fbpx

FSLI: Se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din școli

FSLI afirmă, într-un comunicat, că se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă.

Federația sindicală anunță că vor fi reluate protestele în care membrii săi vor cere creșterea salariilor în învățământ.

”În ceea ce privește salarizarea personalului didactic, nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice.

‼️Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze.
📌Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situație revoltătoare: se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual.
👉Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă”, afirmă FSLI, în comunicatul citat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.