
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a solicitat Ministerului Educaţiei suplimentarea posturilor de consilieri școlari, în situaţia în care, în Buzău, un angajat este repartizat la trei unităţi de învăţământ.
„Am deja la momentul acesta o solicitare către Ministerul Educaţiei pentru suplimentarea cu încă 10 posturi de consilier şcolar, încă 10 posturi de profesori intineranţi şi logopezi, şase solicitări pe lângă cele pe care le-am avut în anii şcolari anteriori. Avem împărţite cabinetele şcolare de consiliere astfel încât să existe în fiecare unitate de învăţământ măcar o zi pe săptămână în care consilierul şcolar să ajungă acolo. Volumul de muncă este imens, nu l-am putut calibra la numărul de elevi, la un consilier şcolar, însă am încercat să acoperim toate zonele cu cadre didactice şi pe bază de activităţi voluntare, de ce nu”, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Buzău, Daniela Palcău.
Potrivit acesteia, un consilier şcolar trebuie să asigure servicii unui număr de peste 500 de elevi.
„Legea prevede un consilier la 500 de elevi, însă avem un consilier cam la trei unităţi de învăţământ, am încercat să calibrăm astfel încât să nu depăşim cu 700-800 de elevi pe un consilier, dar mai avem nevoie”, a precizat Daniela Palcău.