
Ciprian Cucu, lector universitar în cadrul Universității “1 decembrie 1918” din Alba Iulia, a declarat, în emisiunea Academia Europa FM, că în sistemul de învățământ una dintre probleme este reprezentată de profesorii conspiraționiști.
”Unul dintre lucrurile pe care le-am mai tot spus și eu și le-au mai tot spus și alții este că noi avem niște probleme cu profesorii sunt conspiraționiști sau promovează dezinformare inclusiv în timpul școlii. Noi nu avem un studiu care să clarifice cât de mare este această problemă. Dar eu am făcut la un moment dat – lucrând cu mai mulți tineri – și i-am rugat să-mi spună dacă ei au întâlnit asemenea cazuri și majoritatea poate da asemenea exemple: profesori de biologie care fac propagandă anti-vaccin în clasă. Profesori de istorie care vânturi mituri despre cum România era măreață, <<dodoloață>> și așa mai departe”, a declarat Ciprian Cucu, la Europa FM.
”Înainte încă să ne întrebăm cât de mult și cât de bine îi învățăm, ar trebui să ne punem niște întrebări serioase și să vedem o analiză despre cine sunt persoanele care educă copiii României azi, ce cred ei, care este gândirea lor critică. Mai în glumă, mai în serios spunea cineva că dacă am da testele PISA profesorilor nu știm exact care ar fi rezultatele”, a adăugat cadrul universitar.
Citește și:
De ce vaccinarea anti-HPV este o decizie înțeleaptă pe care o putem lua pentru copiii noștri