fbpx

Rafila: Un accident nuclear este posibil dar nu este probabil. Cum vor fi folosite pastilele de iodură de potasiu

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, afirmă că un accident nuclear care să aibă efecte în România ”este posibil, dar nu este probabil”.

Ministrul a explicat cum vor fi folosite pastilele de iodură de potasiu, care vor fi distribuite către populație.

„Căutăm cea mai bună cale de distribuire a a comprimatelor de Iodură de Potasiu. Administrarea trebuie făcută în cazul unei urgențe, doar la indicația autorităților. Nu trebuie luate în niciun caz prevenitv. Trebuie luate dacă există în proximitatea României un incident nuclear. Altfel, nu trebuie luate.

Dozajele care se administrează: la copiii nou născuți un sfert de comprimat, jumătate de comprimat la copiii cu vârsta până la 3 ani, între 3 și 12 ani – un comprimat, la copiii peste 12 ani și adulți – două comprimate. La adulții peste 40 de ani nu se recomandă această profilaxie”, a declarat ministrul Sănătății.

”Pastilele nu trebuie luate în niciun caz prevenitv”, a explicat ministrul.

Rafila a mai spus că la întrebarea „Există un risc iminent de incident nuclear?” răspunsul este: „Nu, dar nu putem exclude în mod absolut, este posibil dar nu este probabil. Trebuie să ne pregătim pentru o astfel de situație. De ce sunt distribuite acum? Experiența arată că nu există timp necesar pentru distribuire în caz de incident nuclear. Pastilele au un termen de valabilitate de 3 ani”, a spus acesta.

Citește și

Aspecte de Securitate Nucleară in contextul războiului din Ucraina

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.