă. Medicii au fost nevoiți să-i refacă mușchiul secționat. După intervenţia chirurgicală, băiatul a fost transferat la Terapie Intensivă (ATI) pentru monitorizare.

Incidentul a avut loc în incinta Liceului cu Program Sportiv, declanşând o anchetă din partea autorităţilor. Surse apropiate anchetei au confirmat pentru News.ro că altercaţia dintre cei doi elevi a izbucnit spontan. Conflictul a fost generat de comentarii jignitoare adresate de victimă la adresa familiei colegului agresor. Acesta din urmă a reacţionat violent, folosind un cuţit pentru a-l înjunghia pe colegul său în umăr. Poliţia continuă investigaţiile pentru a stabili toate detaliile.

„Este un lucru absolut regretabil. În paralel cu ancheta Poliţiei, vom demara şi noi o anchetă internă. Faptele de violenţă nu sunt tolerate sub nicio formă”, a declarat inspectorul şcolar Ionuţ Catrina.

Conducerea școlii face anchetă pentru a afla cum a fost posibil ca elevul să intre în școală cu un cuțit. În același timp, cadrele didactice susțin că nu au procedură pentru percheziția corporală a copiilor sau controlul în ghiozdane.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.