fbpx

”Deprinderea cititului trebuie pregătită de părinți chiar de când copilul se naște”

de Diana Mocanu, director general Editura Gama

Cititul e o activitate complexă, care se deprinde în ani de zile și bineînțeles că atunci când nu ești la nivelul “avansat” vei fi mai atras de dispozitivele electronice fiindcă reprezintă pentru copii amuzament și totodată utilizare facilă.
Deprinderea cititului nu trebuie lăsată pentru vârsta școlii și în responsabilitatea școlii ci, trebuie pregătită de către părinți chiar de când copilul se naște, vorbindu-i mult, mai întâi, pentru a-l obișnui cu sonoritatea limbii, citindu-i în mod constant pentru a-l ajuta să aibă un vocabular bogat. Să aduci în preajma copilului cărți și jocuri și să-l ferești de ecrane până la vârsta de doi-trei ani e cel mai sănătos lucru pe care poți să îl faci. Conexiunile neuronale îi vor fi stimulate prin joacă cu obiecte și persoane din lumea reală și nu virtuală.
Mai apoi, trecem la activitățile premergătoare cititului precum rimele, despărțirea în silabe sau sunetul de început sau final al cuvintelor. Și cel mai atractiv mod de introducere a unor astfel de noțiuni este jocul iar noi, la Gama, oferim pentru acest scop colecții întregi de cărți interactive construite pe principiul învățare prin joc (Triopuzzle, Domino, Educard). Literele pot fi învățate la vârste foarte fragede, kit-ul nostru cu litere abrazive Montessori, de exemplu, este gândit pentru copiii de peste 3 ani. Dar important nu e ca învățarea literelor să se facă la o vârstă cât mai precoce, ci la vârsta potrivită pentru fiecare dintre copii. Aici, rolul părintelui este de a urmări copilul și de a sesiza momentul în care el devine interesat de litere și de scrierea acestora și de a-l fructifica.

După aceea, se poate trece la cărți de citit iar noi, la Gama avem o preocupare intensă în dezvoltarea de colecții care servesc acestui scop: învățarea cititului pe diferite niveluri de dificultate sau învățarea cititului în tandem părinte-copil.Colecția noastră bestseller este “Învăț să citesc” iar cea mai recentă se numește “Eu citesc cu tine” și se adresează copilului care începe să lege litere în cuvinte iar împreună cu părintele, după o tehnică a citirii în tandem, ajunge să aibă bucuria de a descifra o carte întreagă deși aflat la un nivel de începător. În această etapă, încurajarea, construirea încrederii și motivarea copiilor spre citit e cea mai importantă responsabilitate a noastră, ca părinți.
Mai apoi, când pot să citească singuri, e bine să-și exerseze această deprindere aflată încă în faza de construcție, cu lecturi care se parcurg ușor și cu subiecte aproape de interesele și preocupările lor. Noi, la Gama Imago încercam să-i atragem pe cei mai tineri dintre cititori dinspre jocuri video spre lectură prin cărți amuzante, dar și inteligente, care să-i provoace. Pentru adolescenți, ne-am dat seama că, pe lângă iubire, sunt multe subiecte sensibile despre care adolescenții vor să citească și să discute, subiecte sensibile despre care adolescenții vor să citească și să discute: bullying, depresie, dependentă de droguri, feminism sau tulburări psihice precum anorexia sau OCD-ul, așa că ne-am concentrat mai mult asupra titlurilor de care ei au realmente nevoie, dar care au fost și apreciate de critică literară.
Cred că, fiindu-le alături în acest demers deloc ușor, încurajându-i să parcurgă fiecare nivel, vor ajunge să stăpânească această deprindere și să citească cu plăcere. Iar dacă au apucat să prindă drag de carte, nu o vor mai părăsi niciodată. În acel moment, misiunea noastră a ajuns la final!

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.