Profesorii au fost mințiți, afirmă deputata USR Diana Stoica

Deputata USR Diana Stoica a declarat într-o intervenție la B1Tv că profesorii au toate motivele să fie nemulțumiți și să amenințe cu greva pentru că au fost mințiți de coaliția PSD-PNL.

Aceasta a precizat că trebuia să fie de mult gata Legea salarizării.

„Li s-a promis că li se vor crește salariile începând cu noul an școlar. Suntem deja în noiembrie, școala a început de câteva luni și nu a existat nicio creștere. Au fost mințiți, o promisiune a fost deja încălcată.

Pe bună dreptate s-ar revolta. Legea salarizării trebuia să fie gata de la mijlocul acestui an, ăsta era jalonul din PNRR, trimestul doi din anul 2023. Suntem la finalul anului. PSD este la guvernare de doi ani și ceva, de când are ministrul Muncii, nu e că a venit acum doamna Bucura și trebuia repede să facă. Domnul Budăi asta trebuia să facă, el nu a făcut nimic în anul în care a fost în funcție”, a declarat Diana Stoica, la B1Tv.

„Această nouă lege a salarizării nu trebuie să vină pur și simplu să crească salariile. Trebuie să introducă niște criterii de competență, de performanță pentru că nu ar avea nimeni o problemă să primească bugetarii salarii mai mari atâta timp cât ar presta de banii respectivi. Și mulți care nu muncesc să plece acasă, să primească salarii mari cine muncește”, a adăugat deputata.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.