Închide
Să fie cel mai bun, să-i întreacă pe toți ceilalți, neapărat să-i depășească. Mulți părinți le insuflă copiilor încă de când sunt foarte mici spiritul de competiție, punându-i astfel într-o continuă balanță cu ceilalți, o balanță care este mai mereu într-un uriaș dezechilibru.
„Dar colegul tău de bancă ce notă a luat? Dar Mihai, dar Delia? A, deci, ei au putut să ia Foarte bine/10, dar tu n-ai putut. De ce? Ție ce-ți lipsește, de nu poți să fii la fel de bun ca ei?“ Majoritatea copiilor sunt bombardați de către părinți cu astfel de reproșuri și majoritatea părinților nu-și dau seama că tocmai aceste reproșuri sunt cele care îi vor descuraja pe copii să învețe mai bine. Pentru că aceasta este metoda cea mai simplă și mai directă, evident și cea mai „eficientă“, de a-i lua copilului bucuria de a învăța, de a-i diminua curiozitatea de a afla lucruri, de a-i micșora încrederea în sine și, în consecință, stima de sine.
Și-atunci, copilul va începe să creadă că el nu este suficient de bun pentru părinții săi, că nu este la fel de bun cum sunt colegii și prietenii lui, iar de-acolo până la „nu sunt bun de nimic“ nu mai e decât un pas. Și-ncepe să se simtă vinovat pentru toate, incapabil și fără rost. Iar locul ăsta trist este, de fapt, o intersecție, pentru că drumurile formelor de manifestare sunt mai multe. Copilul poate să se izoleze de părinți, de frați, de colegi, de prieteni, dar poate să aibă și manifestări războinice, să fie furios mai tot timpul, nervos și nemulțumit, să devină ceea ce îndeobște și hazardat se numește „un copil-problemă“.
Un alt drum care pornește de-aici este cel al ambiționării copilului de a deveni cel mai bun. Și-atunci, el, ca un soldat profesionist, își va tăia singur toate bucuriile pentru a-și mulțumi părinții și profesorii. Și poate că, luând în calcul situația lui școlară, chiar va fi cel mai bun, însă, în timp, exact acest tip de competitivitate crudă îl va face să fie izolat de colegi, va fi mereu cel pe care-l vor ocoli și nu vor vrea niciodată să-l integreze în grupurile lor. Se vor feri de el, vor vorbi în șoaptă prin spatele lui și e posibil să ajungă să nu mai aibă niciun prieten.
Or, omul se află mereu în singura competiție sănătoasă și generoasă: aceea cu el însuși. Ce înveți înveți pentru tine, știi pentru tine, te construiești pe tine, dai și altora din ce știi și din ce poți. Așa se formează comunitățile, așa începe să se constituie spiritul civic, așa se învață empatia. Iar într-o comunitate importantă este complementaritatea. Niciun copil nu va avea vreodată toate aptitudinile altui copil, suntem diferiți și tocmai de aceea funcționăm mult mai bine împreună, iar o formă minunată a lui împreună este chiar clasa.
Dacă fiecare copil va fi încurajat să-și descopere aptitudinile și susținut să le dezvolte, toți ceilalți vor avea numai de câștigat din asta fiindcă vor afla mereu lucruri noi în mod firesc, degajat, prietenesc, nu doar prin intermediul testelor și altor forme standard de notare. Copiii își vor împărtăși cu plăcere cunoștințele, nu vor ajunge să se teamă unii de posibilele rezultate mai bune ale celorlalți. Comunitatea se creează tocmai prin aprecierea diversității, în niciun caz prin stimularea competitivității dintre copii.
Sursă foto: http://www.theleadershipnotebook.com
